Un avantaj al regnului vegetal și animal în fața naturii umane este că nu suferă de fanatism. Există un lanț trofic, al limitării fizice dar și al supraviețuirii speciilor printr-o inteligență biologică a întregului, din care omul nu face parte. Poate de aceea, pentru că natura lucrează ca întreg, nu ca parte, își păstrează mereu frumusețea fără margini și fără cusur și se susține atât de bine pe ea însăși, mai ales în absență omului…
De când a mușcat din mărul cunoașterii, Rege peste Natură, Omul a decis să nu mai asculte de legile vieții, ale armoniei și Luminii divine, ci să introducă el propriile lui reguli, bazate pe raportul dintre forță și supunere. Preluând comanda propriului destin, dar neavând viziunea unui timp și nici a nemăsuratului spațiu, anxios în fața fenomenelor naturii, omul își dezvoltă capacități de supraviețuire prin dominare, luptă, război… Din prea multă slăbiciune, devine puternic, dar prin putere se rupe de Adevăr și Realitate, aducând în viață lui, ca arme, viclenia, minciuna, persuasiunea, forța invidiei, dorința de expansiune și evoluția materială, cu pierderea treptată a capacităților divine, intuiție, telepatie, iubire totală, aceea pe care o vezi în ochii unui animal, niciodată perturbată de trădările omului…
În plan mental, se organizează doi poli opuși, al fanatismului și al înțelepciunii, două talere ale unei mereu dezechilibrate balanței, care va înclină omenirea spre perioade de pace sau de război, dezvoltare sau cotropire. Se împlinește îndată un an de la invazia rușilor în Ucraina și, privind în jur, mă întreb, într-o epocă a rațiunii exersate, când nu mai suntem nici romantici, nici utopici, ne lovim cu capul de cer, de informatizați ce suntem, mijloacele de comunicare rapidă ne țin împreună, puternici, mult mai frumoși, de ce nu avem capacitatea de a ne recupera intuiția, de a denunța la un ison fanatismul celor cu care nu suntem de acord, cum ar fi invadatorii ruși, dar și al celor cu care împărtășim aceleași dureri și nemulțumiri și, poate, suntem de acord, dar nu în forma excesivă de exprimare a ei, care, prin agresivitate distruge esența bunei credințe și răstoarnă binele în opusul lui, așa cum se întâmplă în excesele naționaliste.
În inima democrației, prin dreptul la liberă exprimare, ne putem uimi la câte forme de disimulate a Adevărului asistăm. Un adevăr mai adevărat decât altul, legat de epidemii, vaccinări, complotări naționale, internaționale, stelare, interstelare, etc… Dar noi știm că Adevăr nu există pe pământ, omul având doar capacitatea de exprimare a propriei înțelegeri, imaginații, dorinți, care devine propriul lui adevăr, subiectiv, scuzabil, numai că întâlnim tot mai des și hoți de adevăruri, care se dau drept haiduci, manipulând minciuna ca pe o minge de ping pong de pe o rețea pe alta și creând filme peste filme cu opinii și personalități inexistente, așa încât hommo sapiens devine, ușor ușor, un hommo fake news…
Și mă întreb și eu, dincolo de o lume multicoloră, verbală, dinamică, puternică, orgolioasă și „cu atitudine”: încotro?
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…