Ne-am întors de la lecțiile de pian vorbind despre muzică. Cuvintele sunt și ele muzică, nu-i așa? Da! Cuvintele înseamnă muzică! Dar numai atunci când sufletul vrea să zboare. Și dacă nu vrea să zboare? Atunci cuvintele sunt scoici, pietre, nisip.
Știi, eu voi avea o surioară și mă bucur, dar ea o fi vrând să fie sora mea? Și cum vine ea? Oare știe să cânte ca să poată zbura? Mai am și o bunică bătrână, bolnavă, care îmi spune mereu că, dacă o mai supăr, își va lua zborul, dar ea nu știe să cânte și, deci nici să zboare, iar cuvintele ei sunt severe, de parcă s-ar juca la o tobă. Ce zici, va pleca? Și dacă va pleca, unde va merge?
Grea întrebare, de când venim pe lume și până la sfârșit, noi, oamenii, ne punem aceeași întrebare. Se spune că suntem aduși cu mare bucurie de îngeri, pe umerii lor, dar plecăm pe picioarele noastre, alegând drumul în sus sau în jos. Dar, sigur, contează mult cât ne iubesc copiii sau nepoții, atunci când ne alegem momentul și direcția drumului. Și, ca să îți explic, în afară de copii, noi, oamenii mari, mai avem două mame la care ne puteam odihni, Viața și Moartea, și amândouă sunt mame foarte bune, din brațele uneia plecăm și în brațele celeilalte ajungem. Voi, copiii, nu aveți decât o mamă, care are grijă să creșteți mari.
Pot să-ți mai spun că cele două mame sunt legate între ele printr-un curcubeu, iar noi, ca să trecem dintr-o parte în alta, trebuie să străbatem toate culorile lui. Prin unele vom plânge sau vom dansa, depinde de muzică, după cum vom învăța să dăm din aripi sau să mergem de-a bușilea. Învățând de mici să fie atenți, copiii l-au recunoscut pe Dumnezeu în toate jocurile lor, apoi, iubind cuvintele, au învățat să spună ce simt, au început să găsească răspunsuri și chiar au reușit să devină filozofi. Și tu, cu întrebările tale ești o firimitură de filosof. Apoi, au descoperit fenomenele naturii și au devenit oameni mari. Dar cel mai mult au iubit poveștile și magia.
Spune-mi, ai fost vreodată la circ? Nu încă! Ei, atunci vom face un ocol în lumea miracolelor să-ți arăt prin niște ochelari speciali cum a apărut planeta noastră dar, mai ales, cum a purtat-o Atlas pe umerii lui, și ce ne mai spune bătrânul povestitor în Odiseea despre Hercule și alți copii mari ai Pământului.
Azi, ne oprim aici! Vezi că trebuie să repeți partitura de zece ori! Pe curând!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
