FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Mai singuri ca niciodată

Deși la marginea disperării se balansează pe un picior șchiop frica oamenilor de singurătate, trăim cele mai singure zile ale omenirii. Chiar dacă încercăm disperați să ne înconjurăm de ochi, de mâini, de aplauze și de scopuri, eșuăm cu fiecare zi și ne cuprinde pe toți o însingurare pe care o băgăm de seamă mult prea târziu.

Oricine a deschis măcar o carte de pseudo-psihologie îți va spune că n-ai nevoie de nimeni, că trebuie doar să te iubești tu, că doar părerea ta despre tine contează, că n-ai nevoie de validare ori de apreciere. Se răcnesc discursuri peste tot despre independență emoțională, despre a-ți fi suficient, despre cum trebuie să te bazezi doar pe tine și să nu ai încredere în nimeni și despre cum ești centrul propriului univers. Pseudo-psihologia și terapia prin podcasturi și cărți de „dezvoltare personală” vor să creeze un om nou, centrat pe propria-i percepție în cel mai eronat mod posibil, izolat emoțional și social și în pragul obsesiei pentru asumare și autosuficiență.

Există un val de indivizi specializați în pseudo-științe umane care, folosindu-se de un discurs gol, dar ambalat strălucitor, îi îndeamnă pe cei dezorientați să meargă în pas de marș spre prăpastie. În realitate, dacă dezmembrezi discursurile lor și le pui sub lupa științei, sub lupa rațiunii sau a logicii minime, o să obții o grămadă de nimic frumos colorat. Intelectualii care suferă mult de propria persoană și simt nevoia să fie aplaudați și pentru că respiră, din nevoia unui elitism parvenit, au creat maselor o imagine a prețiozității în limbaj. Astfel, masele au înțeles că cei ce știu multe vorbesc și-n dodii, folosind cuvinte mari, întortocheate și așezate sofisticat. În realitate, cu cât discursul este mai alambicat, cu atât este mai gol de sens. Dacă în maxim 30 de secunde de la rostirea unui discurs de pseudo-psiholog nu reușești să-l rezumi într-o frază pe care s-o înțeleagă și-un copil de 5 ani, ei bine, acela a fost un discurs despre nimic. Oamenii care știu cu adevărat o informație, n-au nevoie s-o împopoțoneze. Dar asta e altă discuție.

Să nu deviem prea mult de la subiect.

Societatea s-a dezvoltat abia atunci când omul a înțeles că nu se poate ca individ, ci trebuie acționat ca grup de indivizi. Ce te face pe tine, omule modern, să crezi că ești mai presus de legile fundamentale ale societății? Există o interdependență socială pe care omul modern încearcă să o conteste și-și creează singur drumul lin spre cea mai mare frică a lui. În realitate, oricâți pseudo-psihologi ți-ar spune că n-ai nevoie de nimeni, adevărul este că toți avem nevoie unul de altul. Avem nevoie să fim iubiți, apreciați, validați, alintați, protejați, încurajați, îmbrățișați…

Din pricina celor care nu știu să mânuiască mintea umană și doar își vâră mâinile prin ea și încep să scotocească și să mototolească emoții, omul modern a ajuns, deși copleșit de teama de singurătate și aproape disperat în nevoia lui de atenție și validare, să fie mai singur ca niciodată. Omul modern nu înțelege că iubirea și validarea celor din jur vin ca o consecință a cine suntem și se angrenează în tot felul de jonglerii, își ciopârțesc sinele și se dau peste cap să obțină atenția de care se rușinează să admită că au nevoie. Omul modern se înconjoară de public, dar, în realitate, în mintea lui trăiește singurătatea de care se teme atât de mult.

Despre Dumnezeu nici nu are rost să mai vorbim căci pe el l-am lăsat singur de mult pentru că omul modern se rușinează de credința sa, falsul ateism devenind o trăsătură cool.

Astăzi, mai mult ca niciodată în istoria omenirii, suntem singuri! Indivizii sunt mânați spre propriile frici, iar grupurile sunt dezbinate pentru că oamenii refuză să mai creadă în aproapele lor. Prin discursuri de plastic, individul este încurajat să se însingureze, iar nevoile de apartenență sunt reprimate.

Suntem opt miliarde de oameni singuri!