„Nu-i de ajuns sa descoperim bubele, ba nici nu avem dreptul sa o facem, dacă nu avem și soluția de vindecare„! Dacă te-ai întors de la Templul, sper să ai dispoziție, prietene Hipocrate, pentru o mică șuetă peste secole. Mi-ar plăcea să vorbim, azi, despre bube și revelații… În munca de medic, inspirația și revelația pot dezlega situații aproape fără ieșire, boli grave în stări avansate, când corpul nu mai răspunde prin autoreglare și imunitate, deși, în aparență spiritul se arată mai blând și mai senin, semn că e dispus să cedeze… Și știu că ochiul tău, recunoscut prin cât poate fi de atent și de atoatevăzător, este imbatabil în deslușirea situațiilor. Aparențele nu te amăgesc. În viața mea, nu tocmai scurtă, de medic, am simțit îndemnuri puternice, dintr-o zonă necunoscută, care îmi controlau deciziile și zbârnâiau în urechile mele aidoma unui tinitus insistent, spre acțiune și curaj. M-am avântat condusă de o voce interioară spre adevărate acte de eroism, în care secunda a făcut diferența. Uneori, am acționat ca pe front, cu soluții empirice, deși aveam la dispoziție o tehnologie întreagă, dar nu și răgazul desfășurării ei. Timpul încălzirii unei pungi de sânge scoase din frigider l-am sărit, uneori, din nevoia de viteză, încălzind perfuzorul direct prin atingere de pieptul meu, pentru că așa salvam zeci de minute. Odată, am destupat laringele unui muribund de pe marginea șanțului cu o coadă de lingură și cu un tub improvizat, de plastic, până la venirea salvării. A fost acel moment când sub ochii mei s-a produs un accident, iar șoferul a fost proiectat prin parbriz, cu plămânul spart și respirația înecată de sânge. Totdeauna m-am simțit susținută de niște protectori nevăzuți. Dar tot ei mi-au șoptit, când zenitul era aproape, să mă abțin. Preotul mi-a spus, vrei susținere, roagă-te! Dumnezeu e bucuros să-i ceri, căci astfel se revelează în viața ta și, prin acțiunile tale, într-a altora! O rugăminte are el la tine! Să îți păstrezi calmul, pacea și liniștea interioară și, mai ales, nu uita, nu întruchipa aroganța după ce ai fost ajutată de Sus. Protectorii noștri sunt mai sfioși decât fluturii și părăsesc rapid zona de mândrie, zgomot, urât și întuneric a ființei, iar dintre păcate, trufia e cea care îi îndepărtează cel mai mult. Ei vor trage mereu la lumină. Și la discreție… Nici măcar ironia răutăcioasă sau râsul în hohote nu le sunt pe plac, cu atât mai mult vanitatea sau ambiția deșartă.
Sigur, am vorbit de oameni, dar, prietene Hipocrate, înainte ca tu să desparți medicina de filosofie și religie, ea era o formă de înțelepciune care, prin aceleași mijloace de diagnostic și tratament, îndrepta boala sau relele din întreaga societate. Civilizația greacă a avut o viață lungă și pentru că exista un cult al ordinii și al respectului pentru ierarhie, performanță și valoare. Ați impus reguli de viață și reguli de luptă. Ați cinstit prin artă frumosul, zeii, dar și eroismul și sportivitatea, ați iubit curajul, competiția, lupta dreaptă, adevărul și credința. Spiritul se șlefuia prin școli severe de inițiere, care formau caractere puternice și drepte, capabile să deosebească binele de rău, adevărul de minciună, și toate prin antrenarea virtuților și rezistenței la ispite de orice fel. Omul devenea astfel mai bun, fizic, moral și intelectual. Îmi arunc privirea spre tine și mă simt intimidată de ochii tăi scrutători. Vin de demult, ridicarea în grade superioare de decizie și răspundere se făcea prin selecție și competiție. Cei mai buni din cei mai buni!
