„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / și nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc / în calea mea…” – Lucian Blaga
Iată un crez care adună în câteva cuvinte esențiale un concept filosofic, religios și poetic despre ceea ce putem numi o minune, un miracol, o revelație, o desfășurare de fapte neașteptate petrecute în afara logicii generale și a puterii noastre de înțelegere, care țin mai mult de cer decât de pământ. În fapt, o altfel de normalitate, o normalitate ca un ecou, prezentă dar invizibilă…
Tainele, neputința de înțelegere a minunilor și a originii lor ne sunt ascunse, pesemne cu sens. Noi trebuie să le respectăm inefabilul pentru a nu fi defăimate, înjosite, compromise de mintea noastră limitată și tendințele omului de a arunca în derizoriu mărgăritarele, adică ceea ce primim de la divinitate spre încredințare, purificator și gratis.
Iubirea a fost cea mai mare taină și forța pe care Dumnezeu a încredințat-o omului încă de la Facerea Lumii, cu îndemnul de a fi însușită ca o virtute. Iubirea pentru Creator, pentru Creație, adică pentru natură și pentru aproape, feedback-ul atât de necesar, au ca semn de manifestare ascultarea de legile impuse de Divinitate, pentru menținerea lumii în stare de echilibru. Dar ele au fost nerespectate, după cum bine știm, încălcate, pedepsite de chiar natura nechibzuită a omului, blasfemiate, călcate în picioare, retrimise cu statornicie omului prin noi revelații, sub forma decalogului scris de Moise pe Muntele Sinai și apoi sub chipul Mântuitorului, dar și a întâmplărilor zilnice, cu tâlc.
Pentru inimile sensibile la iubirea pură, cu vibrație înaltă, Dumnezeu a lăsat Frumosul și Transcendentul, ca mijloc de pătrundere a tainelor divinității în conștiința omului, adică a lăsat arta, muzica și poezia, să le fie simțit și reprodus fiorul, iar omul să se dovedească în forma de creator, un iubit și iubitor fiu al Tatălui său. De aceea, iubirea pură, dintre toate virtuțile omului, este cea mai înaltă, iar revelația este deschiderea miraculoasă a cerului pentru înțelegerea și degustarea unor taine aducătoare de cunoaștere fină, rezervate celor cu o conștiință aleasă, conștiința divinității și a respectului pentru creația sa… Vindecarea miraculoasă a unor boli este una dintre cele patru forme de minuni revelate de credința în Dumnezeu, alături de dezlegări, ridicarea din moarte și fenomene ale naturii, cum ar fi mersul pe ape, dar mai ales decorporalizarea, Învierea lui Iisus, Înălțarea și Coborârea Sfântului Duh. Dar minunile nu sunt rezervate doar omului în particular, ci și popoarelor, unele având un destin mai blând, altele mai tragic, răsplată sau încercări date de Dumnezeu în înțelesul tainic al legilor Lui.
Pământul dacic, în vremea zamolxiană, a avut zeități, apoi a devenit un pământ creștin, românesc, care nu s-a abătut de la credința dreaptă, ortodoxă, iar un miracol a fost păstrarea unei limbi unitare peste tot cuprinsul lui, deosebit de expresivă și de frumoasă, limba română.
Unirea Țărilor Române de la 1859 și apoi cea de la 1918, ambele la fel de mari, în pofida intereselor istorice de vecinătate, dar și refacerea României după Cel de al doilea Război Mondial, au însemnat alte miracole.
Așteptăm o nouă minune, scoaterea României din marasm, ceea ce presupune altă minune, întoarcerea noastră, a tuturor, spre buna credință, care nu poate fi decât una: întoarcerea cu fața spre Dumnezeu!
Mărgăritare de verb românesc, de stil, despre minuni și mituri: Miorița, poemele filosofice ale lui Lucian Blaga – Poemele Luminii, Vasile Voiculescu – poezie religioasă, dar și proză mitică, „Toiagul minunilor”, Tudor Arghezi – poeme religioase, Mircea Eliade – proză magică… Scriu toate acestea, vrând să uit atrocitățile dintr-o lume care pare pierdută, o lume a neascultării și a fanatismului… Ce bine că sunt româncă și trăiesc sub toiagul minunilor de zi cu zi, pace, lumină și, bineînțeles, Hristos, nu al vrajbei și urii devastatoare căci, cu siguranță, Pacea este una dintre marile minuni din toate timpurile… Oare cine spunea, „dintre adevăr și Pace, prefer pacea”?
Ioan Gura de Aur: „Multe sunt lucrurile care îi caracterizează pe creştini, dar mai presus de toate sunt pacea şi iubirea. De aceea a spus Hristos: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”… (Ioan 13, 35) şi „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă”… (Ioan 14, 27).
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…