FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Regele din Vată de Zahăr

Azi vă voi spune povestea Regelui din Vată de Zahăr pe care l-am cunoscut în bâlci în urmă cu aproape un an. E prima poveste-n care un Spân devine rege, fură și regina, dar o păstrează și pe Ileana Cosânzeana. Regele din Vată de Zahăr nu are o poveste ca toate poveștile, dar nici regatul lui nu se întinde chiar peste 7 mări și 7 țări.

Să vă spun cum a început… L-am cunoscut pe Regele din Vată de Zahăr la un bâlci. N-am crezut că e Rege, căci nu arăta ca unul. Abia apoi am aflat că smerenia lui ascundea un Spân care reușise să cucerească un regat. Mi-a atras atenția pentru că era înconjurat de mulți oameni și toți se călcau în picioare ca să-l poată atinge și să-i sărute picioarele. Am văzut plecându-se capete care, altminteri nu s-ar fi plecate în fața niciunui adversar. Am văzut pe chipul oamenilor din jurul lui mai mult frică decât admirație. Se înțelege. Un Spân rămâne Spân și dacă-l îmbraci în frac. N-am înțeles eu prea bine de ce se înghesuiau cu toții până ce n-am văzut soldații din jurul lor cu arma gata pregătită. Oare se aștepta să-i cad și eu la picioare? Mă-ndoiesc! Abia ce sosisem în oraș și nu știa încă nimic despre mine. Cel mai bun prilej pentru a cunoaște fața unui om e înainte ca el să afle cine ești. De-ndată ce află care-ți este năravul, își poate feri fața de ochii tăi.

Am rămas ore bune cu ochii ațintiți pe Regele din Vată de Zahăr. Eram fascinată de inocența cu care aștepta să fie adorat și sărutat. Era de parcă simțea că i se cuvine; de parcă ar fi fost un ilustru școlit de însuși Aristotel, o minte luminată, căreia pământul i se închină în speranța că-n mila sa le va spune oamenilor cine sunt și unde trebuie să meargă. Vedeam pe fața lui seninătatea și bucuria. Era de parcă nu vedea o fărâmă din frica și furia oamenilor ce-i cădeau la picioare. Oare el nu înțelegea că oamenilor le e frică de un Spân, nu că admiră un Rege? Oare el uitase complet de toate relele pricinuite oamenilor și credea că ce-a rămas din el acum este demnitatea și dulceața zahărului? Cumva, părea prins în propria lui fantezie. Orb cât să nu vadă că nimeni nu-l admira, de fapt; surd cât să n-audă ce zic oamenii despre el și suficient de lipsit de inteligență cât să nu priceapă cât de fragilă e Vata de Zahăr.

Mi-am făcut curaj și m-am apropiat de el. Puteam mirosi dulceața zahărului și frica oamenilor ce nu conteneau să-i sărute picioarele moi. Și-a întors privirea și s-a uitat fix la mine fără să scoată un cuvânt. După câteva secunde, mi-a zâmbit blând și m-a întrebat dacă eram și eu acolo pentru a-i simți dulceața și mi-a întins mâna să i-o sărut. M-am apropiat cu privirea fixă, fără să schițez un zâmbet, ori să las privirea în jos. M-am uitat fix în ochii lui și  l-am întrebat de ce nu vede că oamenii care-i sărută picioarele o fac doar pentru a simți gustul de zahăr și doar din spaima de a nu fi mâncați, nu pentru c-ar simți o inestimabilă admirație. Și-a îndreptat spatele pe scaunul lui proțăpit pe un piedestal de piatră și i-a împins cu picioarele pe cei din apropiere. S-a uitat la mine impunător, însă cu mila unui dascăl         care-nțelege că elevul său din bancă nu poate mai mult. Mi-a explicat cât de puternic este el, câți oameni îi stau la picioare și că doar mintea lui luminată l-a adus aici. Mi-a explicat demn că tot ce văd i se cuvine, că nimeni nu i se opune și că el deține mai mult decât ceea ce văd eu.

Oare Regele din Vată de Zahăr știe că dacă arunc pe el un pahar de apă, în doar câteva secunde se va risipi toată dulceața și splendoarea lui?

 

Claudia F. BADEA  este  redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…