FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Sunteți pregătiți?

Am pierdut de curând un prieten drag. De mai bine de-o lună Cătălin Ștefănescu, campion național și balcanic la culturism, și-a găsit sfârșitul într-o fracțiune de secundă-n care a rămas singur pe pontonul unui lac. Mi se întâmplă rar, dar pentru câteva zile a fost ca și cum creierul meu refuza să se conecteze la realitate. Nu percepeam că el nu mai era acolo, că nu-mi mai zâmbește-n fiecare dimineață când intru în sală și că ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost „Sunt mândru de tine!”. Dincolo de faptul că eram prieteni, Cătă îmi devenise motivație și mi-am promis că n-o să-l dezamăgesc niciodată. Am găsit puterea de a scrie cuvintele pe care preotul le-a rostit despre el, dar n-am avut puterea să-l văd. Știu sigur că ne vom revedea.

   Nu ne cunoșteam de multă vreme, dar vă explic imediat de ce-a luat omul ăsta cu el o bucată din inocența mea. Pentru unii a părut complet absurdă reacția mea în acele zile, dar cei care mă cunosc au înțeles. Când l-am cunoscut pe Cătălin, la o masă-n Casa Veche, am descoperit ceva ce nu credeam că mai există-n prea mulți oameni – am descoperit suflet! Știți cum am eu obiceiul prostesc de a căuta binele în oameni și de a accentua calitățile lor? Ei bine, la Cătă nu a fost nevoie. Am descoperit acea inocență și naivitate pe care tânjesc să le văd în oameni. Am descoperit onestitate, sensibilitate, smerenie, putere, motivație și inocență. Am descoperit toate lucrurile în care îmi doream atât de mult să cred. N-a durat prea mult până să devenim prieteni și să transformăm respectul profesional în admirație ș-apoi în conexiune.

   A apărut în viața mea fix când aveam mai mare nevoie, mi-a schimbat complet viața și mi-a demonstrat că încrâncenarea mea prostească de a crede că oamenii pot fi și buni nu e sisifică. Ș-atunci când l-am pierdut, n-am pierdut doar un prieten, doar un antrenor sau doar un simplu om. A luat cu el speranța mea. Mă hrăneam cu bunătatea și loialitatea lui și acum că el a plecat și eu am mai învățat o lecție, încep să mă înfometez, iar speranța mea că mai există dumnezeire în leșurile ce-și spun oameni se scurge ca într-o clepsidră.

   Ziua-n care n-am să mai cred că oamenii pot fi și buni și că în fiecare dintre ei se ascunde o fărâmă de har, va fi ziua în care se va arunca prima mână de pământ peste mormântul în care Dumnezeu o să zacă pe vecie.

   Ziua aceea nu mai pare a fi departe… Sunteți pregătiți?

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…