kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Odată împărtășită, dragostea devine banală

Vorbeam acum ceva vreme cu un alt artist. De obicei vorbim aceeași limbă, dar uneori ne prefacem că nu înțelegem sensul celuilalt doar ca totul să nu devină previzibil și plictisitor. Suntem îndrăgostiți nebunește, fiecare de arta lui, și ne hrănim cu adrenalina, teribilismul, inconștiența și paralizia pe care le oferă creierul atunci când ne îndrăgostim. Și, cum întorceam iubirea pe toate părțile, într-un moment lipsit de orice formă de frică, i-am mărturisit că-n universul meu străveziu, dragostea odată împărtășită devine mai banală decât senzația de foame.

   Da, știu, toată lumea caută cu disperare pe cineva care să-i iubească la fel de mult, își caută jumătatea, caută liniștea pe care ți-o oferă clipă în care descoperi că cel iubit te iubește înapoi. Dar pentru un artist ca mine, cu mintea-n povești tot timpul, realitatea e banalul care-mi șterge toate culorile din suflet. Cred unii că iubirea neîmpărtășită e o povară care-ți trage sufletul spre Iad și ți-l chinuie o viață întreagă, dar nicio realitate comună, clasică, firească nu e mai dulce decât suferința din care se poate naște artă. O să știm ce e iubirea doar atunci când vom accepta suferința care-o domină.

   M-am îndrăgostit de atât de multe ori încât și pe mine mă miră faptul că nu mi-a ars încă tot sufletul. Am simțit clipa în care inima mi-a luat foc și, din curiozitate, inocență și neștiință le-am spus adevărul celor de care mă îndrăgostisem. Am văzut atunci cum focul se stinge aproape brusc. Am trăit și eu povești, dar n-a fost niciuna dintre ele mai bună decât cele pe care le scriu. Pot să țin focul mocnit, dar nici destulă lumină nu va face și nici pe nimeni nu va încălzi, dară să ne mai și fiarbă.

   De cele mai multe ori nici măcar nu mă îndrăgostesc de muritori. Mă îndrăgostesc de tot ce-au mai bun în ei, de dumnezeirea lor, de suferința din ochii lor sau de patosul cu care-mi spun povești. Uneori mă îndrăgostesc de personajele despre care scriu, de suflete care-mi doresc să fi existat, de câte vreo paiață care, în realitate nu înseamnă nimic. Le doresc oamenilor să se îndrăgostească măcar pentru clipă cu inconștiența, inocența și puterea mea. Odată ce mă îndrăgostesc de un muritor, îl fac personajul tuturor poveștilor mele și-l scriu până ce nici eu nu mai înțeleg cine era înainte să-l iubesc.

   Sunt complet dependentă de golul în stomac și de fiorii pe care-i am atunci când sunt în preajma celui de care mă îndrăgostesc, iar el nu știe nimic despre asta. Mă simt de parcă aș ști un secret care i-ar putea schimba viața. Sunt dependentă de acea incertitudine, de acele lucruri pe care le vedem drept semne, deși nu înseamnă nimic, de întrebarea permanentă, de dorință, de nerăbdare, de necunoscut. Poveștile mele depinde de clipele în care realizez că totul a fost doar în mintea mea sau că cel de care mă îndrăgostesc e prea nătâng ca să-și dea seama. Poveștile mele n-ar exista fără iluzia dărâmată a dragostei, iar dacă poveștile ar avea final fericit, pentru ce să le mai scriu?

   Iar tu, dacă crezi c-am fost vreodată îndrăgostită de tine, să știi că așa a fost. Am fost îndrăgostită de tot ce-i mai frumos la tine, chiar dacă tu nu crezi că există acea frumusețe în ochii tăi. Am fost îndrăgostită de stângăcia ta, de lucrurile pe care mi se părea că le faci intenționat, de simpla ta prezență și de poveștile în care te-am scris. Ai fi vrut să-ți spun?

 

Claudia F. BADEA este redactor la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media