FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Fuga

   De când oamenii s-au depins cu fuga, fug de aproape orice. De alți oameni, de trecut, de responsabilitate, de probleme, de ei înșiși. Fug disperați către un viitor mai bun, către brațele cuiva, ori către scopul lor efemer. Fug cu atâta îndârjire încât dărâmă tot ce le iese în cale și n-apucă să vadă prea multe din drumul lor. În fuga lor după fructe, nu văd florile ce apar înainte. În fuga după un nou răsărit, nimeni nu se mai bucură de apusuri. Oamenii cred că fuga îi duce departe de orice, dar uită că suntem condamnați să trăim în cercul nostru strâmt. 

   Când un zid se înalță în fața lor, oamenii fug de-a lungul lui sperând să-i dea de capăt și să vadă ce e de partea cealaltă. Uneori își dau ultima suflare încercând, alteori obosesc și renunță, dar puțini sunt cei care încearcă să se cațăre pe zid. Sunt chiar și mai puțini cei care sparg zidul și trec prin el. Oamenii fug de alți oameni în loc să-i înfrunte, nu din lipsă de forță, ci din lașitate. Fuga e semnul lașității, nu al abilităților fizice, ori al inteligenței. Oamenii care nu fug, n-o fac pentru că n-ar putea, ci pentru că e mult mai simplu și mai puțin obositor să înfrunți orice lucru de care ai vrea să fugi. 

   Oamenii fug chiar și de ei înșiși, căci e mai simplu și mai puțin dureros să fugi decât să stai drept în fața oglinzii, să-ți recunoști greșelile și să muncești pentru a te îndrepta. Fug de trecutul în care au fost răniți, ori în care au rănit, dar trecutul e cea mai prețioasă lecție. Fug de problemele pe care le creează pentru a nu se simți vinovați și pentru a nu-și strica imaginea conștiinței impecabile, dar fug și de problemele pe care alții le cauzează lor pentru a nu-i înfrunta. 

   Fuga e cea mai obositoare cale pe care oamenii o apucă, dar preferă să umble sleiți de puteri decât să înfrunte orice. Preferă să rămână fără suflare încercând să fugă spre un scop pe care nu-l pot stăpâni decât să construiască unul din ce-au deja prin buzunare. Oamenii preferă să fugă către oameni care-i mint și care le aplaudă tehnica de alergare decât către oameni lângă care pot merge la pas. Cred că drumul e mai rapid dacă fugi, dar dacă la linia de sosire ți se cere să-ți plătești locul pe podium cu lucruri pe care nu le poți aduna din fugă? 

   Trec pe lângă pomi înfloriți, pe lângă pajiști verzi, pe lângă rouă și pe lângă copii care se joacă în nisip, iar când se opresc și dau de pomi plini de fructe, iarbă uscată, brumă și adulți prematuri, se plâng că vara le-a trecut fără s-o bage de seamă. Fug până-i lasă puterile și apoi se plâng că nu mai pot merge. Pe fugă le cresc copiii și le mor bătrânii, pe fugă le albește părul și pe fugă li se stinge glasul. 

   Mă plimb pe drumul ăsta pe care toți fug și am descoperit câte soiuri de flori apar când se topește zăpada. Nu merg pentru că nu mi-aș dori cu la fel de multă ardoare să ajung un pas mai încolo. Merg pentru că prefer să ajung mai târziu, dar odihnită. Să mă pot bucura de ce se află la următorul pas, nu doar să-mi trag răsuflarea și să fug din nou. 

   Când n-o să vă mai fie frică, când n-o să mai fiți lași și nu veți mai fugi prin viață, nici ea nu va mai fugi de voi și-o să mergeți împreună, ca doi tovarăși de drum. 

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…