FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Lada mea din pod

   N-am mai trecut de mult prin locul pe care mulți cu încrâncenare îl numesc acasă n-am avut timp să răscolesc prin trecut dar azi e altceva azi mi-am făcut timp să învăț din greșelile altora mi-am luat inima-n dinți și m-am urcat în podul casei n-am mai urcat aici de când credeam că orice e posibil și că știu eu mai bine era întuneric dar noroc că acoperișul e șubred și timpul a făcut suficiente găuri să poată să-și facă loc și soarele printre amintirile mele cât praf ce mizerie cum poate cineva să-și dezgroape morții în haosul atât de caracteristic celor vii mă uit în jurul meu și tot ce văd e praf și dezordine peste trecut de când or fi uitat toți așa de locul ăsta

   M-am tot împiedicat de lucrurile mele din pod dar nu m-am oprit tot găsesc eu ceva pe care să-mi facă plăcere să-l revăd și în timp ce tot arunc de colo-colo amintirile vechi și noi îmi sare în ochi ascunsă parcă de lume și de soare o ladă așa de mare că mi-aș putea înghesui chiar și propriul ego în ea m-am apropiat hipnotizată și de atâta entuziasm n-am văzut nimicurile pe care am călcat voiam doar să ajung mai repede la lada aceea imensă credeam că acolo se ascund toate secretele lumii și chiar și unele de pe lumea cealaltă credeam eu că în ea voi descoperi toate de ce-urile și toate lucrurile care-i leagă pe oameni eram ca un copil ce-și vede cadoul pe care îl tot aștepta cuminte aruncasem deja în lada aia toate speranțele mele și-un dram de pasiune

   A trebuit să trec peste toate tâmpeniile pe care le-am tot strâns în pod atâția ani dar am ajuns în sfârșit la lada mea era greu să o cuprinzi cu privirea când erai lângă ea mă întrebam fără-ncetare dacă ascunde lumea toată sau măcar tot ceea ce aveam eu nevoia să găsesc am atins lemnul ușor umed și m-am murdărit pe degete de mucegaiul care se instalase probabil în anii ei de singurătate era o ladă masivă de culoarea lemnului ud și cu o încuietoare ruginită căreia nu-i dădusem încă de cap n-aveam nimic sculptat pe ea era simplă și doar cu urmele pe care le lăsaseră existența și timpul am tot forțat încuietoarea cât timp rânjeam ca un copil la gândul c-am să descopăr secretul existenței mele în lada aceea după o vreme lungă ce-i drept încuietoarea a cedat insistențelor mele nevrotice și în sfârșit puteam să văd ce speram să nu mai fi văzut nimeni o parte din mine îmi spunea să nu deschid lada amintindu-mi de Pandora nu am luat până atunci în calcul faptul că în ladă se pot ascunde și visele mele cele mai dureroase dacă acolo se ascundea de ochii lumii sfârșitul și eu îl eliberam condamnând întreaga lumea la insomnie veșnică dacă iese de acolo demonul fără chip și ne posedă pe toți punându-ne să ne batjocorim sufletele toate întrebările astea mă frământau în timp ce strângeam puternic în mână încuietoarea măcinată de rugină trag aer în piept îmi opresc mintea și ridic fără avertizare capacul lăzii e goală

    De ce am ținut în pod o ladă goală?

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…