De când am fost la granița cu Ukraina, mintea și sufletul meu se mișcă într-o realitate dublă. E dimineață. Cu bucurie îmi recunosc încăperea. Lumina se aprinde când apăs comutatorul. Apa, la robinet, merge și în moliciunea căldurii ei îmi ating palmele. Ridic ochii în oglindă, dar acolo nu mai sunt eu. O femeie mă privește trist și îmi spune:
-A doua zi am mai rămas în viață doar câțiva, poate zece, și fuseserăm peste treizeci. În zori, un obuz a căzut peste casa unde ne aflam… Am fugit printre dărâmături, am fugit… Printre grinzi căzute, radioul continua să aducă vești din oraș… Mitralierele se auzeau în urma mea… Nu, nu vreau să fiu o eroină, vreau să fiu o femeie normală, un om care nu își lasă oasele în gropi comune…
Am stins lumina la baie și am revenit în bucătărie. Am pus ibricul de cafea pe foc și am tăiat câteva felii de pâine..
-Din zilele acelea, nu-mi mai amintesc de nimic, nici măcar de câinii ori de pisicile din curtea mea, dar îmi amintesc de șobolani, cum ieșeau, speriați, de sub pământ… cu ochii galbeni, câtă frunză și iarbă… apoi, m-am prăbușit…
Am deschis geamul, să vină aer proaspăt…
-Când m-am ridicat de la pământ, simțeam cum genunchii juliți îmi sângerau prin franjurile de la pantaloni… Dar nu îndrăzneam să ridic ochii… Ochii îi țineam închiși… Știam că voi vedea un pământ plin de sânge…
Am sorbit întâi caimacul cafelei fierbinți.
-Duceți-o la adăpostul de fete, am auzit…
M-am uitat la ceas. Trebuia să mă grăbesc un pic… Am ieșit pe ușă, uitându-mă înapoi. Ea rămăsese acolo, cu ochii mereu ațintiți spre mine, povestind… Am încuiat ușă casei și m-am îndreptat spre mașină. Am deschis portiera și m-am așezat la volan. În dreapta mea se afla ea…
-Cineva ne-a trădat, iar rușii ne-au înconjurat adăpostul unde ne aflam și ne-au închis toate căile de acces. Am ațipit pe crengi de copaci, cu rucsacul sub cap. Când m-am trezit, lumea se îmbulzea la ieșire, iar lumina zilei mi-a năvălit în ochi.
Am răsucit cheia în contact…
-O mașină blindată ne-a scos din oraș, apoi l-am văzut pe fratele meu, îmbrăcat militar,
-Surioară! mi-a strigat… I-am întors spatele, nu-l puteam vedea.. apoi m-a împins într-un autobuz cu care am ajuns, după două zile, la graniță…
Goneam pe șosea…
-Aici am primit un telefon… Fratele meu era mort!
Cineva mi-a adus, într-un cort, un ceai fierbinte!
-Sunteți o eroină!
-Vă repet! Respectați-mi normalitatea! Respectați-mi trupul și sufletul. Îmi place omul mărunt, omul de rând… Vreau să rămân o femeie vie! Ideea de eroină mă face să mă simt un om înfrânt!
Am frânat brusc la semafor… Am virat la dreapta și m-am grăbit spre întrarea în spital. Aveam nevoie să fiu pansată la picior și să primesc antibiotic. Frisonam și aveam febră!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA, medic scriitor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
