Bună, draga mea,
azi am umblat vreo douăzeci de ani pe străzile pierdute printre castani și rufe întinse la soare, erau mai mult rochii de seară, combinezoane, halate de baie și decolorate jupoane, frunzele se înnegriseră, aripi foșnind, a urmat o seară amară în care-mi priveam degetele arzând și murind, aveam în piept sulița expediată prin poștă de tine și muream lent, falangă cu falangă, îngenuncheat, așa cum se scufundă o barcă sub o ploaie furtunoasă de vară cu trăsnete pe cer, jumate delir, jumate mister sau ca atunci când noaptea în vis ți se coboară, sufletul mi-era viu, murmurând mătăsos despre ghetele negre, șireturile strânse fedeleș, vrăjitorie curată, și lăsate pe preș, la intrare, cu care făcusem poteci pe sub ferestrele tale, dar și pe la câte o beție, un chef, și ronțăite de-un câine vagabond, ca să vezi! și flămând după iubirea din tine, amorez răpciugos, tânjind la un os, ieșit glonț dintr-o statuetă de bronz, cine s-ar fi gândit? dar ciudat, după ce le-a înfulecat, s-a îmbrăcat în aripi și a zburat, un înger, un Împărat… luna strălucește galbenă, ciorile s-au dus, au tăcut, rana din piept o țin în bandaj, mi s-a desfăcut, îmi vine trenul, draga mea…
te îmbrățișez peste timp și mă duc, așa, gârbovit și desculț, un loc la fericire vreau și eu să apuc…
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
