Sunt zile în care vrei să stai de vorbă cu Dumnezeu, îți iei un creion și îi scrii sau îi desenezi, precum copiii mesaje pentru părinții lor, un copac, o floare, o casă, iar El înțelege din asta cam tot ce ai vrea tu să îi spui, poate un dor, poate o suferință, poate un Mulțumesc. Dumnezeu este un bun psiholog și înțelege tot…
Astăzi îi voi trimite o foaie albă, pentru că sufletul hârtiei s-a golit brusc de orice contur. Plenitudinea formelor geometrice, turnuri de speranțe, grinzi pentru echilibru și cercuri pentru normalitate, multe săgeți proiectate în tavanul de culoare albastră, rugi pentru viață… Toate stau răsturnate.
Cutremurul din Turcia, felul în care orașele și oamenii lor s-au pulverizat, absorbiți de adâncurile unei Hecate flămânde, gură deschisă de balaur, a golit desenul de forme, de viață… Plinul e gol și golul e plin.
Nici sunetele nu mai transmit nimic, nici tăcerea nu se mai aude, totul a înghețat sub respirația rece a morții. Din când în când, doar, un plânset de copil, un hohot de mamă… Mult mai departe, aceeași respirație năprasnică își consumă rânjetul în zgomotul sacadat al mitralierelor și bombelor nemiloase.
Da, azi nu mai desenez nimic, azi mâna a înțepenit pe un creion cu vârful rupt, azi în aer a rămas doar privirea, doar privirea, doar privirea… îngerilor cu aripi tăiate.
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…