Mereu mă plâng, iar tu zâmbești. Îmi spui că lupta dintre bine și rău este o încrâncenare veche și nu se va termina niciodată, nici în om, nici în lume. De aceea, individul trebuie bine pregătit. Dar omul de azi e obosit și plictisit de competiție și performanță, vrea libertate fără constrângeri, nici de la el însuși, nici de la lege. Suntem în epoca post-adevăr, post-democrație și, oarecum, post-lege. Nu mai vrem să alergăm până la linia de sosire, sărim etapele și ne ocupăm primele locuri prin mijloace rapide, manipulare și minciună sau prin tehnologie avansată, atât de avansată încât ne facem pierdută și urma. Mă privești și mă umpli de fiori, prietene, nu te-am uitat, și fiecare gând e o linie, o distanță sau o apropiere, o culoare sau o formă geometrică din care nu lipsești. Ce mult te-am iubit și te iubesc încă!
Lunile din urmă mi-ai umplut mintea cu statui fără brațe, lupte imaginare, învingători și învinși, am devenit furioasă, sălbatică, o Artemis în luptă, m-am luat la trântă cu răul, am vânat hiene, m-am cutremurat, m-am certat, am pierdut, am învins, în timp ce tu te plimbai pe insula Kios, în robă albă și meditai la infinit. Am trecut în sufletul meu de la Bach la muzică roch și de la sirtaki la blues și jazz și am simțit cum protectorii mă părăsesc. Nimic nu mai era statornic în echilibrul meu în afară de revoltă. De ce taci? Apoi, m-am rugat, dar nu mai îndrăzneam să mă rog lui Dumnezeu și nici ție. M-am rugat la Litere, la cuvinte, la fenomene meteorologice, vânt, ploaie, zăpezi, până am obosit. Și am avut nevoie de neurofeedback, o formă nouă de muzică, în care intri pentru a-ți liniști neuronii și spiritul. În fine, m-am rugat la îngeri! Erau rugăciuni pentru inspirație și vindecarea fraților mei, îmbolnăviți de iluzii și învrăjbire, dar și pentru vindecarea mea, ființă devenită de fum. Apoi, au apărut semnele bune… Sunt bucuroasă să îți povestesc, dar mai ales sunt bucuroasă să vorbesc cu greierii mei, adică cu mintea mea, încă bolnavă, cu iluzia că nu m-ai uitat și ți-e bine, pentru că tu ești echilibrul meu.
E un moment pe care nu vreau să-l pierd. De aseară… Când eu am fost Fata din vis. Adică Ea! Nu vreau să pierd momentul acela de bucurie caldă și dulce speranță, sub cerul cu sclipiri albastre și steluțe aurii, când totul era o mare îmbrățișare, un mare dans, o mare coregrafie. În urmă cu o lună mă aflam pe „culmile disperării”, dar aseară am trăit revelația, România frumoasă își deschidea ferestrele după o lungă convalescență, iar noi trebuia doar să-i dăm vitamine și să o iubim pentru a o face bine. România, prietene, este și numele meu, iar eu am nevoie de multă dragoste! O știi, pentru că tu mi-ai pus demult acest diagnostic: „Numele tău este Ei!” Dar și „Numele meu este Tu!”, iar asta înseamnă dragoste și, uneori, înseamnă extaz. Când bucuria e colectivă… Ea este Mama noastră rănită care ne privește în ochi pe toți cu duioșie, iar unei mame sau unei femei nu îi spui că o iubești, cu ciomagul în mână, căci așa s-a întâmplat, ci cu emoție și reverență, cu dans și muzică…
Societatea civilă, cu vocile ei cele mai autorizate să vorbească, se face tot mai bine auzită, prietene, păcat că a stat atât de mult timp în așteptare. În societatea civilă, scriitorii au și azi un rol esențial, alături de istorici, teologi, filosofi, preoți. Ei sunt magneții care adună în jurul lor pilitura intelectuală, umplu sălile de conferințe, studiourile, librăriile, bibliotecile. Aseară au umplut Piața Victoriei. Sigur, cuvântul lor aprinde lumina… În antichitatea greacă, l-ați avut pe Demostene, conștiință înaltă, care prin oratorie s-a opus ocupației vecine, a lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei, un rege ce s-a întins apoi la Răsărit, până în Persia și a ocupat Babilonul. Demostene a luptat pentru libertate prin cuvânt. Originea mea, pe sfert grecească, mă împinge să spun toate astea. Azi trăim un război hibrid la nivelul informației, între democrație și populism. Democrație, cuvânt provenit din filosofia și politica ateniană, nu înseamnă egalitarism (deși se traduce ca putere a poporului), ci recunoașterea unei ierarhii a valorilor și a statului de drept. Cu alte cuvinte, puterea o dau virtuțile, dar și respectarea lor ca fiind fundament pentru societate.
