kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Conștiința și falsa conștiință

   Există un soi de mimetism care ne împiedică să progresăm pe cale spirituală, o formă gravă de slăbiciune, care ne trimite, mai degrabă, spre seducția și preluarea formelor exterioare, fie ele chiar goale, fără conținut, decât spre propriile noastre sondaje, de mai lungă durată și profunde.

   Este minunat să ne lăsăm mintea în vacanță, sunt atâtea mici plăceri care ne așteaptă, și să ne preluăm informațiile de-a gata, de la surse spirituale pe care le considerăm sigure, numai că, atunci când credibilitatea unui emițător de date și formule prinde contur, se ivesc, în egală măsură, interesele din proximitate, care pun presiune pe adevăr, pervertind sursa la superficialitate și indiferență. Un om de rând, nu va convinge niciodată, nici în cele mai bune intenții sau opțiuni ale sale, dar dacă se îmbrăcă într-o uniformă arătoasă și adăugă vreo doi epoleți, sau își pune o haină de prelat, credibilitatea lui prinde contur, căpătă mii de simpatizanți, chiar dacă intențiile îi devin, de data asta, neprielnice pentru mediul în care își exersează persuasiunea.

   Altfel spus, există mereu pericolul ca, în căutarea unor soluții superioare de simțire și de cunoaștere, fără experiență individuală, să ne lăsăm influențați de simpli donatori de informații culturale sau de orice fel, dar goi pe dinăuntru, adică – incapabili să ne ofere ceva autentic – provenind, de fapt, dintr-un sine cu o falsă conștiință superioară.

   Termenul de falsă conștiință se referă în primul rând la cineva care își cultivă o credință despre sine cu mult superioară realității, o imagine exaltată a cuiva care nu poate trăi liniștit cu propria sa imagine, fără valoare sau pervertită, punându-și pe umeri falși epoleți și în ochi o falsă lumină, pentru a deveni furnizor de false adevăruri.

   Cum recunoști, totuși, o sursă corectă, un maestru sau o conștiință curată? El îți va oferi izvorul, nu te va condiționa cu paharul, și îți va spune că adevărul se află pe drumul tău spiritual, tu trebuie să îl cauți, și că acolo poți găsi cele de trebuință Universului tău interior.

Ecaterina  PETRESCU  BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media