7 noiembrie… Domnul Mark Rutte, secretarul general al NATO, ne-a spus că România e o țară admirabilă, bine organizată, de ne pot invidia și olandezii, și elvețienii, și, dacă e să-l credem pe cuvânt, poate chiar și japonezii. Noi, oameni politicoși și sensibili la laude, am dat din cap, am zâmbit cu modestie și am spus că, da, așa este, doar că noi nu ne mai mirăm de mult de performanțele noastre.
*
8 noiembrie… Felul în care a fost comentată în spațiul public românesc vizita domnului Mark Rutte spune mai multe despre noi decât despre înaltul oaspete. Ea a trădat o înțelegere superficială a transformărilor profunde prin care trece lumea euroatlantică. Rutte a fost primit ca într-o țară care ar aspira încă la statutul de membru NATO, nu ca într-un stat care ar trebui să cunoască bine mecanismele Alianței. S-a ignorat faptul elementar că secretarul general al NATO nu este un suveran al politicii de securitate, ci doar purtătorul unui mandat colectiv, a cărui putere se oprește acolo unde începe voința statelor membre. Unii oficiali – sau, mai precis, unele tabere – s-au agățat de mesajele diplomatice ale domnului Rutte pentru a camufla o realitate mai puțin confortabilă: mediocritatea propriei acțiuni în materie de politică externă. Venită imediat după decizia Washingtonului de a-și redimensiona prezența în regiune, vizita olandezului a oferit prilejul perfect pentru ca ecosistemul de influență local să-și reactiveze reflexele. Sub faldurile entuziasmului atlantist s-a ascuns, de fapt, dorința de a acoperi vocile care îndrăzniseră să remarce gravitatea momentului american. „Dacă România va fi atacată, NATO va fi alături de ea” – fraza aceasta, reluată cu o pioasă satisfacție, a servit mai degrabă drept anestezic decât drept garanție. Mai rămâne un ultim adevăr, incomod dar necesar, iluzia unei Americi neschimbate, a unui Trump trezit brusc la realitatea cinică a putinismului, este întreținută chiar de unii americani. O fac, adesea, în saloanele de tip Chatham House, unde discursul e atent calibrat pentru a mulțumi gazdele. Motivele sunt diverse: dorința de a-și promova filiale de think tank-uri în Europa de Est, calcule de lobby, ori poate instrucțiuni de a evita orice „luciditate perturbatoare”.
*
9 noiembrie… România, lăudată protocolar – „un popor grozav”, „o relație foarte bună” – trebuie să se citească dincolo de complimente. Prietenia nu este o categorie geopolitică. În spatele formulei diplomatice a lui Donald Trump se ascunde însă o schimbare semnificativă de accent strategic.România rămâne în afara dialogului la cel mai înalt nivel cu Washingtonul, într-un moment în care în Statele Unite se redesenează marile linii ale politicii de securitate pentru Europa de Est. Mai multe in editorialul meu din Gândul… Relația dintre Washington și București rămâne, formal, foarte bună. Dar realitatea este mai complexă. Președintele Nicușor Dan are nevoie de luni de zile – șapte, zece, poate un an – pentru a fi primit la Casa Albă. În tot acest timp, România rămâne în afara dialogului la cel mai înalt nivel cu Washingtonul, într-un moment în care în Statele Unite se redesenează marile linii ale politicii de securitate pentru Europa de Est. Căci suspendarea rotației trupelor americane nu poate fi înțeleasă în afara contextului mai larg. Războiul din Ucraina se intensifică, presiunea militară rusă crește, iar orice semnal de diminuare – chiar simbolică – a prezenței americane în regiunea Mării Negre transmite un mesaj neliniștitor. Chiar dacă intenția administrației Trump este una aparent bugetară, inspirată de logica „America First”, efectul politic depășește rațiunea financiară. În geopolitică percepția contează adesea mai mult decât decizia în sine.
*
10 noiembrie… Situația de pe frontul ucrainean se degradează pe zi ce trece. Bătălia pentru Pokrovsk-Minograd pare deja de domeniul trecutului. Înaintarea rusă, atât în oblastul Zaporojie, cât și în Dnipro, progresează într-un ritm îngrijorător: pozițiile fortificate sunt tot mai rare, iar forțele ucrainene duc lipsă acută de efective pentru a opri această presiune. Semnalele care vin din America şi Europa trădează o oboseală politică ce contrastează dureros cu intensificarea ofensivei ruse.
*
11 noiembrie… „M-am întâlnit cu Titulescu pe plaja de la Cannes. Vorbea franceza mai bine decât mine. Ce om uimitor…” Asta scria marele romancier german Thomas Mann, despre diplomatul și omul de stat roman Nicolae Titulescu. „Salut în dumneavoastră, domnule Ministru, o forță europeană!” ii spunea omologul său francez Louis Barthou de la tribuna parlamentului. Sa învățăm de la Titulescu curajul de a ne urma propriile convingeri!
*
12 noiembrie… Câteva idei de „noiembrie”… „Circul a înlocuit Forul din antichitate, a devenit epicentrul vieții publice, locul unde poporul își manifestă sentimentele, spiritul de opoziție și de frondă. În tribunele circului împăratul ia contact cu subiecții săi și tot acolo, potrivit obiceiului, îi binecuvântează făcându-le semnul crucii. Tot în tribunele circului se joacă scenele cele mai tragice între suveran și poporul său, preludiu al revoltelor și revoluțiilor. […] Circul și religia, iată cele două ocupații de bază ale oricărui bizantin”. (Charles Diehl, „Bizanț. Grandoare și decadență”, Paris, Flammarion, 1919)
*
13 noiembrie… A devenit un obicei să spui că lumea este în schimbare, că scena internațională s-a modificat radical, că raporturile dintre statele lumii nu mai au nimic în comun cu diplomația clasică. Ni se mai spune și că statul este un concept depășit, cel puțin pentru lumea occidentală unde apar adevărate forme de democrație a raporturilor internaționale, cum sunt Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). În această lume nouă, patriotismul economic, identitatea națională sau autonomia strategică nu ar mai conta. Important ar fi doar liberul schimb devenit metodă și țel suprem. Și totuși, crizele ultimilor ani ne arată un sistem internațional care, desigur, a evoluat, dar care păstrează intacte caracteristicile secolului al XIX-lea. Există în relațiile internaționale așa-numite permanențe sau forțe profunde care rămân neschimbate și numai observarea acestora ne permite să înțelegem încotro merge lumea. Constante care ne arată cum putem supraviețui ca stat cu interese limitate…
Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, un foarte cunoscut analist politic și, desigur, absolvent de CARABELLĂ târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
