24 octombrie… Decizia Washingtonului de a impune noi sancțiuni împotriva giganților energetici ruși Rosneft și Lukoil seamănă mai curând cu o salvă trasă fără coordonate precise. Rămâne de văzut cum şi dacă vor fi aplicate aceste măsuri. Căci, dincolo de impactul lor financiar, ceea ce contează cu adevărat este mesajul politic transmis de Washington către echipa decidentă de la Moscova. Rosneft înseamnă Igor Secin, fostul șef de cabinet al lui Vladimir Putin pe vremea când acesta conducea FSB, figură emblematică a aripii dure a Kremlinului în raport cu Occidentul. Acest nou episod nu poate fi desprins de mesajul recent al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a evocat pentru prima dată posibilitatea înghețării conflictului pe linia actuală a frontului. Renunțarea la revendicări teritoriale suplimentare marchează un ton mai pragmatic – o schimbare semnificativă în direcția unei soluții negociate. Ar fi, așadar, pripit să vedem aici o ruptură între Washington și Moscova. Așa cum subliniam în ultimul meu editorial pentru Gândul, asistăm mai puțin la o escaladare, cât la deschiderea unui nou capitol al negocierii: acolo unde gesturile de forță, recunoașterea realităților militare și calculul rece al intereselor se împletesc într-o lentă pregătire a unui acord. Cât poate dura această etapă? Poate luni întregi… Căci oprirea unui război nu înseamnă apăsarea unui întrerupător: este un proces ceva mai complex.
*
25 octombrie… Mai multe comentarii mă obligă să revin asupra subiectului sancțiunilor americane. Aceste măsuri au fost calibrate cu o atenție meticuloasă pentru a nu produce unde de șoc în economia americană și, mai ales, pentru a evita o creștere bruscă a prețurilor la energie pe piața internă. SUA caută, astfel, să mențină un echilibru delicat între presiunea exercitată asupra Moscovei și protejarea intereselor proprii. Sancțiunile vizează în special fluxurile financiare, accesul la sistemul bancar american și capacitatea companiilor ruse de a atrage investiții occidentale, fără a bloca în mod direct comerțul fizic cu petrol. Washingtonul preferă sancțiuni „inteligente”, care să descurajeze tranzacțiile în dolari, dar să lase deschise canalele comerciale pentru a evita un colaps al aprovizionării. Astfel, administrația Trump își păstrează marja de manevră diplomatică. Sancțiunile pot fi înăsprite sau relaxate în funcție de evoluția războiului din Ucraina.
*
25 octombrie… Cancelarul german Friedrich Merz speră că administrația de la Washington va acorda derogări pentru Rosneft Deuschland și firmele germane prezente pe lanțul valoric al importurilor de petrol rusesc. Iată de ce spun că ne aflăm în fața unei probleme mult mai complexe și cred că trebuie să „dăm timp timpului” pentru a vedea efectiv aplicarea sancțiunilor.
*
26 octombrie… Defazați mai suntem în ceea ce percepem! Aviz celor care recomandau normalizarea relațiilor cu Taiwanul. RAND, principalul think tank al complexului militaro-industrial american, dă un semnal că SUA – în ciuda întregului zgomot – se orientează spre acceptarea coexistenței. Acestea sunt cele 3 recomandări cele mai importante din lucrare: 1. respingerea credinței false că o victorie este posibilă în rivalitatea China–SUA și acceptarea legitimității Partidului Comunist; 2. acceptarea coexistenței. „Fiecare parte trebuie să accepte legitimitatea politică esențială a celeilalte”; 3. în privința Taiwanului, raportul RAND recomandă nu doar reasigurarea Chinei că își poate atinge obiectivul de reunificare, ci și utilizarea influenței americane ÎMPOTRIVA Taiwanului pentru a preveni provocările.
