Cornel Badea era un om de țară, naiv și înțelept totodată, cu o iubire fără margini pentru oameni și pentru familia lui. Era asistent medical în satul natal, Vulcana Băi. Aici l-a urmat soția lui, Ana Badea, și ea asistentă medicală. Împreună aveau patru copii, cel mai mic și mai iubit dintre ei, era o fetiță, rămasă surdo-mută în urma unui tratament cu antibiotice, probabil ca tribut pe care îl plătesc slujitorii medicali, zeităților lor. Aici am venit și eu, pentru un an și patru luni ca „medic de țară”, sintagmă care echivala cu o armată, în care tânărul medic, ieșit de pe porțile facultății, își călea forțele și priceperea la cald, în focul luptei cu neprevăzutul, boala, el, mintea lui, cunoștințele, dar mai ales inima, între alte inimi cu care trebuia să bată la un ison, la ele acasă. Împreună cu nea Cornel sau cu Anișoara făceam zilnic zeci de kilometri pe jos, să vedem, să consultăm și să tratăm la domiciliu, de la nou născuți până la bătrâni, toți pacienții pe care îi aveam pe o listă, în observație. Mai spre seară, eu mă retrăgeam la locuința mea din oraș, iar cei doi răspundeau, în continuare, la solicitări urgente. Se întâmpla ca abia întorși, în miez de noapte, de la un tratament, să le bată în ușă cineva pentru un nou caz…
-Nu te mai duce, Cornele, că ești frânt, las-o pe dimineață, îi spunea soția…
-Mă gândesc că poate fi cineva de-al meu și nu pot avea liniște…
Se îmbrăca la loc și pleca… Îl așteptau oameni cu probleme care puteau fi grave. Într-o noapte, a trimis vorbă după el o femeie bătrână, din capul satului, locuia la margine cu pădurea. Avea niște dureri crâncene de burtă și de spate. A plecat nea Cornel pe jos și cum a povestit după aceea, a văzut sticlitul ochilor de lupi și le-a auzit hăulitul. Femeia avea o colică renală. I-a făcut o injecție dintr-o fiolă mică, iar cu asta durerea i-a dispărut ca prin farmec. Atât de mirată și de bucuroasă a fost bătrâna de priceperea lui nea Cornel că i-a zis,
-Nu am bani, dar am o capră și ți-o dăruiesc din toată inima.
Nea Cornel a râs:
-Ți-a trecut cu o fiolă de Atropină, care costă un leu. Cum să îmi dai pe ea o capră.
Și s-a întors nea Cornel acasă obosit, dar bucuros și cu sufletul împăcat, ca de fiecare dată. I-am iubit mult pe cei doi soți, Cornel și Ana, adevărații slujitori ai lui Asclepios în acel sat întins pe mai multe dealuri și văi. Eu venisem cu entuziasmul începătorului și știința de carte, ei cu truda de fiecare ceas din zi și din noapte, mult înainte și mult după plecarea mea din acel loc. Încă tineri și mult prea obosiți, s-au retras și ei din lumea asta, amândoi în interval de câteva luni. Aveau patruzeci și cinci de ani. De atunci, au trecut peste treizeci, dar satul nu i-a uitat. Mormântul lor are mereu flori proaspete.
De ziua Dragobetelui, spirit năzdrăvan și încurcător de inimi, am vrut să le pomenesc celor doi numele, fiindcă au fost dintre cei care s-au prins în hora lui, iar focul inimii lor a devenit sacru și întemeietor de fapte bune.
Cu bine…
Ecaterina PETRESCU BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…
Facebook
WhatsApp
TikTok
