GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Jurnal de februarie…

15 februarie… M-am gândit și eu, ca voi toți, bănuiesc, ce iubesc mai mult la oamenii pe care îi întâlnesc în cale, ce mă încântă, ce mă cucerește, ce mă face să doresc să-i revăd, ce îmi oferă o lecție de viață: erudiția, pasiunea, deschiderea spre dialog, stilul, umorul, inteligența sclipitoare? Ce caut mai mult într-o carte, în spatele măștilor create? Acțiunea întortocheată sau mesajul, strigătul, pauzele, nonverbalul? De ce îmi iubesc mai mult unii pacienți, în deosebi oamenii simpli, tăcuți, bătrânii cu mâinile muncite, de ce iubesc ochii animalelor, candoarea și infinita lor adâncime, ce anume din toate laturile acestei lumi îmi încântă incontestabil ființă și mă face să-mi selectez pe interior universul? Ei bine, răspunsul în toate, este unul: noblețea… Noblețea are frână, nu șochează, nu minte, nu înșală, nu jignește, nu repede, nu este arogantă, nu este capabilă de vulgaritate, violență, nu ucide ce e bun în om! Aș zice că este o altă formă de iubire, ceva mai rafinată și, sigur, mult mai greu de atins. Noblețea este echilibru și vindecare. Și, de aceea, urez prietenilor mei, gata oricând să renunțe la această țintă, acest briliant frumos de viață, doar pentru că vor să devină gregari și să demonstreze că „maieul este mai aproape decât cămașa”, să își cedeze frumosul maieu cui vor ei, că nu îi oprește nimeni, și să revină în propria lor existență cu un nou suflu, de calitate superioară, foc aprins, cămin cald, în care să mediteze și să își recalibreze dorința drumului pe verticală, simplitatea negălăgioasă, bucuria adevărată, împărtășirea prin înalte daruri, frumos, echilibru, pace și solidaritate umană, cea mai înaltă formă de noblețe și de conștiință. E mult, e puțin? Nu știu… Vă țin pumnii, prieteni, căci tare doresc să îmi fie iar dor de voi…

*

18 februarie… Ceasul sună deșteptarea, dar mai amân până la următoarea alarmă. Nu mă mai grăbesc. Și dacă m-aș grăbi, încotro? Care este agenda mea de azi? Să bifez câteva drumuri, să dau câteva telefoane mai mult sau mai puțin importante, să fierb oasele pentru câini și, deși nu aș vrea să mai deschid televizorul, sigur, să aud în ce direcție se mai învârte Planeta Albastră. Mă întreb, uneori, dacă în amestecul de cicloane, inundații, cutremure, temperaturi extreme, care prind în ele întreg mapamondul, harta sufletului colectiv al poporului meu se mai află la locul ei, sau a intrat și ea în procesul schimbărilor climatice? Acum, când scriu, din cer cad zăpezi incomensurabile, ieri a fost soare, iar de mâine vine pentru trei zile primăvara. După aceea, poate ne trezim cu glaciațiunea! Cum ar putea omul să nu reacționeze, prin luminile și umbrele lui, la asemenea avalanșe de schimbări? Îi privesc și constat mutații evidente, ba chiar majore, care îi fac de nerecunoscut. Iată! Nu mai pot să meargă în picioare, pentru că nu mai știu unde este susul și unde este josul, zăpezile coboară sau urcă, ploile vin din cer sau de pe pământ? De aceea, unii dintre ei preferă să se târâie ca reptilele, mai ales ca șopârlele și șerpii, mai ales printre hârțoagele Facebook. Au uitat chiar să vorbească, de la limba noastră cea frumoasă, au trecut la limbaj. Croncăne ca ciorile, urlă ca lupii, măcăne ca rățuștele colorate, pentru că, sigur, când se încurcă polii planetei sub un val de explozii solare, toată suflarea de ființe vii este perturbată, iar omul și animalele se mai încurcă între ele. M-am dus să dau cu apă pe fața, dar, surpriză, nu mai vedeam în oglindă fața mea. În schimb o vedeam pe a lui Zelenski, trasă, obosită, nebărbierită. M-am spălat bine, iar din oglindă mi-a zâmbit Macron. Sigur că m-am jenat, să mă vadă așa, în pijama! M-am frecat cu prosopul, iar când am deschis ochii iar, l-am văzut pe trump, sau poate un hamster portocaliu, în fine, recunosc, eu la el m-am gândit, păcătoasa! Ce aiureală! Dar, după dispariția rozătorului sub oglindă, tot nu am rămas singură. Din colțul drept al oglinzii, mă fixau ochii ascuțiți, ca două focoase nucleare, ai lui putin. M-am uitat pe masa de la bucătărie să văd dacă îmi luasem de cu seară somniferele. Da, le luasem! Degeaba! Sunt imagini care ți se fixează pe creier și nu le poți îndepărta nici cu prespălare, spălare și clătire în șapte ape. Iar dacă ele se estompează, vin altele, cu obiceiuri dar și necazuri de peste drum, oițele devin lupi, iepurii mușcă, pisicile își mănâncă puii, papagalii își ridică aripi de vultur și își rup pliscul, șobolanii devin zburători precum liliecii și încurcă grota cu parlamentul… Se umblă la legi, să ne fie mai bine! Adică cui să îi fie mai bine? Pardon, am greșit, să le fie mai bine. Unul zice, să crească taxele, celălalt zice, ba să crească salariile, vrem bani pentru scaune, vrem bani pentru mese, vrem bani pentru borduri, panseluțe, luciul lunii, țara este o cârpă ciuruită de care se trage din toate direcțiile, sindicaliștii vin precum căprioarele cu tălăngile la gât, aduși cu autocarele, oare de cine? Dar cei mai zbrehuetici sunt cei care fac găurile în buget, pardon, în pământ, câteva zeci de mii de cârtițe. Ah, de s-ar termina odată cu schimbările astea climatice, să redevenim      ce-am fost, oameni serioși și cumpătați, cum eram descriși în ideologia protocronismului epocii de aur, popor de înaltă ținută culturală, cu o istorie desăvârșită, plină de eroi, fără hoți, violatori, trădători de neam și țară, fără rasiști, fără holocaust, popor exemplu între popoare. Uitasem! Mare supărare că a scăzut consumul, doar Ursula e de vină! Dar nu la cărți, oare cum vă puteați gândi? Ci la excursii, distracții și cheltuieli în țară, căci noi, în primul și în al zecelea rând, trebuie să fim societate de consum. Dar și suveranistă, normal! Să rupem cărucioarele de alimente și de bunuri care ne fac viața mai frumoasă! Cinci mașini pe familie, un frigider plin și un televizor în fiecare cameră, ceasuri, genți, rujuri… Sătui de ploi torențiale și de valuri de zeci de metri pe tot parcursul țării, adică de multă apă de ploaie și de prea multa austeritate, oamenii noștri au ales să se distreze pe cinste în străinătate, cu câteva miliarde de euro. Cine ascultă vocea economiei? Vax! Adevărul este o chestiune perimată, iar premierul să-și facă propriile legi și să ne lase în haosul nostru suveran, abramburist, lacom și risipitor, măcar atât să avem și noi sigur, că dacă e rău, fugim în Europa!

Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…