FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Percepția de sine

Mai știi de câte ori m-am prins de mâna ta

Și îți spuneam c-o fac de teama să nu cad?

Ai mai fi strâns-o cu tot atâta nepăsare

Dacă știai că-n stânga erai tu și-n dreapta era iad?

 

Nu pot trăi gândindu-mă că a fost doar de milă

Și nici sperând ca într-o bună zi să-ți fie dor

Dar mă întreb adesea – dacă ar fi depins de tine

M-ai fi salvat sau mă lăsai să mor?

 

Poate dacă știai că-ți aparține tot ce sunt

Ai fi îndrăznit să-ncerci să mă oprești,

Însă tu nu ai înțeles că eu voiam doar să te simt,

Căci n-aș fi îndrăznit vreodată să-ți cer să mă iubești.

 

N-ai să știi niciodată de câte ori te-am scris

Și nici că mâna ta nepăsătoare m-a salvat

Exista încă azi în mine un dram de suflet care speră 

Nu c-ai să te întorci, ci ca măcar să nu mă fi uitat.

 

Așa cum fiecare are felul sau alterat de a percepe fenomenele din jur, așa se întâmplă si cu oamenii. Pentru unii poți fi un trecător pe strada, tipul care cumpara mereu ciocolata cu portocale, șoferul care parchează mereu pe linia dintre locuri, clientul care lasă mereu bacșiș si așa mai departe. Suntem câte o versiune distinctă pentru fiecare om din viața noastră căci fiecare ne percepe prin prisma experiențelor proprii. 

Când cineva îți spune cǎ ești suma persoanelor care te înconjoară nu se referă la expresia „Cine se aseamănă, se aduna.”, ci la faptul ca abia daca stângi laolaltă percepția despre tine a fiecărui om care te-a cunoscut faci de-o bucata din cine ești de fapt. 

Exista oameni care te percep într-un anume fel, se raportează de sus sau de jos la tine si care nu-și schimba părerea indiferent de cât de mult ai evolua tu. Sunt oameni care nu vad sa vadă când te maturizezi, când înveți ceva nou, când te adaptezi. Ei vor crede mereu ca ești ipocrit sau inconsecvent atunci când nu te vei mai încadra in percepția lor. Totul e contextual.

Si pentru ca percepția oamenilor din jur despre noi variază atât de mult, a nu te raporta deloc la percepția lor e o sabie cu doua tăișuri. Am făcut recent un experiment alături de terapeutul meu si e uimitor sa vezi in cifre, in informații cuantificabile felul diferit in care te percep oamenii ori felul in care te percepi tu. Un lucru pe care l-am confirmat si reconfirmat acum la 6 luni de terapie e consecvența mea in propria-mi percepție asupra realității, dar si in propria-mi personalitate. Așa ca singurul lucru de care sunt singura in viața asta e cine sunt eu. Restul, incertitudini contextuale. Și-atunci, văzând felul in care ceilalți ma percep si diferențele de percepție intre indivizi chiar si din același context, am înțeles ca pentru ei sunt cine au ei nevoie sa fiu. Pentru unii sunt personajul negativ la îndemână de blamat pentru propriul insucces sau propriile insecuritate. Pentru alții sunt cel mai rău om pentru ca nu ma încadrez in limitele lor de moralitate ori cel mai arogant om pentru ca nu le permit să-mi vorbească așa cum și-ar dori. Pentru alții sunt supererou, un profesionist sau un copil cu capul in nori. Sunt ce are nevoie fiecare sa fiu, iar pentru mine sunt eu si atât. 

Pot sa nu țin cont de percepția lor si sa ma consolez cu certitudinea autocunoasterii sau pot sa nu le răpesc personajul. Nu e lipsit de onestitate sa te dezvălui atât cât consideri ca e necesar in context ca sa nu râșnești pe cineva atât timp cât înțelegi diferența intre tine cel autentic si rolurile sociale pe care toți le ocupam. Când devii conștient de puterea de a fi ce are cel de lângă tine nevoie sa fii, dar fără să-ți trădezi valorile, descoperi si cum sunt oamenii dincolo de rolurile lor.