Preocupată de o întâmplare din zilele trecute, cea cu leul scăpat din cușcă, de dimineață m-am trezit cu un gând îndrăzneț: relația dintre cuvântul pronunțat cu obstinație și imaginea care îi urmează în mod paradoxal, aievea, nu este neapărat o coincidență, ci rezultatul unui algoritm universal… Și uite că, în același mod paradoxal, aud la radio că taman azi, când eu derulez în mintea mea un adevărat eseu despre cum poate influența cuvântul realitatea înconjurătoare, este amintită ca zi importantă, trecerea în eternitate a scriitorului târgoviștean Mircea Horia Simionescu, autorul romanului Dicționar onomastic, o analiză literară și hazlie despre influența numelui asupra destinului celui care îl poartă..
Pe data de 18 mai 2011, s-a stins, așadar, din viață, Mircea Horia Simionescu, la vârsta de 83 de ani, descendent al ramurii Brătienilor argeșeni și al Căciuleștilor bucureșteni, nepot după bunica paternă a lui Ion Brătianu. L-am cunoscut în ultima parte a vieții, am avut acest privilegiu, și mi-l rememorez ca pe un senior al cuvântului de o rară noblețe și eleganță, fumător de pipă și povestitor de întâmplări vechi, nostalgic în atitudine și blând în exprimare. A fost creatorul Școlii de la Târgoviște, alături de Costache Olăreanu, Radu Petrescu și Tudor Țopa. Critica literară l-a considerat precursor al postmodernismului literar românesc, autor a numeroase romane, eseuri, povestiri, poeme „de unică folosință”… cum se autopersifla…
A debutat editorial la vârsta de 41 ani, cu romanul Dicționar onomastic, primul dintr-o suită de patru, legate între ele. Cu mult înainte de a ști despre această carte, poate chiar din copilărie, la fel ca mulți dintre noi, am găsit și eu o mare și nu întâmplătoare potrivire între oameni, chipuri și numele lor: Vulpe, Urs, Coțofană, Cocoș, Bursuc, de parcă noi suntem purtătorii cuvintelor pe care le pronunțăm cel mai des sau care sunt pătrunse în noi, într-o perfectă simbioză… Cunoscătorii de fizică cuantică confirmă relația dintre cuvânt și planul de construcție vibrațională a unei viitoare realități, pe care o determină sau o cheamă, ne rațional.
Și, ca o glumă, o să exemplific, într-o rememorare tonică a lui Mircea Horia Simionescu și a Dicționarului lui, gândul de la care am plecat, incidentul cu leul scăpat din cușca unui proprietar clandestin de lângă Târgoviște și care și-a petrecut noaptea pe sub gardul meu, taman atunci când leul românesc a scăpat din cușca BNR, rătăcind pe coclauri… Diferența este că leul din Priseaca s-a întors, teafăr și cuminte, la stăpân, iar leul românesc mai zburdă încă, nu se știe pe unde…
Morala… Poate că ar trebui să fim mai atenți cu propriile noastre cuvinte, nume și idei, căci Universul este un uriaș Smartphone, cu un algoritm de vibrații bine pus la punct, care atunci când percepe o formulare, în mod automat îi proiectează pe viu, imaginea, iar noi suportăm consecințele…
Cu bine!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA, medic-scriitor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
