FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – În ce lunǎ înfloresc castanii?

Cum îți dai seama cǎ e primăvară când afarǎ e întunecat și ploaia nu mai vrea sǎ tacă? Știam cǎ singura măsurătoare e felul tacticos în care Pământul se dǎ câțiva pași celești înapoi din calea Soarelui, dar de unde știu eu ce relație au ei?! Poate doar se ceartǎ din când în când și au nevoie de distanță, iar noi credem cǎ așa ne trece timpul. Uneori se ceartǎ des, alteori s-ar apropia mai mult dac-ar avea forța necesară; poate cǎ de aceea unii ani trec cât ai clipi și alții nu se mai terminǎ. Ce neglijent din partea noastrǎ sǎ ne lăsăm zilele numărate de doi bolovani care plutesc – unul care arde pe interior și altul care-și arată focul de la ani lumina depărtare. 

Şi-atunci îmi permit sǎ întreb cu voce tare: dacǎ asta e măsura timpului nostru, de unde știm în ce lunǎ înfloresc castanii? Întreb pentru cǎ am și eu planurile mele; vreau și eu sǎ trăiesc și chiar sǎ visez dacǎ mi-o mai permite mintea, dar am nevoie de un program clar. Nu pot sǎ trăiesc și sǎ visez așa de capul meu. Nu mai sunt copil! Nu mai am timp sǎ trăiesc de dragul vieții, așa cǎ trebuie să-mi planific totul. Vreau să-mi spună cineva exact când pot sǎ ies afarǎ în rochițele mele înflorate și sǎ mǎ plimb printre castani. 

Toamna trecută i-am văzut cum se sting, cum se lasă și ei influențați de relația bizară a celor douǎ pietre mari. Dar acum e altceva. Nu vreau doar culoare, vreau parfum! Nu-mi place ruginiul, dar toată lumea știe că-mi place rozul, iar castanul are roz fix cât mai am și eu. Vreau sǎ vǎd ciucurii mari de flori alb-rozalii și vreau ca-n timp ce soarele îndepărtat îmi încălzește pielea, parfum de castan să-mi intre prin fiecare por. Vreau sǎ inspir fărâmele de roz din flori poate-am să-mi recapăt și eu din culoare.

Castanii nu înfloresc ca orice alți copaci. Mai întâi înverzesc. Nu își lasă florile neprotejate și nici nu își umplu coroana cu ele. Dacǎ ar înflori și ei ca cireșiii și piersicii, ne-ar sufoca parfumul și ni s-ar lua tuturor de atâta roz. După ce-și înverzește frunzele la loc, probabil împăcat cu ideea cǎ Soarele și Pământul iar s-au certat și s-au îndepărtat, abia atunci ne oferă florile lui. Nu multe: prea mult roz e copleșitor. Câteva flori mărunțele adunate in ciucuri și gata, ăsta e semnul nostru cǎ ne-a venit primăvara.

Deși știu una-alta despre castani, tot n-am aflat în ce lunǎ înfloresc. Unii spun cǎ-n aprilie – ar fi bine pentru cǎ așa am ști sigur când e primăvară. Dar mai sunt alții care-mi spun cu încredere c-au văzut castani înflorind în iunie. Atunci e prea târziu ca sǎ mai fie primăvară – e prea cald, prea soare, prea multe visuri și planuri care acaparează parfumul. Cine se mai uitǎ după flori de castan în iunie? Poate doar vreun nostalgic speriat că-i fuge timpul prea rapid. 

Eu pe cine cred? Când e de fapt primăvară? Poate chiar vara e cea care contează cu adevărat și de aia încearcǎ pânǎ și castanii să-și ținǎ florile în frâu și sǎ i le ofere ei. Poate doar m-am lăsat păcălită de stereotipul care spune cǎ primăvara e despre renaștere, despre un nou început, despre flori; și așa am tot așteptat sǎ văd flori de castan ca sǎ pot sǎ sper la un nou început, un restart pe care sǎ mi-l dea viața de capul ei. În realitate poate doar trebuie să-mi fac eu primăvară – să-mi pun pe mine rochiile înflorate și sǎ ies la plimbare printre castani fără sǎ am așteptări de la ei. Mǎ sperie frigul și vântul, iar de zile bune e întunecat și plouǎ – asta nu e primăvară, iar eu n-am destul roz încât sǎ pot bǎga râcă între soare și pământ. 

Aștept sǎ înflorească măcar un castan ca sǎ pot sǎ mai cred cǎ existǎ viațǎ și când rozul e doar o parte dintr-o floare, nu culoarea ei dominantǎ.