FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Și dacă Dumnezeu chiar nu există?

Există țări precum Italia care abundă de artă. Poate ăsta e și motivul pentru care m-am îndrăgostit de țara asta, dar nu despre asta vreau să vorbim acum. Dacă ai câtuși de puțină curiozitate vis-a-vis de artă, în special de marii pictori și sculptori ai lumii, o să observi rapid că o bună parte din artă îi este închinată lui Dumnezeu. Tablouri, picturi murale, vitralii, tapiserii, sculpturi, gravuri și așa mai departe. E imposibil să nu găsești ceva închinat creștinismului într-un muzeu de artă. Mai mult, toate orașele mari din Europa au cel puțin câte o catedrală impunătoare, plină la rândul ei de artă.

Eram acum câteva zile într-o catedrală din Florența. Trebuie să vă mărturisesc, în primul rând, că străzile Florenței au un parfum de carte veche pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Uitându-mă curioasă pe pereți, încercând să disting cât mai multe culori și detalii, mi s-a oprit privirea asupra unui vitraliu imens. Pe neașteptate, în timp ce mă bucuram de liniștea din jurul meu, mi-a venit în minte un gând care a schimbat întregul mod în care am privit arta de atunci: cum ar fi ca toate astea, toată arta asta, toate catedralele mari și sobre, să fie pentru nimic?

Pe de-o parte, oare ce-o fi în sufletul unui artist care ar descoperi că muza lui e o paiață? Dacă am făcut atâta risipă de piatră, lemn, aur și culori doar ca să le închinăm cuiva ce nici măcar nu binevoiește să existe? E clar că ne impresionează mai mult un tablou care ilustrează o scenă biblică decât unul inspirat de trăirile  unui artist. Dar m-am tot gândit și e aproape la limita ridicolului. Chiar am râs de câteva ori zilele acestea tot gândindu-mă la această posibilitate.

Mi-a zis cineva că și dacă nu există Dumnezeu, e extraordinar că oamenii l-au creat așa prin artă. Serios? La ce mă ajută asta? Da, e interesant de analizat puterea pe care o are un concept, o idee. Căci fără dovezi clare, până la urmă, religia asta e: o mână de idei promovate în timp și care-i dau omului sentimentul de siguranță, dar și conștiința. E fascinant să te gândești că totul a pornit de la o ideea, aceea de a face omul neevoluat să se teamă de o forță pentru a-l putea civiliza, și s-a ajuns la milioane de opere de artă închinate acestui concept construit complex.

Știu că pentru mulți ideea de Dumnezeu e cea mai bună scuză pentru a-și justifica lipsa moralității sau deciziile greșite, iar pentru alții e o bună alinare. Ca impact psihologic e benefică această idee de forță creatoare. E trist că încă avem nevoie să dăm vina pe cineva în loc să ne asumăm deciziile noastre, dar nu despre asta vorbim azi.

Deși pe unii îi sperie absența unui Dumnezeu, și dacă n-ar fi, viața lor tot același curs ar avea, similar cu cel avut înainte de a ști sigur dacă există sau nu acea putere creatoare. Dacă mâine am afla că Dumnezeu n-a existat niciodată viața noastră nu s-ar schimba absolut deloc. Am conștientiza poate doar risipa de artă. Sau am crea alți zei cărora să le-o dedicăm.

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…