De cealaltă parte, populismul… S-a trecut hotarul și nu s-a văzut niciun paznic. O înșiruire de vânzători de gogoșele, veniți mănunchi de la răsărit precum cheile deschizătoare de uși, pe breloc, cu minciuni menite să destabilizeze ordinea și sloganuri de instigare la violență și ură…. Și niciun sunet de apărare, de răspuns… Tăcere totală, drum liber… Totdeauna, atacul la democrație a avut un interes neștiut, intern sau străin și s-a făcut prin ațâțarea păturii sociale celei mai vulnerabile. Primii vorbesc despre dragoste, comuniune de idei, echilibru, valori culturale, continuitate și dialog, cei din urmă despre puterea poporului și câștigarea ei prin agresivitate, distrugere, răzbunare și ură. Încolonarea în spatele uneia sau alteia dintre mișcări presupune o primă alegere. Adevărul nu este greu de aflat, nu este un labirint, el este o stare de spirit, o reflectare luminoasă a evidențelor, iar „a fi patriot” este o atitudine permanentă, pe care cei ce o revendică azi, prin sloganuri, nu o cunosc. Patriotismul se manifestă prin respectul pentru limbă, școală, educație, comunitate, familie, valori naționale și tradiționale, dar mai ales prin corectitudinea și plus valoarea pe care le înscrii ca individ în fiecare zi. În niciun caz, prin cuvinte ritoase, lipsite de conținut, amenințări, insulte… Dacă îți iubești țara, dragul meu „patriot”, fă-o să te iubească și ea pe tine, prin felul în care te comporți, cum te prezinți, cine ești. Un patriot autentic are o slujbă, vorbește și scrie corect limba cu care se mândrește, cunoaște istoria țării lui și stăpânește regulile bunului simț. A fi patriot înseamnă să-ți sfințești pământul pe care calci, fără a face caz de asta. Agresivitatea verbală, calomnia, amenințarea ies din recuzita bunului simț și, deci, și a respectului pentru aproapele tău, pentru țara ta.
