A fost adevărat… Spiridușii plecaseră și lăsaseră sub brad dulciuri, portocale și jucării. Încă nu se crăpase de ziuă, când băiețelul de șase ani se trezi. Camera era învăluită într-o liniște sacră, întreținută de focul din sobă și firavul trosnet al lemnelor. Steluțele din brad clipeau, vesel, din toți ochișorii. De geamul ferestrei se lipeau primii fulgi de zăpadă.
-Știu, știu ce mi-a adus Moșu!
Ieșind de sub plapumă ca o micuță panteră, cu pijamaua desfăcută la nasturi și pantalonașii alunecați spre vine, Cristian o tuli, nerăbdător, spre brad.
-Unde e? L-am văzut pe Moșu când l-a pus aici, într-o căciuliță…
-Pe cine, întrebă mama, somnoroasă…
-Pe el, pe Suflețel, Dragostea mea… Eu asta l-am rugat să-mi aducă. Aici sunt multe daruri, dar nu e El. Să-l strâng în brațe și să îl iubesc cum știu eu…
– Habar n-am ce spui. Când l-ai rugat? Cine e Suflețel?
– Când am zis Tatăl Nostru. Și Moșu mi l-a lăsat aici, am văzut eu…
Cutiile de bomboane, jucăriile, zăceau împrăștiate sub brad, în timp ce Cristian își ștergea, dezamăgit, lacrimile. Și totuși, brăduțul împodobit cu globuri continua să zâmbească, magia lui ascundea ceva, o lumină, o bucurie nerostită care se mută în ochii copilului.
Zorii au venit și o dată cu ei, albă, pufoasă, iarna. Cristian s-a grăbit să iasă la bulgărit la prima oră a dimineții. La poartă, lipită de gard, i se păru că vede cum respiră zăpada. Nedumerit, se apleacă și pipăii respirația caldă a unui cățeluș. Nu-i venea a crede…
-El e! Mama, mama, l-am găsit pe Suflețel în scutecele zăpezii…
Cu fața îmbujorată de fericire, copilul strânse la pieptul lui micuța ființă, aproape înghețată
-Vezi mama, Dumnezeu mă iubește! Mi-a trimis în dar ceva ce trebuie iubit și îngrijit, un Suflet, mai drag și mai scump decât toate jucăriile la un loc.
L-a numit Dominic, apoi Dik, Diki… Era un pui de Tekel, abandonat de stăpâni, nu și de Tatăl tuturor sufletelor. Cristian l-a îngrijit și l-a iubit ca pe un frate, iar Diki și-a adorat prietenul și stăpânul. Împreună au învățat ce este dragostea, cum izvorăște ea și ce căldură nemăsurată așează în suflet. A fost, pentru copil, unul dintre cei mai buni educatori, căci l-a învățat ce este devotamentul și dragostea totală, necondiționată.
Dragoste este un cuvânt rotund cu care încep și se termină timpul, lumea și toate lucrurile. Toate ființele au nevoie să o primească și să o ofere. Este întregul din care facem parte. Nu este suficient, pentru a crește și a ne desăvârși, să fim ocrotiți și răsfățați, avem, mai ales, nevoie să dăruim, pentru că viața noastră modifică și influențează viața tuturor celor pe care îi întâlnim, fiind, pentru toți, cel mai frumos dar, atunci când este încărcat de iubire.
Sub Ieslea Cerească, la Bethleem, Dumnezeu a așezat pentru întreaga Umanitate, Darul său… Să-l iubim și să ne bucurăm de dragostea Lui, în fiecare zi, în fiecare faptă… Crăciun fericit!
Ajun de Crăciun, 2021
Ecaterina PETRESCU BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…
Facebook
WhatsApp
TikTok
