FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Vis sau premoniție?

   Am o relație tare specială cu lumea viselor. Cred că e un dar! Visez diferit față de mulți dintre voi. Îmi conștientizez multe dintre vise, le schimb, le opresc, mă trezesc și dacă închid ochii le iau de unde le-am lăsat. Oamenii de știință spun că e nevoie de un ciclu de 90 de minute pentru a atinge somnul profund care generează visarea și că, în medie, avem cam 7 vise pe noapte. Oi fi eu excepția care confirmă regula… Visele mele se pod declanșa și la câteva minute după ce-am pus capul pe pernă, iar dacă mă trezești și-mi întrerupi un vis, îl pot relua imediat. Visez mult și multe, iar de multe ori sunt conștientă. Trăiesc visele cu o intensitate similară lucidității. De asta mă trezesc uneori plângând, ori cu o durere inimaginabil de reală pentru ceva ce mi s-a întâmplat în vis. Pentru că visez mult, intens și de multe ori lucid, mă pomenesc neobișnuit de des și cu ceea ce se cheamă „paralizie în somn”. Însă astăzi vreau să vorbesc despre un vis în parte – un vis despre care Jung ar avea multe de spus. 

   În urmă cu 2-3 luni m-am trezit într-un vis în care încercam să opresc o nuntă. Un prieten bun, un om care mi-a fost drag mereu și la care, din nu știu ce motiv, am ținut și încă țin se pregătea să se căsătorească. Abia cunoscuse viitoarea mireasă, iar eu simțeam că ceva nu e bine. Că lucrurile nu sunt firești, că ea nu vrea căsătoria asta pentru că-l iubește sincer. El părea hipnotizat. Îmi explica motivația lui – că a avut o viață grea și complicată și că fata asta urma să îi ofere familia pe care el și-o dorea. N-am reușit să-l opresc indiferent cât de mult încercam să-i explic că ceva nu e bine, că doar pentru că își dorește o familie nu înseamnă că trebuie să i-o ofere prima care spune „Da!”. Am rămas plângând în timp ce-l priveam cum pleacă spre drumul vieții lui. Ceva din mine a plecat odată cu el. Simțeam că nu e bine. Că nu va fi fericit, că nu e decizia corectă pentru el, că merită mai mult și simțeam o durere resemnată că n-am putut schimba nimic.

   M-am trezit din vis plângând, cu un gol imens în stomac. N-am uitat visul, dar nici nu i-am dat prea mare importanță. Nu mai vorbisem de mult cu el și părea fericit. Eram fericită pentru el și mă bucuram pentru că merita să fie fericit. În urmă cu puțin timp, în ziua de Florii, mi-a scris să-mi spună „La mulți ani!”. Aproape inconștient am început să vorbesc cu el. Și-am vorbit despre mine și-apoi am început să vorbim despre el. Mi s-a pus un nod imens în gât și-am început să plâng… Sunteți pregătiți? Am aflat că, fiind într-o relație crudă, extrem de crudă, prietenul meu era hotărât să se însoare și să-și facă o familie, cu tot ce presupune una. În orb, cu o femeie despre care, deși nu înțelege, nu știe prea multe. N-am să spun mai multe aici, dar știți că nu înțelegeam de ce aveam un sentiment neplăcut asupra viitoarei mirese din vis? Acum am înțeles! Acum am spus tot ce era de spus, cu subiect și predicat, concret, bazat pe observații. Nu știu dacă de data asta am oprit trenul să sară de pe șine, dar mi-am făcut datoria; datoria de prietenă și datoria față de desfășurarea de forțe a universului pentru a-mi încredința ceea ce, pentru mine, pare mult mai mult decât un vis.

   Știu că visele sunt, în majoritatea lor, proiecții ale subconștientului, însă uneori vin și din subconștientul colectiv. M-am obișnuit cu mecanismele mele de visare și complexitatea lor, însă ceva din visul ăsta a fost diferit. Sau poate visul meu a venit doar dintr-o reprimare emoțională și toate astea sunt doar coincidențe. Problema-i că nu cred în astfel de greșeli ale universului atât de algoritmic și precis. 

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…