FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Muritorul cu ochi verzi

   Ultima dată când l-am văzut îmi explica în modul lui arogant și superior, mimând umilința, că mai tare decât să mă piardă îl sperie gândul că nu va ști să mă iubească. Nu i-am spus nimic atunci pentru că lașitatea lui mi-a frânt toată puterea cu care aș fi acceptat să mă iubească stângaci. Deși a încercat să pară personajul matur, responsabil și precaut, a reușit exact contrariul – mi-a părut de atunci un neghiob fără curaj, prea leneș ca să-și smulgă visurile din mâinile sorții, prea comod în efemeritatea lui fadă ca să mai poată gusta dulceața eternității.

   Am izbucnit în râs atunci când îmi explica că doar am avut ghinionul de a ne întâlni la momentul nepotrivit și că, dacă ne-am fi întâlnit în alt context, m-ar fi iubit cu orice preț. Tu nu ești în stare să mă iubești când sunt în fața ta și mai ai pretenția ca universul să-ți ofere contexte potrivite? l-am întrebat râzând. N-am așteptat un răspuns atunci și nu mă aștept să-l aibă nici până în ziua de azi. M-am întors atunci acasă râzând pe stradă ca o nebună de un nebun mai mare. Cum să-i vinzi povești ieftine unui scriitor ca mine?

   Acum mă uit în urmă și răsfoiesc sentimentele care mi s-au așezat. Stau pe fotoliu, cu picioarele încrucișate și cu un pahar de vin în mână încercând să pun lucrurile în ordine din respect pentru personajele mele pe care le-am neglijat ca să tot scriu despre muritorul cu ochi verzi și minte crudă. Râd de fiecare dată când îmi amintesc că pentru el contextul e cel care nu-l lasă să mă iubească, nu mintea lui îngustă. Acel nechibzuit muritor de rând care nici măcar nu înțelege cum funcționează universul are tupeul să-l învinovățească pentru fricile lui.

Muritorul cu ochi verzi nu știe că în toată marea asta de oameni, între opt miliarde de suflete bezmetice, fiecare dintre noi are câte 12 suflete pereche, iar eu sunt unul dintre cele care-l vor tot urmări, vieți și vieți, până ce va învăța să iubească. Suntem karma unul altuia – el trebuie să priceapă curajul și să simtă grandoarea iubirii, iar eu trebuie să învăț ura, disprețul și să dau drumul oamenilor care nu-mi simt existența la adevărata ei intensitate. Dar între opt miliarde de suflete, universul i-a aruncat la picioare unul dintre cele 12 pereche, poate chiar pe cel geamăn, iar el e prea leneș pentru a se apleca după el. Noroc că-l duce mintea să dea vina pe Univers că a avut nesăbuința de a nu i-l pune direct în brațe.

   Au trecut multe sticle de vin de când tot încerc să înțeleg cum gândesc cei cărora le e frică să simtă, cum trăiesc cei care-și sugrumă sufletul, cum dorm cei prea încăpățânați ca să viseze. Ba mi se pare absurd și mă înfurii, ba mi se pare nedrept și încep să plâng. Uneori îmi doresc să dispar din mintea lui ca și cum n-aș fi existat vreodată, însă atunci când vinul e prea dulce cu greu mă ține rațiunea în frâu din a-i spune: „So, pick me! Choose me! Love me!”

De când îl cunosc, de un singur lucru sunt sigură – deciziile corecte nu se potrivesc cu vinul dulce.

 

Claudia F. BADEA este redactor la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…