În urmă cu mai mulți ani, cred că era prin 2004, am ajutat să iasă din starea critică un pacient, pe atunci director la o mare întreprindere din Târgoviște, tocmai externat dintr-un spital de prestigiu din București pentru a fi transportat să moară acasă! Familia nu s-a îndurat şi l-a adus la Spitalul Județean Târgoviște, secția ATI. Ulterior, în timpul recuperării, am avut nevoie de nişte suplimente neurotrope şi m-am oferit pentru a iuți timpul, să o duc pe fiica pacientului, cu maşina mea, la Farmacia care ne putea elibera medicamentele. În parcarea spitalului, când am deschis portiera, tânăra s-a dat un pas în spate.
-Dumneavoastră aveți un Olcit?
-Da, şi e luat la mâna a doua, de la un coleg…
-Dar ce fel de doctor sunteți, a continuat revoltată?
-Unul foarte bogat, i-am răspuns, care simte că poate oferi mai mult decât ar putea primi!
De atunci lucrurile s-au schimbat, salariile în ATI au crescut progresiv, pe parcurs mi-am completat veniturile lucrând şi în mediul privat, dar niciodată nu m-am mai simțit atât de bogată ca atunci când luam mâncare şi haine de acasă, pentru a le duce pacienților uitați de familii la Spitalul Mănăstirea Dealu sau copiilor din orfelinatele de la Pucioasa…
Nu-mi doresc întoarcerea la acele vremuri, dar resping total cinismul zilelor noastre… Căci cinism este, și unul foarte mare…
Da! Și mai jos, strigătul neauzit al micuțului nostru Munch…
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
