FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Nostalgia nu e dor, ci regret

Felul în care mintea noastă funcționează e fascinant. Fie că vorbim despre felul în care un organ de doar trei kilograme controlează întregul nostru corp din punct de vedere biologic, fie că vorbim din perspectiva mecanismelor cognitive, a conștiinței proprii și comune, a felului în care funcționează subconștientul și inconștientul, creierul face o treabă atât de complexă încât mii de ani de știință n-au putut încă să o explice pe deplin. Printre lucrurile uimitoare care se întâmplă în micul organ, se numără și memoria afectivă. E un să-i zicem departament, în care se stochează amintiri asociate cu anumite emoții. Lucruri pe care le ținem minte chiar și toată viața pentru că ele sunt asociate cu un sentiment puternic, pozitiv sau negativ. Există anumite butonașe care declanșează memoria afectivă și scoate la iveală emoțiile puternice, iar în terapie se apelează mult la acest tip de memorie pentru că, mai degrabă decât faptele dintr-un anumit context, este importantă raportarea emoțională la acele fapte.

De ce vorbesc despre asta? Pentru că memoria afectivă este cea care găzduiește dorul, melancolia și nostalgia. Acestea trei nu sunt echivalente. Dorul nu are o conotație afectiv-negativă în cele mai multe cazuri. Ne poate fi dor de gustul unei mâncări pentru simplul fapt că a fost bună, așa cum îmi este mie dor de iaurtul cu fructe și miere din Atena sau de lasagna din Bologna, mai ales că nu am găsit acel gust nicăieri altundeva. Melancolia în schimb e mai profundă, e mai complexă decât simplul dor. Simt dor atunci când vine vorba despre papuceii mei micuți cu piuitori, dar melancolie când mă gândesc la păpușile din cârpe ale bunicii. De fapt, melancolia este ceva atât de diferit de dor încât se poate transforma în afecțiune psihică, ea fiind de altfel și asociată depresiei.

Pe lângă acestea două am mai menționat și nostalgia. Deși este adesea asociată dorului, nostalgia nu este niciodată o chestiune pozitivă. Atunci când te gândești cu nostalgie la o anumită perioadă, un anumit loc sau un anumit om, de fapt, disociezi emoțional mai mult decât ai putea crede. Știți oamenii cu „pe vremea mea era mai bine!” sau nostalgicii regimului comunist? V-ați gândit că ei de fapt reprimă toate emoțiile negative legate de acea perioadă și că „dorul” este de fapt regretul de a nu mai fi tânăr? Nu le dor de securitate, de statul la coadă, de soia, nechezol și gheare de pui, ci își regretă tinerețea. Tendința creierului de a uita amintirile negative, împreună cu o constatare mai mult sau mai puțin conștientă a diferenței de libertate a tinerilor din acea vreme comparativ cu a celor de acum, la care se adaugă lipsa grijilor de la acea vreme, prospețimea, continua căutare și lipsa oboselii, toate acestea generează nostalgia față de a cea perioadă.

Eu am un serial, o k-drama, pe care o asociez profund cu o anumită perioadă din viața mea și care declanșează emoții foarte puternice. Pentru că îmi place să analizez și mai ales să mă analizez, mi-am dat seama că în niciun caz nu îmi e dor de acea perioadă. În realitate, îmi părea rău că nu mai pot retrăi acea perioadă, dar cu mintea de acum, cu inteligența emoțională și independența financiară de azi, ca să pot reacționa diferit la evenimentele de atunci. Nostalgia nu e altceva decât regretul de a nu fi trăit la un moment dat emoțiile de atunci, însă cu inteligența și experiența de acum. Problema e că mulți oameni nu înțeleg că inteligența emoțională de azi se datorează și faptului că am trăit momentele pe care le regretăm așa cum am știut mai bine atunci.

Nostalgia unor vremuri este prin definiție regretul de a nu le fi trăit într-un anume fel sau dintr-o anume perspectivă și cu cât devenim mai conștienți de lucrurile pe care le simțim, de esența lor și de sensul lor empiric, cu atât devenim mai greu de copleșit de emoții și avem mai puține șanse de a fi sabotați de propriul subconștient.

 

Îmi e dor de multe momente din trecut. Îmi e dor de mirosuri, de gusturi, de locuri, de oameni și de emoții, însă nu le regret. Deși mă gândesc uneori ce-ar fi fost dacă, nu regret că a fost cum a fost căci fiecare experiență din trecut construiește eul din prezent. Nici melancolia nu îmi este străină, dar, scriitor fiind, am descoperit câteva trucuri prin care să o folosesc doar pe post de muză. Sunt lucruri pentru care îmi pare rău, dar nu atât cât să dezvolt fragilul sentiment al regretului.

Când nu te minți, când măcar ție ești capabil să-ți spui cine ești cu adevărat și ce simți de fapt, trecutul devine un îndrumar, nu un motiv de frustrare și regret.