Să ne iertați! N-am știut să prețuim tot ce-ați îndurat și tot ce-ați făcut pentru libertatea noastră. Pe voi ar trebui să vă punem în icoane, căci dovadă mai mare a puterii lui Dumnezeu nu există. Voi sunteți Martiri chiar dacă Biblia n-a scris și despre voi. Să ne iertați c-am distrus tot ce v-ați dorit! Să ne iertați c-ați îndurat pentru un popor de idioți și să ne iertați c-am șters prea ușor sângele vostru de pe pereții țării noastre. Să ne iertați că nu înțelegem și nu ne e rușine! Să ne iertați că nu suntem în stare să luptăm nici pe departe cu forța voastră, să ne iertați c-am uitat și să ne iertați că n-am înțeles ce trebuie să câștigăm prin jertfa voastră! Ai grijă, Doamne, de Sfinții ce-au îndurat Iadul cu puterea ta! Amin!
Azi, te rog, să te oprești pentru o clipă din ceea ce faci și să te cufunzi în liniște. Auzi? Auzi lacrimile care se izbesc de cimentul rece? Auzi biciul cum sfâșie carnea? Auzi ce gălăgioase sunt barele de fier care zdrobesc oasele? Auzi rugăciunile șoptite, ori Raiul și Iadul cum se luptă? Dacă nu auzi încă nimic, poți căuta butonul potrivit și să-ți dai inima mai tare. Știu că n-ai timp de prostii și că viața ta e plină cu de toate, dar urmează-mă o clipă!
Scoate de pe tine toate hainele tale scumpe. Uite! Pune pe tine pantalonii ăștia largi și ponosiți și cămașa asta murdară și lungă. Hainele tale dungate și vechi sunt doar primul pas spre călătoria noastră. Scoate ce ai în picioare și vino după mine. E timpul să-mi cunoști prietenii și să-ți cunoști colegii de celulă. Vezi în fața ta o clădire mare din beton, înconjurată de sârmă ghimpată și care n-are aproape niciun geam. Mai facem câțiva pași și intrăm pe poarta mare. Acolo doi gardieni te salută cu un baston în burtă și unul peste ceafă. Doare? Ridică-te! De data asta nu te mai rog; te împing cu piciorul și urlu să mergi mai repede. În fața ușii alți doi gardieni te salută, dar au grijă să te și scuipe și să-ți strige ce fel de om ești. Pășești cu picioarele goale pe cimentul rece și ud. Rămâi o clipă nemișcat cât să vezi c-ai intrat într-un loc întunecat în care se mai aude doar uneori câte un geamăt. Ți-e frică de ce te așteaptă? Un gardian masiv te lovește cu un lanț gros peste călcâie și urlă să-ți continui drumul. Trebuie să ajungi în capătul holului, în biroul comandantului. Vezi rând pe rând, pe stânga și pe dreapta, celule care freamătă de durere și rugăciune. Gardianul care te conduce mai urlă din când în când la câte unul și-i mai scuipă pe alții. Te gândești, oare ce criminali nenorociți or putrezi aici și oare ce-ai făcut tu să fii printre ei? Bărbatul din spatele tău te mai lovește o dată peste călcâie și râde isteric. Te oprește în fața ușii metalice și-ți strânge de mâini o pereche de cătușe. Vrei să-i spui că le-a strâns prea tare, dar înainte s-apuci să deschizi gura îți face semn către arma lui de la brâu și-ți jură că acolo îți vei găsi sfârșitul dacă vei deschide gura.
Gardianul bate politicos la ușă. O voce groasă îi acordă permisiunea de a intra. Deschide ușa și-ți face vând cât să pici în genunchi. Bărbatul cu voce groasă îți explică unde ai ajuns și că acum nimănui, în afara lui, nu-i mai pasă dac-ai să mai ieși sau nu de acolo. Îl dojenește pe gardianul care s-a purtat urât cu tine, te ajută să te așezi pe scaun și, oferindu-ți un pahar de wisky, îți explică faptul că unul dintre prietenii tăi a depus o plângere împotriva ta cum c-ai dori cu toată ființa ta să-l omori pe conducătorul statului și că datoria lui e să apere țara. Îți explică blând că te poate salva dacă-i mărturisești gândurile tale rele împotriva statului și-ți promite că te vei întoarce la viața ta dacă vei recunoaște-n scris măreția conducătorului tău și adevărul absolut al spuselor sale. Așa ai făcut? Urât! Eu zic să recunoști și să îmbrățișezi noua doctrină care le dă pâine chiar și câinilor de pe stradă.
