Am tot auzit că în viață trebuie să plantezi un copac, să construiești o casă și să faci un copil ca să lași ceva în urma ta. Mai miră pe cineva că nu cred nimic din toate astea? Copacul va fi tăiat într-o bună zi, casa va fi mâncată de timp, ori strivită de-un buldozer. Și dacă o să-o păstreze, îi vor schimba fața până ce nu va mai rămâne nimic de văzut din ce-ai fost tu. Iar să faci un copil nu e o realizare. Să-l transformi în om, poate, dar el nu e dovada c-ai fost. Când nu pun suficient zahăr în cafea mă mai străbate și pe mine gândul: Ce las în urma mea? Apoi mă liniștesc și-mi dau seama c-am lăsat până acum și-am să mai las lucruri în lume de care nu te poți descotorosi ușor. Las lumii simțiri!
Nu e important să ți se scrie numele pe bucăți de hârtii, ori în piatră. Nu-i important să lași în urma ta palete, ori movile de nisip. Important e ce lași în oamenii care-ți ies în cale. Sufletele lor trăiesc veșnic, iar dacă vrei să trăiești și tu, pe alea trebuie să le însemnezi. O să zici că oamenii o să uite cine sunt când n-am să mai fiu, dar o să uite doar un nume. Eu nu sunt un nume. Ce contează cum mă cheamă? Ei n-or să uite ce-au simțit. Vor uita poate și fața. Nu e prea strălucită, dar le vor răsuna în minte cuvinte și-n suflet emoții.
Am cunoscut mulți oameni și, poate-am greșit, dar le-am dat tuturor tot ce-am avut mai bun. Unora le-am spus ce nu avea nimeni curajul să le spună, iar altora le-am spus ce aveau nevoie să audă, dar nu le spunea nimeni. Unora le-am dat inspirație, altora speranță. Unora le-am arătat de ce oameni au nevoie, altora de cine să se ferească. Am fost copil, am fost muză, am fost năpastă și-am fost și moft. Am fost zâmbet și lacrimi, am fost putere și slăbiciune, am fost liniște și haos. Am fost? Încă mai sunt! Sunt extaz și agonie, sunt mândrie și dezamăgire, sunt aici și acolo. Sunt!
Uneori vă scriu toată durerea mea. Alteori vă mint că n-am trăit ce scriu și voi mă credeți. Cuvintele mele vă înfurie, vă mângâie, vă amuză. De câte ori n-ați crezut că scriu în tocmai despre voi? Vă spun un secret? N-am scris niciodată despre voi! Am scris despre mine, dar pentru voi. N-o să știți câte am simțit și câte am mințit din ce-am scris în anii ăștia. Dar veți ști mereu c-ați simțit ceva.
Asta ar trebui să lăsăm în urma noastră! Nu grămezi de cărămidă și de lemn. Ca oamenii să nu ne uite trebuie să-i facem să simtă. Să ne simtă! Am lăsat ceva în viața atâtor oameni și mai am multe suflete de completat. Ăsta-i darul meu. Găsește-l pe al tău, fă oamenii să simtă și nu-i lăsa să te uite!
Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
