Ah! Sunt ostenit de atâta drum. Cărarea a fost lină la început, apoi din ce în ce mai anevoioasă. Arşița zilelor fierbinți m-a orbit, până lacrimile mi-au secat. În nenumărate vieți am vrut să plâng şi nu am mai avut cu ce.
Pentru a fi mai puternic, din când în când m-am preschimbat în femeie, purtând în brațe prunci şi pe umeri porumbei cu aripi însângerate. Nicăieri, nicio iesle… Pomii de la marginea drumului au rămas rădăcini fără trunchi. Peste pământ cad zăpezi, ploi nesfârşite şi totuşi lutul e searbăd, apa fuge alungată-n torente spre nisipuri şi dune mereu mişcătoare. Cămila mi-a murit pe drum. Speranțele mi s-au rostogolit din desagă, şi din ele au răsărit mici smocuri de ierburi medicinale. Un timp m-am hrănit cu ele, până când şi acestea s-au uscat. Apoi, după multe veacuri, am întâlnit copacul din pustie care mi-a oferit adăpost şi răcoare. Şi ce mirare! Cum poate creşte în deşert aşa minune! Unii îi spun sicomor, iar fructele lui pot ține de foame şi sete, într-o desăvârşită dulceață a vieții. Cândva, pe aici, a fost o livadă cu meri…
La umbra Lui mi-am aşezat inima zdrențuită de drum. Scrijelind cu degetele, am săpat adânc în nisip până am prins în palme apă cristalină. Erau lacrimile a miliarde de pelerini. Privind luciul apei, care se tot lărgea văzând cu ochii, m-am văzut de fapt pe mine în miliarde de ipostaze. Am băut din această apă vie cu nesaț, la fel ca pomul roditor de deasupra mea, apoi m-am grăbit să-i întăresc malurile, pentru a preîntâmpina vremelnicia. Cu multă piatră, preschimbând izvorul în fântână… Și am plantat pe alocuri nuferi albi şi roz, iar din ramurile înmiresmate ale copacului mi-am făcut adăpost pentru obosit sufletul meu.
Câtă dorință de odihnă, câtă dorință de repaos! Apoi, după un somn de câteva generații, m-am insinuat în miezul copacului şi l-am rugat să îmi fie creion colorat, a cărui mină să fiu chiar eu, omul.
Cu mine scriu pe cer… povestea Cărării… o carte groasă, mai groasă decât orice carte de telefon, din care nu lipseşte nici un nume, pe care să o aşez, cu rugămintea de iertăciune şi slavă, în biblioteca lui Dumnezeu. Poate, cândva, ne va reda Edenul…
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
