GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Lutul… și critica literară

1.

   Lutul este simbolul eternității şi al frăției între oameni. Pe tăblițe de lut s-au așezat primele cuvinte, primele calcule, primele idei. Să bei din vase de lut, înseamnă ca ele să fie pline, pline de conținut fluidic, apă, vin, înțelesuri. Iisus a dat înțeles apei din vesele de lut, la fel cum dai înțeles cuvintelor, transformând apa în vin, și esență  unei materii, energii… Vasul de lut, prin conținutul lui, se împărtășește ca o sacralitate mulțimii, în timp ce lutul este o formă de adunare și de continuitate. Seneca, un agnostic și un mare stoic, dar, totodată, un hermeneut, asocia lutul cu ideea de Om și de caracter. Putem lega, așadar, vasul de lut de ideea de carte, iar cartea, de ideea de împărtășire a unui conținut superior, esențe, valori… autorul având o misiune aleasă, de înmulțitor al unor libere cugetări… doar că… înmulțindu-se liber cugetările, a devenit necesară clasificarea lor după valoare și conținut… 

 

2.

   Întâi, cartea a aparținut elitelor… și evaluarea lor, la fel… Democratizarea literaturii a urmat rapid calea democratizării oricărei forme de exprimare, și ce bine că s-a întâmplat așa, editurile și librăriile au explodat în ultimele decenii, doar că, din păcate, ea nu a fost urmată cu aceeași rapiditate și de calea ordonării valorice, pentru că, alături de  liberul arbitru, în creație trebuia să șadă și un evaluator din punct de vedere artistic și intrinsec moral. Orice carte care aparține lumii, trebuie să aibă un nivel de conștiință, pentru că o carte asta exprimă, iar omul este legat de acest nivel… În plus, oricât ar fi piața de liberă, arta scrisului are nevoie de estetică, mesaj și corectitudine lingvistică,  personalitate și unicitate, imitațiile nefăcând parte din fenomenul artistic ci, doar, eventual, artizanal, iar formele de exhibiționism erotic, tot mai răspândite în ultima vreme, înjosesc, la rândul lor, un act literar de conștiință și de vitrină, pentru că, și erosul, fiind componentă a comportamentului uman, trebuie să își păstreze  frumusețea și eleganță lui. 

   Deși arta scrisului este necanonică în privința stilului, ea nu poate fi lipsită de exigențe de tot felul, când vorbim de o operă de artă. Din păcate, poate și pentru că numărul de cărți crește pe an ce trece, fără ca nivelul de emancipare literară să fie unul în egală măsură satisfăcător, profesioniștii formați pentru aprecieri corecte sunt tot mai ineficienți în stabilirea unei ierarhii valorice, locul cronicarilor  fiind luat de amatori de conjunctură.

   Cândva, operele literare se bucurau de o evaluare minuțioasă și atentă, corectitudinea aprecierilor dând karate atât operei studiate cât și evaluatorului, în felul acesta impunându-se elitele culturale. Omenirea nu își poate permite să se încarce de maculatura, nici cerul, în rafturile lui Akashe, iar rolul criticului este tocmai acela de a extrage din întreg valoarea pentru a o așeza în Marea bibliotecă a operelor și chiar a capodoperelor literare. 

   Critica literară românească a știut în secolele XIX și XX să se exprime cu acribie și să scoată în evidență opere și nume de incontestabilă valoare, confirmate de timp și întrate în circuitul universal al valorilor. Critica literară de astăzi, care păstrează nume mari, dar este depășită de volumul de scrieri, suferă de multă superficialitate, prin apariția neprofesioniștilor în materie, având de multe ori un caracter pur formal, de simplă întâmpinare, și chiar și aceea fără lecturarea operei, la care se adaugă viciul mercantilismului, onorariul  incorect, ca speculație a momentului. 

   Pe de altă parte, rolul unui cronicar literar este să scormonească și să încerce să impună nume noi, nu să adauge unor scriitori consacrați nenumărate elogii, care, de obicei, se învârt în cerc închis. Cine va restabili corectitudinea în literatura română, într-o epocă în care întreaga ordine a valorilor este răsturnată, rămâne o întrebare fără răspuns, atâta vreme cât morala pierde teren în întreg mediul cultural iar oportunismul s-a instalat ca o ultimă dictatură.

 

Ecaterina  PETRESCU  BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…