FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Nu fiul risipitor e personajul negativ (I)

   Luca 15:24 – pentru că acest fiu al meu era mort şi trăieşte iarăşi, era pierdut şi a fost găsit!

   Dacă ar fi să aleg dintre toate Scrierile Sfinte una care să-l dezavantajeze cel mai mult pe Dumnezeu, aș alege această Pildă a Fiului Risipitor. Deși pare un text simplu, o poveste cu cap, mijloc, coadă și tâlc, este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai complexe fragmente de text creștin. Este încărcat de sensuri multiple, dar aduce și o lumină proastă asupra lui Dumnezeu, o viziune care te poate face ușor să te îndoiești de rațiunea ființei superioare.

   Prin prisma felului în care a fost transmisă, s-au creat două direcții principale, două unghiuri din care poate fi privită această lecție: pe de-o parte, din perspectiva relației tatălui pământean cu copiii săi, iar pe de altă parte, din perspectiva tatălui ceresc în relație cu noi toți.

   Astăzi vorbim despre Pilda fiului risipitor din perspectiva brută, iar data viitoare vorbim despre cum pilda asta îndeamnă mai mult spre păcat decât spre pocăință. Prin perspectiva brută, cea luată ad litteram, avem povestea unui tată cu doi fii: unul mic care-și cere partea de avere și pleacă în lume, în aventura vieții lui și-un fiu mai mare care rămâne loial și firesc lângă tatăl său. Când fiul cel mic și-a cerut averea, tatăl său avea opțiunea de a nu-i oferi nimic. V-ați întrebat vreodată de ce nu a ezitat nicio clipă și de ce nu a încercat să-și convingă copilul să rămână? Pentru că acela este tiparul părintelui care și-a înțeles menirea și a înțeles că nu este stăpân pe viața fiului său. Tânărul pleacă în lume, cheltuie banii pe tot felul de plăceri și, când aceștia se termină, ajunge să lucreze pentru străini care-l tratează aproape ca pe un animal domestic. Își dă seama că era mai bine lângă tatăl său și că, probabil, o măsură a lucrurilor i-ar fi putut aduce și confort și libertate. Se întoarce, iar părintele își primește înapoi fiul cu dragoste și vițelul cel îngrășat.

   Fiul cel mare, cel rămas lângă tatăl său, se înfurie neînțelegând de ce fiul risipitor nu este tras la răspundere, părându-i-se că tot el este cel dezavantajat, deși a fost loial. Problema e că folclorul românesc, tradiția și cultura noastră s-au proptit în spatele acestui fiu mare și-i țin isonul. În special copiiilor, le este prezentat acest fiu risipitor, acest personaj negativ care își abandonează tatăl și își bate joc de munca lui cu tot soiul de păcate. Toată copilăria am auzit de la dascăli, preoți și alți adulți c-ar trebui să fiu precum fiul cel mare, să-mi ajut părinții și să nu cumva să plec de lângă ei, dar știți ce? Ar trebui să fim toți niște fii risipitori! Măcar o dată în viață.

   Fiul cel mic a văzut lumea, a trăit, a experimentat, a înțeles. A văzut cum e să fii domn și cum e să fii slugă. A înțeles ce înseamnă acasă, a înțeles valorile părintelui său, a văzut cât de bună sau de rea e starea lui comparând cu alții. Fiul risipitor știe ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce-i nedrept, dar nu pentru că cineva i-a zis, ci pentru că a văzut pe propria-i piele. Fiul cel mare știe doar să-și urmeze tatăl, dar în ziua în care tatăl lor nu va mai fi, care dintre ei credeți că se va descurca mai bine? Cel care a trăit pe pielea lui sau cel care a ascultat povești și-a făcut doar ce i s-a spus că e mai bine? Da. Fiul cel mare a fost nedreptățit, de propria-i minte. Dacă rolurile s-ar fi inversat, reacțiile tatălui ar fi fost la fel.

   V-ați întrebat vreodată care dintre cei doi fii sunteți? O viziune asupra acestei pilde, una foarte pământeană o oferă serialul Supernatural. Deși pare greu de înțeles, întregul serial prezintă cele două personaje principale ca pe fiul mare, loial și nemișcat de lângă tată, ori de lângă cuvântul tatălui și fiul cel mic, cel care pleacă, cel care trăiește, cel care experimentează și cel care nu respectă ordine doar pentru că trebuie. E foarte interesant de urmări evoluția psihologică și emoțională a celor două personaje odată ce descoperi această perspectivă.

   Dar pilda asta e mult mai mult de atât. Din perspectiva relație noastre cu Dumnezeu e o metaforă incredibil de puternică, plină de semnificații. Săptămâna viitoare vorbim despre ce înseamnă, de fapt, această pildă, despre modul în care fiul cel mare este, cu adevărat, nedreptățit și despre cum ar trebui să ne schimbăm raportarea la această pildă pentru a nu ajunge să-l îndepărtăm pe Dumnezeu.

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…