18 septembrie… Program modest al vizitei doamnei ministru Țoiu pe partea bilaterală România-SUA… Prezența la Washington DC fără întrevedere cu secretarul de stat american… Acest lucru e, din păcate, un indiciu că mai este mult de lucru pentru a avea o discuție cu partea americană despre o eventuală vizită a președintelui Dan în SUA. Sigur că e bine că are în agenda întâlniri la comisiile de politică externă ale Senatului și Camerei Reprezentanților. Dar să nu intri la Departamentul de Stat, fiind ministrul unui stat partener strategic al SUA, e un mesaj în sine.
*
19 septembrie… Diplomații europeni cred că Donald Trump a stabilit în mod deliberat cerințe imposibile pentru a sabota noile sancțiuni împotriva Rusiei, relatează Wall Street Journal. Washingtonul presează Uniunea Europeană să oprească complet achizițiile de petrol și gaze rusești și să impună tarife asupra mărfurilor provenite din China și India.
*
19 septembrie… Fastul regal, remediu pentru divergențe? Vizita de stat a președintelui Donald Trump scoate în evidență o dilemă britanică – prioritatea pentru relația specială cu Statele Unite poate însemna o accentuare a distanței față de Uniunea Europeană.
*
20 septembrie… În Parlament există o inițiativă care propune stabilirea de relații diplomatice cu Taiwanul, deci ruperea relațiilor cu Republica Populară Chineză. Motivația principală ar fi legată de investițiile mari care ar veni din partea Taipeiului. Probabil că, printre rânduri, inițiatorii consideră că o asemenea mișcare ar atrage un interes major al SUA față de România și ne-ar feri de riscul unei redimensionări a angajamentului american la Marea Neagră. Fără îndoială că inițiativa nu are nicio șansă să schimbe poziția oficială a României. Totuși, un obiectiv este atins: a atras atenția Beijingului cu privire la România, țară la Marea Neagră.
*
20 septembrie… Nu aveam de gând să adâncesc explicațiile legate de precedenta știre privind Taiwanul. Cei care știu să citească printre rânduri au înțeles diluarea textului. Sunt nevoit ca urmare a unor comentarii primite… Când vrei să deschizi o asemenea dezbatere, pe un subiect extrem de sensibil pentru China, te uiți la context căci înțeleg că vrei să faci un serviciu României. Te poți întreba dacă nu oferi unei țări agresoare din vecinătatea ta un argument pe care să îl folosească la Beijing: vedeți, în Marea Neagră și în Ucraina se joacă și securitatea Chinei. Te uiți pe o hartă a aliaților tăi din vecinătate și vezi câți dezvoltă cu Beijingul relații interesante, pentru că unele decizii (mai chinezești decât Beijingul, adică tratat, cooperare securitară) te pot plasa într-o stare de solitudine regională. Să credem că Turcia, țara fundamentală pentru noi, având interesul de a contrabalansa Rusia, va privi cu dezinteres un asemenea act, e o naivitate. România va avea dificultăți în a lua parte la construcții regionale. Ar trebui să ne uităm și la aventura Macedoniei de Nord care a avut, în ianuarie 1999, ideea naivă de a merge și cu Taipei și cu Beijing. Nu putem face paralelisme cu unele state UE care au birouri de reprezentare la Taipei. În sfârșit, cred că atunci când ai inițiative care privesc politica externă, mergi la MAE și discuți cu specialiștii de acolo. Există o direcție de spațiu, există un director politic etc.
*
20 septembrie… Urmărind acțiunile noastre diplomatice din SUA, din ultimele zile, am ajuns la concluzia că în politica externă, daca reușești să eviți ridicolul, e deja mare lucru.
*
21 septembrie… Statul român este astăzi supus unor presiuni extraordinare din partea unor medii străine de interesele noastre naționale. Este important să nu ne înscriem în formula atribuită lui Stalin, de idioți utili, devenind partizanii unor idei ale căror ramificații le înțelegem prea puțin.
