kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Din jurnalul medicului de gardă-ATI

   De la Departamentul de Primiri Urgențe, pacienta este trimisă in mare grabă în secția ATI, cu un pomelnic de recomandări de analize și investigații care să aducă cât mai multă lumină și precizie în stabilirea diagnosticului. Numai că, pacienta agonizează, pierderile digestive de sânge sunt severe, iar timpul de gândire a expirat înainte de prezentarea pacientului la camera de gardă. Rigorile, protocoalele medicale și scriptologia devin dușmani de moarte în astfel de cazuri. Nici pentru consimțământul familiei nu mai este loc. In timp ce le cer asistentelor să aprindă o creștinească lumânare, apelez chirurgul, prezint urgența și întreb, încrezătoare, la telefon:

   -Ne băgam?

   Răspunsul vine prompt:

   -Ne băgăm!

   Și ca să fie și mai și, colegul meu adaugă:

   -Cu dumneavoastră merg și până la Santiago de Compostela…

   Intrăm cu pacienta in stare critică în sala de operație, fără nicio analiză. În timp ce chirurgul caută sursa de sângerare, echipa mea se luptă cu menținerea funcțiilor vitale și recuperarea sângelui pierdut. Trei sferturi din operație lucrăm pe un organism inert, care supraviețuiește la parametri minimi, fără puls și fără tensiune, sub anestezie și suport antișoc maximal, in extremis.

   După excizarea zonei de sângerare de la nivelul stomacului și oprirea hemoragiei, respirăm ușurați. Tensiunea începe să crească, oxigenarea e tot mai bună, sângele administrat colorează țesuturile… Organele prind viață. Pacienta revine la respirația proprie și ușor, ușor, dă semne de trezire.

   Suntem bucuroși pentru răsturnarea situației, in favoarea vieții și a pacientei. Lucrurile evoluează in continuare bine. Mulțumesc doctorului Călin Dunu, echipei anestezico- chirurgicale și lui Dumnezeu că ne păstrează optimismul in cazuri limită, atunci când îndemnurile la prudență și nonacțiune,de frica mal-praxisului, ar putea să ne încurce în demersurile noastre medicale!

   Dacă urmăream protocolul de investigații obligatorii, semnam un certificat de deces, nu o reîntoarcere la viață. Invităm medicina românească să se întoarcă la clinic și la bun simț! Încă nu s-a inventat omul mașină, care să aibă nevoie de service… cu posibilități nelimitate de așteptare și de scriptologie, penibile.

   Am dat unul din nenumăratele exemple din lumea medicală când abaterea și nu intrarea în regulament dau o șansă cauzei medicale…

   Promit că voi reveni…

Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media