Nu recunoști? Bărbatul cu voce groasă se străduiește să te convingă, dar pentru că nu pare să aibă șanse, cheamă un alt gardian. Acesta din urmă, apucându-te de un braț, te duce aproape pe sus într-o celulă și te aruncă acolo. Cei 10 colegi ai tăi se grăbesc să te adune de pe jos. Câteva zile totul e bine. Vorbiți despre cât de nedrept este că sunteți toți acolo, despre răul ce urmează să se abată asupra statului și despre momentul în care urmează să ieșiți de acolo. E liniște, iar gardienii doar urlă și scuipă.
Te trezești într-o dimineață ca de obicei. Primiți mâncarea și stați la povești. Cinci dintre colegi sunt așezați pe un pat și par agitați. Nici n-ai apucat să îți dai seama, căci într-o clipă cei 5 au scos de sub saltea bare de fier și bâte și-au sărit pe voi. Vă lovesc orbește, cu putere și urlă din toți rărunchii că sunteți trădători, c-ar trebui să vă lăsați educați și că dumnezeul la care se rugau și ei noaptea trecută, de fapt, v-a abandonat. V-au bătut minute în șir, iar urletele voastre n-au alarmat pe nimeni. Într-un final, bărbatul cu voce groasă deschide ușa, le dă semnalul să se oprească și vă explică, râzând, că acei tineri sunt reeducați și că au înțeles cât de bun este regimul nou. Atunci ai înțeles c-ai ajuns în Iad.
Zi după zi, ani întregi, în fiecare zi ești bătut și torturau în toate felurile pe care le poți concepe cu mintea. Ți se rup oasele și bucăți din corp, ți se promite libertatea în schimbul trădării celor dragi și ești supus unor traume care nu vor dispărea niciodată. Ce faci? Ai curaj să reziști și să crezi în principiile tale? Poți îndura tortura crezând într-un Dumnezeu care pare că nu ți se arată și într-o libertate care nu pare prea aproape? Poți să înduri totul sau vorbești? Accepți piroane în mâini sau le spui că fratele tău e un trădător și-l trimiți aici pe el în locul tău? Reziști sau îi trădezi pe toți pentru libertatea ta? Strângi din dinți și înduri sau devii călăul oamenilor care ți-au pansat ieri rănile? Pleci acasă reeducat sau pleci în mormânt liber?
Și, până la urmă, ce-i libertatea asta ca să merite să mori pentru ea? Mai bine te întorci la hainele tale curate, mergi opt ore pe zi la muncă în folosul patriei, te întorci acasă la familia căreia nu-i poți pune prea multe pe masă. Pământ n-ai, animalele mai ai doar jumătate. Cum ar fi să ști că nu muncești o zi pentru tine, ci pentru „binele comun”? Să ai grijă pentru că oricând te poate turna un prieten care a ajuns și el unde ai fost tu și te poți întoarce. Să nu vorbești prea mult, să nu vorbești cu oricine, să nu te închini pe stradă. Ai grijă să nu te uiți prea urât la gardienii de pe străzi. Să nu ai curajul să vrei ceva doar al tău și să nu crezi că ai dreptul să rămâi de unul singur în viață. Statul deține tot ce aveai și chiar și pe tine. Orice scoți pe gură poate fi, într-o bună zi, un complot împotriva statului. Nu poți citi decât ce se scrie despre slăvitul conducător, nu poți auzi sau vedea decât minunile săvârșite de conducător, iar inima ta trebuie să se dedice întâi patriei și abia apoi copiilor tăi.
Ce alegi?
Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
