Văratic este un loc sacru, unde cerul este mai albastru, oamenii mai aproape de Dumnezeu, iar cuvântul spus sau scris capătă noi irizări de limbaj, bineînțeles, poetic. Aici, la inițiativa câtorva scriitori, doi dintre ei născuți și crescuți la umbra Mânăstirii, Mihai Botez și Petru Nica, au loc de câțiva ani, mai precis, de cinci, în preajma Zilei Limbii Române, întâlniri de suflet și spirit românesc, în care se celebrează personalități literare ale neamului, prin conferințe, mese rotunde, discuții interactive, lansări de carte, încheiate cu taifasuri literare și animate de muzică bună, cu ștaif, voce sau instrument, oferite tot de scriitori.
Anul acesta, organizatorii Viorel Savin, Ion Fercu, Petre Isachi, Mihai Botez și Petre Nica, ne-au purtat printr-un circuit spiritual al locului, început în satul Izvoare, în apropierea orașului Piatra Neamț, la biserica din sat, apoi la casa cunoscutului scriitor, profesor eminescolog Ștefan Munteanu, care ne-a „rătăcit” printr-o bibliotecă personală impresionantă și ne-a vorbit cu evlavie laică despre manuscrisele lui Eminescu, dar și despre cele cinci cărți de studiu ale unui confrate iubitor de Eminescu, medicul, profesorul universitar și scriitorul George Popa, reușind un adevărat exercițiu de memorie și de admirație față de acest nume, mai puțin vehiculat, dar mare.
Și cum moldovenii alătură cuvântului, atunci când le treci pragul, și o masă bună, invitații s-au bucurat de bucatele pregătite de doamna Doina Munteanu, soția scriitorului. De neuitat, cozonacul fără pereche, străveziu și colorat ca un vitraliu, dulce și înmiresmat ca o zi de sărbătoare.
A urmat întâlnirea de la Pensiunea Maria din Văratec, cu discuții legate de personalitatea și opera lui Emil Cioran, îmbinate cu opinii critice despre cartea cronicarului băcăuan Petre Isachi, o carte răvășitoare, „Aut Cioran, aut Nihil” , exegeză a operei lui Cioran, de curând scoasă de sub tipar și aici lansată. Discuțiile au pendulat între pro și contra Cioran, aprinse în mod prometeic, interesante, cu note dramatice dar și umoristice, comentându-se unicitatea oximoronică a stilului, gândirea complicat existențialistă, savuros nihilistă, fluiditatea ideilor care se revarsă și dispar ca apa prin sită, dar și frumusețea desăvârșită a limbajului. S-au omis în mod voit concluziile „adânci”, pentru a respecta stilul cioranian, inconsecvent cu el însuși, dar „înalt” și bine valorizat stilistic de cei prezenți. Petre Botezatu a vorbit despre manuscrisele de la Rășinari, Mihai Botez despre opera timpurie. Culita Ioan Usurelu a comentat apreciativ „Schimbarea la Față” (nu a României…), text de tinerețe, ci a retoricii din ultima parte a vieții, în care Cioran se întoarce cu fața și cu inima spre țara lui, într-o atitudine de împăcare și îngăduință, regretând gândirea din tinerețe, violentă, mizantropă și voit sarcastică. Printr-un accident sau o festă a destinului, Cioran se îndrăgostește, la vârsta de 70 de ani, aproape maladiv, de o admiratoare cu mult mai tânără, pierzând în avantajul sau detrimentul lui, părerile sunt împărțite! , aura misoginului nihilist, cu care s-a lăudat toată viața, și lăsând universului noi perle de limbaj, de gândire și de simțire oximoronică. Tema Cioran nu se putea epuiza, așa că ea rămâne o temă deschisă în continuare.
