O dimineață întristată după știrile serii care nu m-au lăsat să dorm, imagini de coșmar din realitatea imediată, mizeria și neputința noastră, a tuturor, de a aduce normalitatea în societatea românească, drama tineretului care nu își găsește punctele morale de sprijin pentru a se construi armonios, părinți dezaxați, iresponsabili pentru odraslele lor, degringolada din poliție și procuratură cu soluționări aberante și acte de golăneală incalificabile, (polițiști dealeri de stupefiante, procuror violator de minoră și apărat de breaslă), care devin surse nu doar de neîncredere, ci de pericol public, politicieni confuzi, dezorientați, care conduc țara precum polițiștii în intersecții, din criză în criză, biruri tot mai mari, datorii exorbitante și mereu în creștere, ale țării, presa prost articulată, fără ștaif, fără personalitate, necredibilă, care nu oferă modele de verticalitate, motive de bucurie și de speranță, ci doar anomalii sociale, într-un limbaj de lemn, submediocru, în fine, o lume întreagă care se duce la vale, fără păstor…
Unde o fi comutatorul să aprindem odată lumina? Sunt atâtea lucruri bune de arătat, explozii de talent și de creativitate, exemple sănătoase și bune din școli cu profesori dedicați și rezultate excelente, spitale cu medici la superlativ, săli de concerte, personalități culturale de prim rang, străduință și bună credință. Cum să construim empatia, să tratăm singurătatea, apatia românească, țâfnoșenia nemotivată, altfel decât printr-un efort al bunăvoinței colective, prin scoaterea la vedere a ce avem mai bun, fără îndoieli și fără miștouri ieftine?
Toată firea mea optimistă se revoltă… Ieri, într-o stație de autobuz, am stat lângă un grup de liceeni ieșiți de la școală. Erau îmbrăcați cu haine curate, dar cu o ținută care nu avea nicio legătură cu școala, pantaloni alunecați aiurea pe șolduri, spinări cocoșate, vocabular bicisnic, țigări agățate în colțul gurii… Cum să îmi imaginez că tinerii aceștia au auzit măcar de Eminescu, de Nichita? Ceva mai departe, alt grup, de fete și băieți rezervați, cu ghiozdane pline de cărți, zâmbeau frumos și povesteau de la școală. Au urcat în același autobuz, dar s-au dat jos la stații diferite.
Nu poliția școlară trebuie să facă ordine în școli, ci politica educației școlare, care trebuie urgent să recruteze copiii, din primele clase gimnaziale, spre sport, muzică, dans, cenacluri literare, șah, robotică, informatică etc. și toate acestea, gratis! Bucuria, frumosul, creează performanță, iar aceasta devine constructor de caractere și de destine sănătoase, o busolă și un echilibru pentru întreaga viață.
Spre dimineață m-a luat somnul și am visat frumos…
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
