am un jurnal zilnic în care notez temperatura îngerului meu, niciodată nu este aceeaşi, uneori suferă din pricina curentului aşezat între umărul meu stâng şi vuietul salvării de noapte care transportă sinucigaşi…
*
28 martie… Teatrul Tony Bulandra a oferit ieri un spectacol cadou cadrelor medicale din Târgoviște. M-am numărat printre invitați. „Poveste japoneză„, în regia directorului teatrului, domnul Mc Ranin… Nu îmi propun să fac o recenzie, ci să prezint sincere mulțumiri teatrului pentru multa generozitate, celor trei actrițe, Iulia Alexandra Dinu, Oana Marcu și Ana Maria Carablais, organizatorilor, iar printre ei, doamnei dr. Ileana Dumitrescu, dar și un gând de însoțire. Nu știu cum să o numesc, artă la superlativ, magie, minune? Trei protagoniste pe scenă și unul în imaginar, exprimând prin coregrafie, mimică subtilă, de „esență japoneză”, fraze scurte, interogări, dar mai ales tăceri, potențate de efecte sonore, lumini și alte forme de alchimie producătoare de poezie haiku, drama singurătății și a lipsei de conexiune reală dintre oameni… Multă feminitate, finețe, resemnare, acumulare tăcută de adevăruri toxice, insuportabile, devoratoare de suflet, dar mărturisite cu zâmbetul pe buze, în fața cărora ființa cedează, sublimată într-un eter cosmic, chemat ca ultimă soluție salvatoare… Jocul nu are mesaj propriu-zis, el transmite doar o iremediabilă tristețe, în esență, ea, tristețea imuabilă a lumii fiind personajul principal. M-am gândit cu compasiune la autoarea romanului „Pușca de vânătoare”, Iasuchi Inoue, din care a rezultat această exemplară punere în scenă a unui gol imens, golul din noi, și mi-am dat seama că din poveste lipsește un personaj esențial, care ar trebui să ne fie omniprezent, și pe care, dacă îl găzduiești în ființa ta, niciodată nu vei avea sentimentul singurătății, inutilității și trădării sau vinovăției iremediabile și, asemenea anahoretului, vei face din ea Rai. Pentru japonezi, „cami”, zeități venerate în șintoism, pentru noi… nu îi spun numele, pentru că îl știți și ar trebui să fie în conștiința curată a fiecăruia dintre noi, să ne îndemne la fapte bune și cuvinte frumoase, conciliere și hermeneutică personală, iar noi să îl punem în scenă zi de zi!
*
29 martie… Jurnal cu idei nocturne… PSD, în frunte cu Sorin Grindeanu, vor să inducă românilor ideea că suntem un mare orfelinat, de care Bolojan nu se ocupă cum trebuie. De asta e supărat el și vrea, cu coada sus, să se retragă de la guvernare. Mie mi se pare că nu există o mai mare umilință, iar faptul că mulți români își doresc postura de asistat social, mă sperie. Ce neam de neputincioși am ajuns, de vrem să ne îngrămădim toți, sub umbrela unor denigratori de neam? Căci dacă spui despre o parte din poporul tău că este nevolnic, l-ai jignit, iar dacă i-ai dat „nevolnicului” o pungă de făină și un litru de ulei, de două ori pe an, nu înseamnă că i-ai rezolvat vreo problemă, ci doar că ai mimat un gest inutil. În copilărie, aveam o vecină care îmi oferea mereu bomboane din acelea sticloase, numai bune să îmi sparg îl ele dinții. Spunea că i le aduce și ei, cineva, iar ea nu are dinți pentru ele. Într-o zi, i-am dus o cutie de bomboane cu ciocolată și i-am spus: „pentru toate dropsurile pe care mi le-ați oferit până acum, dar să nu mai îmi dați”, căci și darul este o formă de validare a atenției pe care o meriți. Iar eu vedeam că dropsurile acelea sunt la fel cu cele pe care bunicul le dădea câinelui lui. Am întâlnit oameni destoinici, de la țară, care nu au niciun sprijin de la stat și-au luat toată răspunderea vieții asupra lor, muncesc și o duc foarte bine. Și, deși au mici probleme de sănătate, nu au niciun gând să păcălească statul cu certificate de handicap. Își pun un brâu, iau o pastilă și merg mai departe. „Când ești independent de guvernare, atunci și doar atunci ești, cu adevărat, propriul tău stăpân”, așa spunea Catrina, mătușa mea de la Vicov, după ce a trăit sub doi regi, un guvern provizoriu, doi șefi de stat comuniști și doi președinți. În timp ce, vorbind, da cu sapa la prășuit… Ar fi bine ca povestea autobiografică a Aniței Cudla din Bucovina, „20 de ani în Siberia” , să devină pentru români o carte de căpătâi, mai puternică decât orice carte de dezvoltare personală, una care te face mândru că ești din același neam cu această femeie puternică, aruncată în țara ghețurilor și care, prin puterea spiritului și hărnicia mâinilor, a supraviețuit alături de cei trei copii ai ei. S-au întors, cu toții, deși tot sub regimul sovietic, pe pământul natal, fără a arunca nicio vorbă de acuzație spre cineva, asumându-și în tăcere și trudă propriul destin. În timp ce noi, azi, ne plângem cu sudalme în gât că nu ne prisosește destul, destulul… Dacă ai mintea limpede, la orice nevoie se găsește o soluție. Noi, însă, ne-am descoperit vocația nemulțumirii, reproșurilor și cârcotelii la orice pas, uitând regula de aur a educației, că nu poți pretinde mai mult decât oferi și nu-i poți judeca pe cei care muncesc de dimineață până seara, atâta vreme cât tu stai cu mâinile încrucișate la șpriț sau la cafea. Cât de frumoși pot fi oamenii în lumina muncii lor! Sunt respectați, în comunitate au un cuvânt de spus, se numesc „gospodari”. De când nu ați mai auzit cuvântul ăsta? Eu mi-aș dori să îl aud cât mai des! Știți vorba aceea, dacă vrei să ajuți pe cineva, dă-i undița, nu peștele! Fă-l autor, nu beneficiar gratuit! Este ceea ce vrea să facă Bolojan, dar dacă dai banii pe pești, și la propriu și la figurat, nu vei avea pentru baltă și undiță. Sigur, ar fi putut Călin Georgescu, căci el îi înmulțește prin algoritm. Ca să nu fie orfelinat, România trebuie să învețe să se disciplineze, să muncească și să își recapete stima de sine, căci boții nu sunt decât o nouă formă de manifestare a lipsei de propria stimă. Românii trebuie să își înlocuiască frustrările, ura, cu privirea spre interior, spre propriile limite, pe care să le lărgească și să le transforme în potențial, de unde să crească. Din interior spre exterior, așadar, dinspre spirit spre materie, dinspre educație spre pretenții materiale, nu invers… Prin educație aleasă descoperi starea de conștiință adâncă, ambiție, muncă, competiție, cunoaștere lărgită. Să fim parte din construcție, nu demolare! Să fim, la rândul nostru, educatori, nu boți!
*
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
