Există mai multe perspective din care poate fi privit acest sentiment de gelozie, însă astăzi vreau să discutăm despre gelozia din relațiile de cuplu și cum, de fapt, în spatele ei stau tot problemele cu stima de sine. Nici măcar nu vreau să încep o discuție despre afirmația aberantă cum că gelozia vine din iubire și că dacă nu ești gelos înseamnă ca nu iubești. Să nu mergem în direcția aia că risc să schimb tonul cu unul care n-ar putea fi utilizat într-un astfel de context. Odată ce înțelegi sursa acestui sentiment incomod, drumul spre a scăpa de presiunea și stresul pe care le provoacă este mult mai ușor. Deși am avut și eu câteva apucături în direcția asta, în ultimii ani am înțeles și am schimbat multe. Știu, știu, voi ăștia care aveți impresia că eu nu știu nimic despre mine, dar știți voi, calmați-vă! Lucrurile sunt cum știți voi; eu aici doar îi mint pe oamenii care citesc să pară că sunt eu mai cu moț.
În primul rând, pornim de la premise diferite atunci când vine vorba de relații. Dacă unii înțeleg relația ca pe o chestiune în care te vâri cu totul și doar mai scoți capul din când în când să vadă lumea că n-ai murit, eu o văd puțin diferit – o relație, mai ales una de lungă durată, nu înseamnă renunțarea la tine, ca individ și dedicarea 100% acelei relații. Devenirea unei singure ființe nu înseamnă renunțarea la sine și la lucrurile care te identifică, ci îmbinarea armonioasă a lucrurilor care vă identifică pe fiecare în parte pentru a construi o entitate cu rațiune și emoție. Sunt multe de spus aici și nu pe cât de greșit sunt privite relațiile vreau să mă concentrez astăzi. Totuși, plecând de la faptul că mulți se identifică prin relația din care fac parte, nu ca indivizi, putem privi crizele de gelozie mai mult ca pe un instinct de conservare.
Gelozia apare din frică. Frica egoistă de a nu pierde ceva ce n-ar trebui să consideri că ai. Nu deținem oameni. Nici măcar Dumnezeu nu ne-a ținut cu forța lângă el și ne-a lăsat să alegem dacă rămânem sau plecăm. Dintr-un egoism prostesc oamenii cred însă că le aparțin alți oameni. Pentru că mulți se vâră cu totul în relații, atunci și echilibrul emoțional și-l pun tot în partener. Deci, dacă partenerul pleacă, pierzi ceva ce crezi că ți se cuvine și-ți pierzi și echilibrul. De asta, mulți se luptă cu orice preț să-și țină partenerii închiși în dulap. E ca atunci când eram mici și nu ne lăsau să scoatem afară jucăriile frumoase că ni le stricau alți copii. Dacă-ți construiești o relație sănătoasă cu propria persoană și înțelegi că n-avem drepturi decât asupra propriei ființe, ai să vezi că frica de a pierde pe cineva dispare.
Pe de altă parte, gelozia este 90% orgoliu. Nu te temi că pierderea unei persoane te va durea pe tine. Pe tine te doare mai tare să pierzi, indiferent ce. Crezând că partenerul îți aparține, orgoliul tău nu acceptă că tu, această ființă superioară, ai putea pierde ceva ce îți aparține, ceva ce ți se cuvine. Nu te deranjează atât de mult că partenerul te înșală, pe cât te deranjează că și-a permis să te înșele. Crezi că dacă pui stăpânire pe viața cuiva n-o să-l pierzi niciodată? Crezi că dintr-un dulap încuiat nu există scăpare? Vrei să-ți spun adevărul? Adevărul e că n-ai nici cea mai mică urmă de încredere în tine, iar orgoliul, decât să te lase să vezi asta, preferă să te transforme într-un partener obsedat. Ziua în care ai pus mâna pe telefonul partenerului cu gândul de a-i invada abuziv viața privată e ziua-n care relația voastră s-a terminat. Din acel punct e doar orgoliu și mândrie! Nu vrei să fii umilit de partener, mai ales să afle și alții că ai fost umilit.
Atât de simplă ar fi viața noastră dacă am înțelege că baza unei relații este încrederea și că dacă nu o ai mai bine-ți vezi de drum și nu pierzi timpul nimănui. Trebuie să înțelegi că intri într-o relație cu un individ care a avut viață înainte de tine și trebuie să o aibă și după ce-ați decis că vreți să construiți o ființă completă împreună. Dacă ai suficient de mulă încredere în tine și-a inteligență emoțională peste medie o să poți înțelege că personalitatea ta și ce ai tu de oferit trebuie să fie motivul pentru care un om să rămână lângă tine. Nu intrăm în relații pentru a schimba oameni, ci pentru a ne bucura de ce au ei de oferit, iar dacă ei consideră că nu mai au nimic de învățat de la noi sau de oferit, să ne bucurăm pentru ce am dăruit noi și să ne vedem de drum. Persoana pe care o iubești trebuie pusă în vitrină, nu închisă în dulap. Trebuie să fii mândru când partenerul tău este dorit și de alții, nu să te agăți cu disperare de el și să-l ascunzi ca să nu-l mai vadă nimeni.
Sunt într-o relația de mai bine de 5 ani și momentele rare de „gelozie” pe care le aveam la început am descoperit că erau doar orgoliu – nu îmi era teamă să nu îl pierd pe el, mă speria că alte femeie m-ar fi putut percepe ca fiind slabă. Am scăpat repede de sentimentul ăsta. Mi se pare ireal de absurd să interzici cuiva să admire frumusețea unui alt om. Ne respectăm viața privată și spațiul personal. Nu ne verificăm telefoanele, nu ne știm parolele unul altuia de la rețelele de socializare și nici nu ne cunoaștem unul altuia toți prietenii sau colegii de muncă. Dacă știm unde e celălalt și cu cine e pentru instinctul de conservare, nu pentru că ne-am „da raportul”. Nu se întrec, evident, niște limite, dar am avut mereu grijă să ne putem identifica și ca indivizi, nu doar ca pereche. Se poate și fără crize, fără control asupra celuilalt și fără orgoliu.
Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
