FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Nimic nu ni se cuvine

Noi, ființe purtătoare de suflete și cu prea puțină rațiune pentru câte lucruri sunt de gândit pe lume, noi avem impresia, mult prea des, că lucruri ni se cuvin, pur și simplu, doar pentru că suntem. Îmi pare rău să te dezamăgesc, omule, dar nimic nu ți se cuvine și n-ai dreptul de a pretinde nimic, nici măcar propria ta existență. Nu există, cred eu, iluzie mai mare cu care omul își hrănește egoul decât aceea că lucruri i se cuvin doar pentru că are o anumită vârstă, un anumit gen, o anume rasă sau un anume statut. În realitate, nimic nu este de pretins pentru noi; totul trebuie câștigat. 

   Mi se întâmplă adesea să văd oameni bătrâni care pretind respect doar pentru că s-au născut mai devreme decât alții, ori oameni care pretind să le fii recunoscător doar pentru că nu ți-au făcut încă niciun rău. Văd bărbați care pretind de la femei și invers. Văd bătrâni care pretind de la tineri, părinți care pretind de la copii, șefi care pretind de la angajați și chiar oameni care pretind de la Dumnezeu. Văd ființe vii care cred că viața li se cuvine, văd oameni care merg și cred că picioarele lor li se cuvin, văd oameni cățărați pe piedestale crezând că acolo le e locul cuvenit. Am văzut oameni care pretind iubirea altor oameni, am văzut păcătoși ce pretind mântuire și-am văzut cerșetori ce pretind bogățiile pământului. 

   Uităm adesea cât de neînsemnați suntem în acest univers căruia nu i-am putut cuprinde încă marginile cu privirea și credem că suntem stăpâni peste mări, soare, stele și sufletele altora. Ne considerăm stăpâni peste viață, peste moarte și peste tot ce se află între Rai și Talpa Iadului, dar, în realitate, nimic nu ni se cuvine dacă doar pretindem. Ni se cuvin doar lucrurile pentru care oferim ceva în schimb, pe care le plătim cu fapte, cu vorbe alese, cu sudoare, ori cu rugăciuni. Ni se cuvine să iubim, fără a pretinde iubire. Ni se cuvine să privim cerul, ni se cuvine să oferim, ni se cuvine să ne adăpostim de ploaie sub coroana pomului pe care l-am plantat. 

   În ceea ce mă privește, eu nu pretind nici când ar trebui, dară să mai pretind și când nu trebuie. Nu știu să cer, iar oamenii care stau pe lângă mine știu că nu cer aproape niciodată nimic de la nimeni. Dar sunt lucruri pe care nici nu le ofer cu prea mare ușurință. De la mine nu poți pretinde respect dacă nu-l oferi, mie sau altora. De la mine nu poți pretinde loialitate dacă ești doar în trecere prin viața mea, nu poți pretinde iubire doar ca să-ți hrănești orgoliul, nu poți pretinde onestitate dacă încerci să mă minți fără să clipești. Eu n-am pretins niciodată iubire, dar am iubit; n-am pretins ovații doar pentru că sunt capabilă să supraviețuiesc și n-am pretins nici ajutor atunci când știam că pot și singură.

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…