Dar nu am terminat, răutatea ne pândește de la orice colț, nu doar de la răsărit. Putem fi flori sau rugi, gândește-te, „patriotule”, că vom pleca cândva, iar viața ni se scurtează cu fiecare noapte și ce lăsăm urmă? Livezi sau pucioasă? Un sălbatic nu poate fi un patriot, ci doar un locuitor al unor ținuturi. Pentru a-ți obține cetățenia altui stat, dovedind că poți fi patriot și că poți sădi pomi în locul acela, trebuie să ai trei recomandări, trei cartele de bună purtare, să dai un examen de limbă corectă, scris și oral, să ai cunoștințe de istorie, geografie, literatură și artă, să cunoști imnul național și să juri credință țării care te adoptă. Câți compatrioți ar trece un astfel de test în propria lor țară? Dar, uneori, patriotism înseamnă să ieși din propria ta paradigmă și să intri într-o stare de excepție și de apărare activă a tot ce înseamnă patria ta, glie, limbă, patrimoniu, prestigiu, chiar dacă pe timp de pace și chiar dacă pentru asta încărunțești într-o zi sau într-o noapte. Această ieșire din tine și întrarea în stare de har sau de chin ar trebui să o aibă toți cei care ajung la guvernare, ceea ce, din păcate, se întâmplă rar. Când cutremurarea se manifestă prin atitudini colective, reacția se numește civică. În afara politicului, dacă vocile sunt avizate și autorizate de un statut intelectual și moral recunoscut și ales și cu o bună organizare și un lider, vorbim despre o Societate Civilă. O pasăre albastră, uriașă îmi acoperă orizontul. Știu, tu mi-ai trimis-o, de pe insula ta! Cu cât Societatea Civilă este mai puternică, populismul egalitarist, distopic și stupid, eșuează, dar și greșelile guvernanților sunt amendate.
Toți ne naștem egali în față lui Dumnezeu, dar talanții pe care îi primim sunt diferiți după cinstea cu care îi putem duce. Și, de multe ori, inima, cei șapte ani de acasă și râvna școlarului vor face diferența. Forțele oculte, care vor astăzi o răsturnare a ordinii de drept constituțional, dar și moral, prin pionii ei au întocmit o listă a elitei intelectuale, pentru intimidare, pentru că cei selectați sunt definiți ca „dușmani ai poporului” și numără câteva sute. O listă de tip legionar… Dar această listă poate fi, paradoxal, și o responsabilizare a acelor nume, la reziliență prin cuvânt luminat: emisiuni TV sau radio, articole în presă, mediatizări de opinie pe rețelele sociale, ceea ce începe să se întâmple. Cu înțelepciune și bună credință, aceste voci trebuie să îmblânzească starea de ură din societate, ură fals implantată în sufletul oamenilor și atât de nocivă tuturor.
Ce zici, prietene Hipocrate, tămăduitor a toate, nu pare a fi chiar o obligație? Este evident că principiile capitaliste, pe care eu nu le agreez când devin lacome și abuzive, nu funcționează întotdeauna, iar goana după rating și implicit bani aduce pagube uriașe societății în ansamblu, prin plonjarea în promiscuitate și subcultură. Divertismentul și informațiile TV, în multe cazuri, amestecă bâlciul cu politicul, urâtul și scârnavul cu dramaticul, ba chiar în aceeași frază se suprapun. Goana mass-mediei, prietene, după audiență prin mijloace precare și nedemne a făcut ca noi, un popor de creștini, să ne pierdem încet, încet busola, intuiția, gustul pentru frumos și valoare colectivă și să intrăm într-un soi de spațiu comun, vulgaritate, dezmăț, disoluție intelectuală și morală și, mai ales, să ne rușinăm de noi înșine și să ne dorim cu orice preț și fără discernământ o schimbare. Sigur, nu mai avem încredere în oracole, dar dacă ele ne-ar îndemna la speranță, am fi dispuși să le ascultăm. Și apoi, știm că ne putem reveni, după cum am făcut-o mereu, din propria cenușă. Și din șanț ne putem ridica, cu respirația întretăiată, dar vii.
Astăzi, nu politica partidelor, care s-au decredibilizat, ci societatea civilă este soluția schimbării și revenirii pe drumul cel bun, iar în revolta ei trebuia să existe și o atitudine fermă de protest. Și a existat, dar nu cu surle și trâmbițe, ci ca o sărbătoare a inimii, o declarație de dragoste, care a adunat peste 10 000 de oameni, sub trei steaguri ale credinței în prezent și viitor, România, Europa, Ucraina. Pro Europa-Manifest, 15 martie 2025, Piața Victoriei, București…
Pe curând, prietene vindecător de inimi, Hipocrate!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
