Ca medic de Anestezie-Terapie intensivă și slujbaș pe teritoriul dintre a fi și a nu fi, dintre aici și acolo – zonă crepusculară profund ezoterică dintre cer si pământ – unde magnetismul energiilor umane (magia) lucrează mână în mână cu știința medicală și cu beneficiile tehnicii moderne, m-am arătat foarte interesată de poemul filosofic, „căzut” în proză amar-satirică, a scriitorului şi, de fapt artistului complet şi desăvârşit, Mircea Ciobanu: Estetica morții.
Impactul a fost imediat şi total pentru că acest demers artistic neterminat, care defineşte un geniu al gândirii şi al trăirilor la intensitate maximă, este de fapt un eseu despre inestetica vieţii şi despre grosolana manipulare pe care o exercită omul „civilizat” şi antrenat în această privinţă, în plan psihic, fizic şi spiritual, „lovind cu măciuca în Dumnezeu pentru un metru de mai mult”.
Inestetica vieţii provine din neînţelegerea noţiunii de viaţă, ca trăire intensă a darului divin şi a noţiunii de moarte, ca inerţie în faţa minunilor lăsate de Dumnezeu, ca stare de nepăsare, indiferenţă şi anulare a valorilor fundamental existenţiale, fiind vorba deci, paradoxal, despre o moarte trăită.
Citind cartea, am căutat răspuns la dilemele mele vechi şi fără rezolvare legate de intervenţia noastră, a medicilor, abuzivă pe destinul uman, de trufia noastră excesivă în schimbarea regulilor de viaţă, care nu poate fi fără de sfârşit, si de manipularea noastră, plină de ignoranţă filosofică şi teologică, în planul fizic şi eteric al fiinţei umane. Şi nu mă refer la boală, ca accident pe parcursul unei vieţi, pe care medicii din toate timpurile au combătut-o în cadrul profesiunii lor de credinţă, ci la moarte ca fenomen fiziologic final al bătrânilor noştri, care şi-au epuizat toate resursele sufleteşti şi fizice de bucurii, tristeţi, datorii împlinite, eşecuri sau realizări, revelaţii sau purgatorii şi care, conform schemei divine, trebuie lăsaţi să părăsească această lume într-o estetică a morţii, împărtăşiţi, plânşi de familie, omagiaţi, iubiţi, îmbrăţişaţi.
Tehnica manipulării vieţii s-a extins spre manipularea morţii, aşa încât am ajuns să introducem în reţetele noastre medicale Apocalipsa individuală prin care omul nu mai poate muri şi nu mai poate atinge dimensiunea lui astrală decât cu sufletul atârnat de ventilator, inima agăţată de cabluri electrice, „graalul personal” alimentat prin pompe, iar distilăria lutului său, revărsată în pungi colectoare. Imaginea agonicului la vârste octogenare, doborât de timp, nu de boală, în paturile de terapie intensivă, este imaginea absurdităţii şi a neînțelegerii profane a omului modern, legat de viaţă ca dar divin şi de moarte ca prag de trecere într-o altă dimensiune, subtilă şi eterică, în care suferinţa trupului obosit de timp îşi găseşte rezolvarea.
Aşadar, estetica morţii care ar trebui să compenseze inestetica vieţii s-a transformat şi ea prin „progresele” civilizaţiei şi regresele spirituale ale omului, în inestetica şi agresiunea morţii prin manipularea sentimentelor umane.
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
