Mai știi când îți spuneam că va fi bine? Iartă-mă că te-am mințit! Eram un copil și am transformat speranța în promisiune. Visam la miracole și te-am otrăvit cu ele. Te-am făcut să crezi că n-o să mai doară, dar uneori n-ai suficient de multe bandaje. Ți-am spus că se vor schimba, dar au plecat de tot. Ți-am spus multe lucruri pe care le regret, dar și lucruri care ți-au schimbat viața complet.
Te-am învățat să ierți. Știi tu, eu ți-am explicat că oamenii nu pot mai mult și nu vor mai mult. De cele mai multe ori nu te mint și nu te ignoră pentru că nu însemni tu nimic, ci pentru că nu știu ei să facă altceva. Ți-am explicat că oamenii n-au timp pentru tine, dar au timp să găsească scuze pentru că n-au timp. Am învățat aproape împreună că părerea oamenilor în ceea ce te privește e despre ei, nu despre tine. Tot ce crezi tu că oamenii cred despre tine sunt, de fapt, lucrurile pe care tu le crezi despre tine, dar le pui pe seama lor că poate așa le tolerezi mai ușor. În realitate, n-ai nici cea mai vagă idee ce cred ceilalți despre tine și nici n-ar trebui să conteze. Ți-am furat, ce-i drept, o parte din inocență pentru că te-am făcut să vezi că oamenii n-au aproape nimic bun în ei. Am descoperit împreună ce-nseamnă să fii o stea polară sau o supernovă.
Poate că n-am știut să-ți spun tot ce aveai nevoie să auzi sau poate că n-am vrut să recunosc atunci când am greșit față de tine, dar tot ai descoperit și adevărurile dureroase. Sunt singura care știe ce simți cu adevărat. Am fost acolo când ți-ai pierdut mințile-n ochii muritorilor și când vocea lor a devenit zgomot de fundal. N-am spus cele mai frumoase cuvinte de fiecare dată, dar cred că uneori durerea e cel mai bun mod de a educa pe cineva. Nu prea am soluții pentru problemele tale, dar știi și tu că multe dintre ele sunt doar în imaginația ta.
Te-am mințit uneori ca să te protejez și îți tot repet că oamenii sunt buni doar ca să nu te sufoce realitatea. Te-am încurajat atunci când a fost cazul și te-am tras de mânecă atunci când toți ceilalți aveau altceva mai bun de făcut. Ți-am spus povești și am scris împreună lucruri care au schimbat vieți. Nu știu uneori ce să-ți spun când plângi și nici să te îmbrățișez nu pot. Nu reușesc să te opresc la timp din a răni pe cineva și nici nu pot să repar greșelile pe care le faci.
Iartă-mă c-am știut să-i fac pe ei să zâmbească mai mult decât am știut să te fac pe tine. Iartă-mă că lor încerc să le alin suferința și ție mai mereu ți-o alimentez. Iartă-mă că nu te pun mereu pe primul loc, dar am știut mereu că tu poți ceea ce ei nu pot. Ei au nevoie de mine pentru că au impresia că nimeni nu-i iubește, iar tu știi că pe tine te iubesc necondiționat. Iartă-mă că nu te-am prezentat lumii de multe ori, că nu-ți spun mai des ce om frumos ești și că nu te las să spui tot ce simți.
Nu-ți mai promit nimic pentru că nu știu să mă țin de cuvânt față de tine, dar, așa nepricepută cum sunt, am să fiu mereu lângă tine când cazi – nu să te ridic, ci să-ți arăt că te poți ridica și fără ajutor. Să nu mai încerci să fii altcineva doar ca să te placă un muritor de rând și să nu ascunzi niciodată de mine ceea ce simți.
Din când în când e bine să-ți ștergi de praf oglinda…
Claudia F. BADEA este redactor la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
