Creștem prin imitație și ne dezvoltăm prin admirație, așadar, este esențial ce imităm și ce ni se oferă spre admirație. Să ne uităm în jur, cam ce văd copiii și nepoții noștri și să îi întrebăm pe psihanaliștii atât de în vogă azi, specialiști în instincte și în subconștient, discipoli fervenți ai lui Freud și Gustav Jung, cam care este vârsta de la care lucrează liberul arbitru la un tânăr? Adică, anume când înmugurește conștiința și în ce condiții!? Câtă doză de bine și de frumos trebuie să primească zilnic un copil, pentru ca necunoscutul din el, Cainul din subconștientul lui, să nu se manifeste? Și să mai aflăm de la antici, deși probabil că ei sunt considerați demodați, de ce sportul era practicat în masă ca o condiție a sănătății mintale și sufletești, nu doar fizice?
Cu toate că din punct de vedere „logistic” avem toate mijloacele de informare în masă, populația lumii își pierde rapid din vitalitate, cuprinsă de lene, plictis, violență și surogate, iar coeficientul de inteligență al planetei scade văzând cu ochii. Oare să fie mai rentabilă ignoranța decât cunoașterea? De ce atât de multă distracție și atât de puțină cultură? De ce atât de puține modele favorabile minții? O fi mai ieftin circul decât învățătura? Dacă se dorește un sclavagism modern, cu oameni proști, diriguitorii din umbră ai planetei nu se tem de instinctele necontrolate, de antisocialul din omul needucat, dezinformat, rămas primitiv la nivel de cunoaștere? Atâta vreme cât postura bipedă ședea pe axa Om – Dumnezeu, cu reguli și modele religioase, adică atașate unor legi morale, puteam vorbi de umanitate, dar azi cum să numim mișcarea browniană de pe planetă care nu cunoaște decât viziunea profitului, a acumulării, a banului și din care verticalitatea dispare cu desăvârșire? Deja, mersul pe patru roți ne-a luat din înălțime.
De curând, la o întâlnire cu lume de bună calitate, am auzit din partea unui tânăr politician, venit în trecere la masa noastră, reflexia pe care o făcea publică: „Avem nevoie de partide solide, cu oameni bine articulați, care să mai facă și câte ceva pentru cei care îi aleg…” M-am cutremurat! Cum adică să facă și „câte ceva”? Nu totul? Poate spune medicul „să facem spitale rentabile, dar să facem „câte ceva” și pentru pacienți”? Și cât din tot înseamnă „câte ceva”? 5%, 10%? Pentru cât la sută trebuie să iasă lumea la vot? Și la cât la sută din înțelegere va trebui să coboare analfabetul funcțional al nostru, mâncător de „pufuleți”, scutit de reguli și de valori, care nu mai știe să facă deosebirea dintre alb și negru, lumină și întuneric, sănătate și boală, bucurie și adiție, putere și forță, dreptate și violență, iubire și posesiune, ironie și insultă, atitudine și bârfă, etc. dar mai ales dintre noțiunile de victimă și agresor, educator și manipulator, prieten și dușman, neștiind, în final, să aleagă nici între viață și moartea albă, seducătoare și irositoare, privită de el ca o zeiță, la cât, procentual, trebuie să ajungă, pentru a ieși la vot?
Până la urmă, vom ieși la vot doar cu gândul că și cei care trag sforile destinului nostru colectiv și ne modelează nepriceperea, alde Florian Codlea și camarazii lui, vor ști mai bine să-și ascundă fărădelegile, averile fără margini făcute pe seama prostiei noastre colective, pentru a nu ne umple de invidie sau de indignare fără control și pentru a nu îi obliga să pună tunurile de apă, din nou, pe noi… Iată un ideal la care putem visa: politicieni și mai vicleni, care să ne îmbrobodească și mai bine, ca să nu ne mai scoată din sărite!
Oare „generalii” noștri, specialiști în informații și contrainformații, nu au aflat că 250 000 dintre copiii țării se culcă seara nemâncați, lipsiți de șanse, în timp ce miliardele țării se strecoară printre degetele traficanților de influență și moarte? Dacă rolul lor nu este ca să afle și să reacționeze ci doar să închidă ochii, ca apoi să șantajeze, atunci pentru ce la vot?
Nu! Exceptând votul pentru primarul orașului meu, pentru mine s-au închis urnele înainte de a se deschide! Dacă cineva m-ar întreba ce aș face dacă pentru o săptămână aș fi șef de stat, aș spune că aș închide toate televiziunile din țară în mod nedemocratic, desigur, și aș pune la conducerea și în structurile lor cei mai buni elevi de liceu din toată țara, timp de șapte zile, cât timp i-a luat lui Dumnezeu să facă Lumea, apoi… aș trage concluziile… Există sau nu salvare pentru viitor?
Și poate că, vorbind serios, odată la 20,30 de ani, așa ar trebui „rotate cadrele”… Să mai iasă și educația aleasă, scump plătită de părinții responsabili, la suprafață, căci e nevoie ca de aer de aristocrația, nu de boieria intelectuală.
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