În ziua a doua, Nichita Stănescu a fost protagonistul întâlnirii de la Centrul Spiritual Văratec, lăcaș cultural patronat de Mânăstirea cu același nume. Rememorarea elegantă, substanțială, susținută de scriitorul Viorel Savin, s-a bucurat de intervenții secundare, active, din partea celor prezenți, nelipsite de la nicio discuție, cele care, de fapt, au dat viață și culoare evenimentului, insinuându-se uneori, buclucaș și, fie-le iertate, „scântei”! Omagierea marelui poet a dat prilejul unui studiu despre „limba poezească” prezentat de scriitorul, profesor universitar Mihai Botez, discurs deosebit de apreciat.
Un alt moment aparte a fost omagiere domniței Saftei Brâncoveanu, soția lui Grigore Brâncoveanu, cel care a fost ultimul descendent al familiei Brâncoveanu. Domnița Safta, cunoscută ca cel mai mare filantrop al neamului românesc, care, după moartea soțului, s-a călugărit și a renunțat la o avere imensă, peste două sute de moșii, pentru a construi școli, spitale, biserici, azile de copii și bătrâni etc., a fost ziditoarea Spitalului Brâncovenesc din București, destinat săracilor și lăsat statului în administrație, sub atenționarea unui cumplit blestem dacă își va schimba destinația sau va fi dărâmat. Acestei sfinte, care urmează să fie canonizată și a cărei statuie tronează în fața Mânăstirii Văratec, scriitorul Petre Nica i-a dedicat o carte de memorialistică și de monografie a locului, cu elemente bine susținute istoric, dar și religios, legate de viața de familie și acțiunile ei filantropice, ca și de viața ei monahală. Cartea a fost lansată aici, la loc sfânt, într-o atmosferă harică cu o prezență impresionantă, printre invitați numărându-se și un vechi profesor al satului, dirigintele scriitorului, în vârstă de 92 de ani, alături de soția lui, beneficiari ai lăcașului de îngrijire bătrâni al Mânăstirii Văratec. Despre carte și autorul ei, Petre Nica, au vorbit preotul din sat, preoteasa – alocuțiuni deosebite -, măicuțele de la mânăstire, editorul Ion Culita Usurelu, criticul Petre Isachi, dar și „regizorul” întâlnirii, dramaturgul Ion Fercu. Toți l-au prezentat ca pe un spirit ales, apropiat de Dumnezeu prin educația maternă, dar și prin structură emoțională. Încercat în ultimul an de o boală gravă, procesul de reparare și vindecare fizică a avut loc odată cu scrierea acestei cărți și aducerea în lumină a spiritului filantropic brâncovenesc, de mult uitat. Altfel spus, scrierea cărții, cu donarea întregii ediții lăcașului de cult mănăstiresc, a avut, prin gestul ei filantropic și de iubire pentru un simbol excepțional al locului, rol terapeutic, cu sprijin divin, venit, probabil, chiar de la protagonistă.
Seara a doua la care am fost prezentă a venit cu un nou prilej de bucurie și de admirație: lansarea unui ciclu de șapte volume, primul titlu, cel de deschidere fiind „Gresia albastră”, semnate Viorel Savin, un reprezentant de seamă al „Școlii de la Bacău”. Interesante alocuțiuni au fost susținute de Ion din Vale, Cristina Ștefan, Ovidiu Bârsan, dar și de alți membri. Ca să fiu sinceră, nici eu nu am stat cu gura închisă, venind cu mici intervenții și fiind deschisă oricărui dialog! Seara s-a încheiat cu un lung taifas, muzică și dans, voce Ion Apostu, lăută Gheorghe Jean Iscu, atmosferă încinsă de gazdă, harnica Maria.
Am părăsit Văratecul dimineața, pe vreme frumoasă, cer senin, în culorile lunii septembrie, cuminți, melancolice, blânde, cu inima plină de cele trăite, lăsând în urmă prieteni încă la lucru, capabili să schimbe prejudecăți și să refacă relațiile dintre scriitori, trimițând spre lume mesaje de normalitate și frumos.
Mulțumesc, dragi Întâlniri de la Văratec!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
