Dacă viața ta s-ar termina azi, iar Dumnezeu ți-ar spune că poți să o mai trăiești odată, însă cu condiția de a o trăi exact la fel, fără să schimbi nimic, ce i-ai răspunde? Poți trăi exact la fel? Poți suporta aceleași răni? Poți să îmbrățișezi aceiași oameni și să fii victima acelorași agresori? Și dacă ai lua-o de la capăt fără să-ți mai amintești că a fost voia ta, cum ai reacționa dacă ai afla că tu ai ales să retrăiești tot ce-ai trăit până acum?
M-am întrebat asta de fiecare dată când ceva mă copleșea, de fiecare dată când cineva mă îndemna să-mi regret trecutul ori insista să-mi doresc să fi fost altfel. M-am gândit de multe ori la cum ar fi fost dacă n-ar fi fost așa și orice clipă aș schimba, m-aș schimba și pe mine. În scurta vreme în care am fost copil, mi-am dorit să fie diferit, mi-am dorit să nu fi fost și am bătut puternic din picioare cerând socoteală și crezând că doar mie mi se întâmplă toate, că doar pe spatele meu e legată o cruce grea, însă am crescu și-am văzut crucile din spatele fiecăruia, lecțiile pe care fiecare le are de învățat.
Dac-aș putea să o iau de la capăt fix la fel, aș face-o. Nu pentru că am trăit o viață perfectă, nu pentru că nu m-a durut destul și nici pentru că n-am regrete adânc îngropate. N-aș trăi din nou la fel cu speranța c-am să pot fenta ordinea firii, căci mi-aș dori să uit c-am mai trăit asta. Nu vreau să uit ca să mă protejez, ci pentru sentimentul pe care îl ai atunci când descoperi un serial bun și, la final, îți dorești să-l revezi din nou, dar ca prima dată. Pentru adrenalină, pentru suspans, pentru întorsăturile de situație, pentru dramă și pentru unele finaluri fericite.
Aș vrea să retrăiesc bucuria de a descoperi cine sunt și aș trăi de un milion de ori clipa în care acei ochi verzi m-au privit așa cum ar fi trebuit să mă privească toți ceilalți, deși asta ar însemna să retrăiesc tot de atâtea ori clipa în care ne-am spus că ce avem noi e sorit doar poveștilor. Aș vrea să trăiesc din nou bucuria vindecării, suspansul incontrolabilului viitor, durerea pierderilor și liniștea regăsirii. N-aș vrea să uit totuși relația cu Dumnezeu pe care-am clădit-o în viața asta și pe care aș vrea să o iau cu mine-n veșnicie, însă bucuria de-al fi descoperit în ceea ce numim generic conștiință aș putea-o retrăi.
Ai putea să spui că exagerez, că vorbesc doar ca să par specială și sub pretextul de a-mi ști povestea din spatele textelor, ai putea spune că e imposibil ca cineva să-și dorească retrăirea acelor dureri, acelor visuri zdrobite, acelui iad din care mulți nu scapă, dar dacă mă cunoști prin prisma a ceea ce sunt eu, nu prin ceea ce ești tu, știi că n-aș vorbi despre asta dacă n-aș simți-o. Știi, viața nu e doar despre iubire și durere, nu e despre cum trăiești, ci despre pur și simplu a trăi. De tine depinde cum percepi lucrurile, căci, așa cum spunea și Marcus Aurelius, lucrurilor nu le pasă de cum te fac pe tine să te simți. Durerea poate fi un lanț greu strâns în jurul sufletului sau calea către eliberare. Neîmplinirea poate fi plumb sau poate fi scara pe care să urci spre desăvârșire. Eșecul poate fi o piedică sau o oportunitate.
La final de zi, când privesc toate câte s-au întâmplat și încerc să pun fiecare emoție în sertarul potrivit, contează omul pe care l-au creat acele experiențe. Ne concentrăm adesea pe a ne plânge de milă, pe a fi victime, pe a aștepta compasiunea și mângâierile altora, dar nu vedem ce pune în noi fiecare experiență trăită, fiecare persoană cunoscută, fiecare emoție stinsă sau aprinsă.
Mi-a luat mult să ajung să mă iubesc și încă nu știu să fiu unica mea prioritate, dar aș repeta tot drumul pentru că finalul e splendid. Aș iubi din nou oameni care nu mă iubesc și m-aș lăsa rănită doar să ajung din nou la ziua aceea în care am iertat tot, la ziua în care nimic nu-mi mai atârna de suflet, la ziua în care am acceptat și că trebuie să existe și durerea care să-mi țină conștiința trează. Aș trăi tot ce-a fost rău doar pentru a putea retrăi și tot ce-a fost bun.
Facebook
WhatsApp
TikTok
