am un jurnal zilnic în care notez temperatura îngerului meu, niciodată nu este aceeaşi, uneori suferă din pricina curentului aşezat între umărul meu stâng şi vuietul salvării de noapte care transportă sinucigaşi…
*
8 martie… Omagiu frumosului, echilibrului, bucuriei prin maternitate și copii, omagiu izvorului nesecat al vieții, omagiu suportului necondiționat pe care femeia, prin dragoste și duh, îl aduce, din veșnicie în veșnicie, Umanității! 8 Martie ar trebui să fie și ziua de protest împotriva misoginismului și de comemorare a victimelor știute sau neștiute ale acestui flagel nedrept care bântuie, ca o formă de primitivism atavic, prin toate straturile sociale. Pentru a-și atinge cu adevărat destinul, ba chiar predestinul, Femeia, în egală măsură fragilă și puternică și cu atât de multe sarcini și responsabilități, are nevoie de respect. Un tată și-a întrebat copilul ce cadou și-ar dori de ziua lui, iar copilul i-a răspuns: Să o iubești pe mama! De 8 Martie, copilul l-a întrebat pe tatăl lui ce cadou să-i ofere mamei, iar tatăl a răspuns: Să o iubești ca astăzi toată viața, chiar dacă va lua multe alte înfățișări! Chipul Femeii trebuie sa fie mereu chipul Mamei, adică al dragostei!
*
9 martie… O mare dramă națională și o încrâncenată dezbatere… Nu-i așa? O domnișoară de familie bună, cu pașaport diplomatic, nu a fost luată din Dubai cu „ia-mă, nene!” de o aeronavă care aducea acasă persoane cu vulnerabilități fizice și de vârstă și care avea toate locurile rezervate, pasagerii verificați, conform unei proceduri prestabilite pentru evacuări în zone de război. Bănuiesc că pentru acea domnișoară cu adevărat prețioasă, avionul trebuia chiar să se întoarcă din zbor, căci tânăra mai avea la dispoziție încă câteva zile în care era minoră și ar fi beneficiat de prioritate absolută, pe care nu o putea rata. Furtună într-un pahar cu apă, paharul rezistă! Dar el, paharul, trebuie făcut zob și găsit responsabilul. Responsabilul trebuie pedepsit, transformat în agresor și supus oprobiului public, el trebuie să poarte plăcuța de „guilty”. Dar cine e responsabil? Nu chiar părinții? Domnișoara a ajuns cu bine acasă, cu următorul avion, la fel ca alte câteva sute de pasageri care și-au cumpărat biletul și nu au apelat la „ia-mă nene”, pe motiv de mama și de tata. În acest timp, în statul vecin și în lume, se petrec drame reale, nu povești siropoase cu tineri aproape majori și părinți imprudenți. În statul vecin, de patru ani copiii trăiesc, merg la școală, se trezesc și dorm în condiții de război, printre explozii și bombe, iar uneori nu se mai trezesc. În Fiecare zi, în Ucraina mor zeci de copii și adulți, familii întregi zac printre dărâmături, iar lacrimile ucrainenilor nici nu mai contează. Peste un milion de oameni și-au găsit sfârșitul într-un război pe care nu și l-a dorit nimeni, în afara câtorva căpcăuni. Refugiații din România, mame, copii sunt respinși și hăituiți pentru că și-au găsit la noi o soluție de supraviețuire. Ar fi bine să ieșim din capcana mass-mediei și să privim lumea obiectiv, iar pentru povești să păstrăm proporțiile. Pentru întoarcerea în țară a românilor, din Orientul Mijlociu, Ministerul de Externe face eforturi uriașe. Doar televiziunile cârcotașe se fac că nu știu, că nu văd, sau vin cu lozinca „pentru asta sunt plătiți de noi”. O mare ingratitudine! În afara Irinei, au mai fost și sunt câteva mii de părinți și copii, dar și adolescenți prezenți la tot felul de alte concursuri, fără vizibilitate și care s-au întors sănătoși și recunoscători pentru cursele puse la dispoziție prin efort diplomatic. În fine, să ne bucurăm de pace, cât mai avem timp, iar românii reveniți din „zona de foc” să ne povestească cât de fericiți suntem, în ciuda nemulțumirilor noastre de tot felul, adevărate sau inventate, într-o lume liberă și democrată, atâta cât ne pricepem noi să o construim. Să nu uităm să fim buni și drepți și iubitori peste măsură, este singurul defect pe placul lui Dumnezeu.
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