*
27 octombrie… Deunăzi, un domn foarte grav m-a întrebat, cu aerul acela doct al omului care crede că pune întrebări decisive, cui folosesc spusele mele despre războiul din Ucraina. I-am răspuns fără ocolișuri: nimănui, mon cher. Nu sunt nici port-drapelul vreunui partid, nici stipendiatul vreunei televiziuni, nici patronul vreunui ONG hrănit cu fonduri de cine știe unde. Sunt doar un cetățean care gândește și îndrăznește s-o spună. Dar, vedeți dumneavoastră, întrebarea trădează ceva mai adânc. Trăim vremuri în care orice vorbă trebuie să aibă un stăpân, orice idee un patron. A gândi pe cont propriu a ajuns să pară o formă de insolvență morală. Eu, unul, aș fi preferat să mi se răspundă cu argumente. Cu minte (de aceea din cap), nu cu etichete… Căci, de nu ne întoarcem la buna-cuviință a dialogului, vom ajunge să credem că și adevărul are patron.
*
29 octombrie… Decizia Statelor Unite de a redimensiona prezența militară în Europa – și mai ales în regiunea Mării Negre… Ca de obicei, la noi vor urma reacții încărcate de emoție și gesturi teatrale. Da, este un semnal strategic prost, care alimentează incertitudinea într-un spațiu deja fragil. Dar, la fel de adevărat este că politica externă a României nu reușește să ofere Washingtonului motive de încredere. În pofida poziției sale geografice și a potențialului evident, România nu a izbutit să-și construiască o valoare de întrebuințare care să depășească dosarul Ucraina–Rusia. Și, apropo de comunicate: declarațiile triumfaliste ale oficialilor noștri, adesea lipsite de o bază reală și niciodată confirmate de partea americană, vorbesc de la sine. A se vedea mai jos. https://spotmedia.ro/…/sua-isi-mentin-trupele-in….
*
29 octombrie… În România, competiția politică a transformat politica externă într-un instrument electoral până la caricatură. De decenii, scena internă s-a împărțit între partizanii drumului occidental și cei ai unei ipotetice apropieri de Est, spre Rusia – o viziune maniheistă, simplificatoare, care ignoră complexitatea statului şi societății româneşti. De la un scrutin la altul, am cultivat o nevoie constantă de validare din exterior. Diplomația s-a redus adesea la o competiție de fotografii, vizite și strângeri de mâini, menite să convingă opinia publică cine este „alesul” partenerilor occidentali. În acest spectacol al aparențelor, s-au format veritabili „gardieni ai ortodoxiei geopolitice”, mereu gata să eticheteze, să vâneze orice nuanță suspectă, orice declarație ce pare ieșită din linie. Astăzi însă, asistăm la o instrumentalizare mai periculoasă: aceea a relației cu Statele Unite. În loc să consolidăm un parteneriat matur, ne grăbim să arătăm Washingtonului cât de nesiguri suntem.
*
30 octombrie… Pentru România, adevărata provocare este acum menținerea pe termen lung a interesului Statelor Unite, într-un context în care Marea Neagră devine tot mai periferică. Istoria ne-a arătat că interesul strategic determină întotdeauna interesul politic și economic. Ce ascunde retragerea americană. România riscă marginalizarea la Marea Neagră? „Decizia Statelor Unite de a-și redimensiona angajamentul militar pe continentul european reprezintă o veste proastă pentru Europa, dar confirmă totodată repoziționarea interesului strategic american către alte teatre considerate mai decisive pentru interesele sale globale. Această reorientare geopolitică, logică din perspectiva Washingtonului, este însă un semnal de alarmă pentru regiunea Mării Negre – și în primul rând pentru România și Bulgaria. În timp ce prezența americană rămâne neschimbată în Polonia și se intensifică în Grecia, Marea Neagră pare împinsă într-un plan secund. Infrastructura militară a României, deși pe deplin operațională, pare să devină tot mai mult o soluție de rezervă în spatele aliniamentului Grecia–Turcia. Mesajul transmis Moscovei este limpede: o dorință de detensionare în zona Mării Negre, însoțită de o ierarhie strategică în care flancul baltic și Mediterana de Est au prioritate. Turcia se profilează astfel ca principalul intermediar al intereselor occidentale în regiune”. (Opinii, gândul.ro)
Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, un foarte cunoscut analist politic și, desigur, absolvent de CARABELLĂ târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
