Democratizarea literaturii a urmat calea democratizării oricărei forme de exprimare, dar nu cu aceeași rapiditate și calea cenzurii, pentru că alături de un liber arbitru în creație trebuie să șadă și un evaluator al calității unui produs care se livrează pe piață, din punct de vedere artistic și intrinsec moral. Oricât ar fi piața de liberă, arta scrisului are nevoie de estetică, mesaj și corectitudine lingvistică, personalitate și unicitate, imitațiile nefăcând parte din fenomenul artistic ci doar, eventual, artizanal, iar formele de exhibiționism erotic, tot mai răspândit în ultima vreme, înjosind, la rândul lor, un act literar de vitrină.
Deși arta scrisului este necanonică în privința stilului, ea nu poate fi lipsită de exigențe de tot felul, în șlefuirea unei opere de artă. Din păcate, poate și pentru că numărul de cărți crește pe an ce trece, fără ca nivelul de emancipare literară să fie și unul în egală măsură satisfăcător, profesioniștii formați pentru evaluări corecte sunt tot mai ineficienți în stabilirea unei ierarhii de valori literare, locul criticilor literari fiind luat de amatori de conjunctură.
Cândva, operele literare se bucurau de o evaluare minuțioasă și atentă, corectitudinea aprecierilor dând karate atât operei studiate cât și evaluatorului, în felul acesta impunându-se elitele culturale. Omenirea nu își poate permite să se încarce de maculatură, iar rolul criticului este tocmai acela de a extrage din întreg valoarea pentru a o așeza în biblioteca operelor și chiar a capodoperelor literare.
Critica literară românească a știut în secolele al XIX-lea și XX să se exprime cu acribie și să scoată în evidență opere și nume de incontestabilă valoare, confirmate de timp și întrate în circuitul universal al valorilor. Critici precum Titu Maiorescu, Dobrogeanu Gherea, Garabet Ibrăileanu, George Călinescu, Tudor Vianu, Eugen Lovinescu, Ovidiu S. Crohmălniceanu, etc. au adus servicii uriașe literaturii române prin aprecierile lor obiective, care excludeau orice formă de compromis.
Critica literară de astăzi, care păstrează nume mari, Alex. Ștefănescu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Paul Cernat, Petre Isachi, Daniel Cristea Enache, Adrian Dinu Rachieru, etc, dar este depășită de volumul de scrieri, suferă de multă superficialitate, prin apariția neprofesioniștilor în materie, având de multe ori un caracter pur formal, de simplă întâmpinare și chiar și aceea fără lecturarea operei, la care se adaugă viciul mercantilismului, care nu mai reprezintă un onorariu corect, ci o speculație a momentului.
Pe de altă parte, rolul unui cronicar literar este să scormonească și să încerce să impună nume noi, nu să adauge unor scriitori consacrați nenumărate elogii, care, de obicei, se învârt în cerc închis. Cine va restabili corectitudinea în literatura română, într-o epocă în care întreaga ordine a valorilor este răsturnată?
Rămâne o întrebare fără răspuns, atâta vreme cât morala pierde teren în întreg mediul cultural, iar oportunismul s-a instalat ca o ultimă dictatură.
Ecaterina PETRESCU BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…
Facebook
WhatsApp
TikTok
