Trecuse ce-i drept destul de mult timp de când nu mai mâncasem un măr bun și parcă de nicăieri simțeam că doar el mi-ar putea aduce un pic de echilibru în tot haosul din lume, simt că doar el poate să micșoreze viteza cu care întregul pământ alune spre iad sau poate doar lumea mea o ia la vale. Roșu, verde, gălbior, bătut sau deshidratat, oricum ar fi fost aveam nevoie de un măr.
M-am îmbrăcat rapid cu ce-am apucat și am plecat spre magazinul din capătul străzii pentru a lua afurisitul de măr ca să pot să-mi văd apoi liniștită de viața aproape banală. M-am întâlnit pe scările de la intrarea în bloc cu vecinul de la ultimul etaj care căra o plasă cu portocale și un mănunchi de banane, dar niciuna nu avea sens pentru mine așa că doar l-am salutat politicos și mi-am văzut de drum.
Am ajuns nerăbdătoare la magazin și dintre miile de mere, de parcă era festivalul fructelor banale, am reușit să aleg unul care se potrivea perfect cu pofta mea. Nici nu l-am mai pus în pungă. L-am trântit pe cântar, am lipit de el eticheta cu codul de bare și am fugit spre casă. Plătesc și ies ca arsă pe ușă neștiind cum să ajung mai repede acasă. Era să lovesc vreo doi oameni și să dărâm un ghiveci mare de flori, dar am avut noroc.
Odată ajunsă acasă, las mărul pe marginea chiuvetei din bucătărie și mă duc să mă schimb. Cu pijamaua pusă, înșfac mărul și dau drumul la robinet setând apa la o temperatură potrivită. Pun fructul sub apă, îi dezlipesc eticheta și apoi îl spăl obsesiv de bine. Îl usuc cu un șervețel în trei staturi și mă așez cu el pe scaunul de la fereastră încercând să văd mai bine cum arată.
Nu e deloc un măr obișnuit. E mare, mai mare decât ai putea crede că ar putea fi un măr. E așa, cam cât o gutuie coaptă. Deși dacă te uiți superficial la el, poți să zici rapid că e roșu, lucrurile nu stau chiar așa, de fapt. Pare că inițial a fost colorat cu roșu deschis apoi cineva a tot venit cu creion peste, cu diferite alte nuanțe e roșu. Pe alocuri a rămas roșu deschis, poate și cu mici linii fine de gălbui, însă are și multe zone sângerii în care intensitatea culorii se apropie mult de negru. E foarte lucios și are pe el doar câteva puncte negre cât să nu pară în totalitate desenat. La unul dintre capete are o adâncitură cu un pic de puf negru în ea, iar la celălalt capăt are o codiță mică pe care nici măcar nu pot să o rup.
Miroase foarte frumos, dar nu știu încă de unde să încep. După ce l-am mai răsucit în mâini un pic, am pus ochii pe un loc, aproape de codița subțire și lemnoasă, un loc care avea culoare aproape uniformă, și acolo am decis că cazul să-mi înfig dinții.
Mușc și aproape instantaneu un gust acrișor îmi inundă toate simțurile. Mai aștept câteva secunde încercând să mestec, dar acrișorul devine de-a dreptul acru. Zic să nu renunț și mai mușc o dată fix de lângă prima mușcătură, dar, ce să vezi, la fel de acru. Deși era un măr roșu, mare și lucios, nu puteam să-l mănânc. Ce risipă.
Am aruncat mărul în coșul de gunoi și i-am văzut de treabă. Gustul acru a rămas în memoria mea toată ziua, dar poate totuși am noroc și mâine mi se face poftă de portocale.
Facebook
WhatsApp
TikTok