*
22 septembrie… Au fost funerariile lui Charlie Kirk. Mă voi raporta la eveniment din perspectiva care mă interesează, cea a efectelor asupra SUA în plan extern. Dar înainte, două vorbe despre poziționările de la noi. „Fusta scurtă” ca justificare a agresiunii („a fost agresată, dar a purtat fusta scurtă”…) a funcționat și în acest caz din plin. Problema de fond o găsim în biografia tânărului Kirk. Ce anume l-a împins pe un băiat din clasa mijlocie să adere la mișcarea ultraconservatoare? Acum 20-25 de ani, un astfel de tânăr ar fi fost militant al Partidului Democrat. Problema este că stânga americană a abandonat componenta socială în favoarea celei identitare pe care a abordat-o în chip ultradogmatic, ceea ce a dus la lipsa oricărui compromis politic și societal și a generat o „contrareformă” de natură ultraconservatoare. Deci, prima radicalizare s-a produs în zona de stânga și nu de dreapta. Paranteză închisă… America constelației MAGA va începe un „război împotriva teroriștilor din interior” (Donald Trump). Acest lucru poate însemna că lupta sa existențiala se va duce cu precădere în interior și ar trebui să luam în calcul scenariul nu numai al unei destinderi față de Rusia, dar și al tentației unui compromis cu China (evident, nu acum – întotdeauna există perioade de tranziție mai mult sau mai puțin lungi) care să însemne și dezinteres pentru Taiwan.
*
24 februarie… Nu înțeleg de unde reiese schimbarea de atitudine a președintelui SUA în privința Ucrainei. Dacă ne uităm la felul în care a expediat subiectul Ucraina la tribuna ONU, la cum a plasat în sarcina UE sprijinul Ucrainei pentru „victorie, recuperarea teritoriilor și chiar mai mult” și, mai ales, dacă ținem seama de prioritatea numărul 1 – stabilitatea strategică și combaterea armelor de distrugere în masă, tabloul este mult nuanțat. Și în niciun caz optimist. Și să nu uităm o altă concluzie a lui D. Trump: Rusia nu mai este o amenințare – o țară împotmolită de mai bine de 3 ani în război. Ca un hazard, cu o zi înainte, Vladimir Putin anunța ca propune prelungirea cu un an a tratatului New Start. Mai multe în editorialul meu din Gândul.
https://www.gandul.ro/…/ce-ascunde-de-fapt-discursul…
*
24 septembrie… Citesc amuzat comentarii despre izolarea SUA la ONU în urma votului masiv al rezoluției franceze, copatronate (nu avea de ales) de Arabia Saudită. Cred că nu trebuie să mai spun cât de mult iubesc Franța, dar o iubesc rațional. Nu mai sunt la vârsta la care să nesocotesc rațiunea (mărturisesc, am avut și o asemenea perioadă) și nici ființa mea de român. Marele diplomat Mircea Malița scria că francezii pleacă de la un principiu teoretic impozant, frumos, cu orizonturi înalte. Dar se pierd in detalii până când ajung la cazul concret. Anglosaxonii și americanii au o viziune opusă, pleacă de jos în sus, altfel spus se uită la aspectul practic și abia apoi ajung la teorie și la principii. Acum, teoria cu statul palestinian e justă, dar întrebarea sau, mai bine spus, întrebările care se pun sunt: pe ce bază teritorială? Cu cine la conducere? Înțeleg, cu această inițiativă „ne-am spălat pe mâini” în fața istoriei, ca Pilat. Dar nu era poate mai util să se caute o formulă comună cu SUA, care să aibă în vedere situația umanitară a palestinienilor? Căci, ne place sau nu, fără SUA, izolate, cum spun unii, nu se poate mișca nimic.
Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, un foarte cunoscut analist politic și, desigur, absolvent de CARABELLĂ târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
