Ești pe marginea unei stânci, atât de sus că poți privi soarele-n ochi. Un pas greșit și în doar o clipă te-ai putea prăbuși spre pământul pe care, de unde ești tu acum, nici nu-l mai poți vedea. Din spatele tău se aude un urlet infernal – răgetul unui animal înspăimântător care sparge liniștea și-al cărui ecou se zdrobește de fundul hăului din fața ta. Sunt două căi prin care poți ajunge înapoi pe pământ: sari în abis sau te întorci și mergi spre urletul copleșitor. Ce faci? Renunți și faci un pas în față de teama a ceva ce n-ai văzut niciodată cu adevărat sau te întorci și-ți asumi tot ce va urma? Te-ntorci de teama de a nu pica sau faci un pas în față de teama de a nu te întoarce? Dacă nu e nimic în spatele tău? Dacă e o iluzie și în fața ta pământul e mai aproape decât crezi? Ce riști?
Asta-i cea mai mare teamă a umanității – teama de necunoscut. Unii ar putea crede că sunt atât de inconștientă ori arogantă cât să-l contrazic pe Freud, dar și la baza fricii de moarte stă tot groaza de necunoscut, de incertitudine. Am suficiente argumente pentru a susține multe dintre ipotezele lui Freud, dar nu astfel de texte încerc eu să scriu aici. Astăzi vreau să vorbesc despre frică – această emoție atât de puternică încât poate supune întreaga lume unui singur om sau concept.
Oamenii se tem de multe lucruri – de la temeri banale precum cea de câini, insecte și alte lucruri mai puțin obișnuite, până la teama de lucruri complexe și profunde, așa cum este și frica de moarte. Indiferent de situație, aceste frici au, în realitate, alte rădăcini în subconștientul nostru, dar nici psihanaliză nu intenționez să fac aici. Poate te-ai aștepta să-ți spun astăzi cum să scapi de fricile tale, dar n-am s-o fac. Unele mă depășesc, iar pe altele trebuie să le ai ca să nu ajungi un pericol social. Am să-ți vorbesc însă despre cât de nefondate sunt unele dintre fricile noastre – frici pe care eu nu le mai am.
Oamenii care se tem de necunoscut sunt oamenii care nu cred suficient în propriile lor capacități de adaptare, ori în propria lor putere de a trece prin lucrurile care vin. Oamenii care vor să controleze totul, care nu ies din zona de confort, care evită orice nu poate fi supus predictibilității sunt oamenii care nu știu multe despre ei, oamenii care nu se valorifică și oamenii care nu-și dau aripi. De ce să-mi fie frică de un urlet a cărui sursă poate fi, la fel de bine, vântul strecurat prin cine știe ce cotlon? De ce să mă tem de ziua de mânie când știu că ziua de astăzi trebuia să mă pregătească pentru ce va urma? Ah, da! Dacă nu faci nimic pentru a fi pregătit pentru ce-ar putea urma, atunci e normal să nu crezi în propriile forțe pe care nici nu te-ai ostenit să ți le șlefuiești. Când crezi că le ști pe toate, te sperie c-ai putea să nu ști ceva, dar când înțelegi cât de puține ști, de fapt, nu te poate speria încă un lucru pe care nu-l ști.
Cât privește frica de moarte, ei bine, pentru mine, ea are două rădăcini principale: 1. frica de moarte din pricina durerii, ori, dacă ești ca mine, frica pentru durerea ce-ai putea-o lăsa în urmă; 2. frica de necunoscutul de după ce sufletul îți părăsește trupul. Aici lucrurile sunt simple… Dacă crezi că Dumnezeu nu există, iar după ce mori nu mai e nimic, atunci de ce să te temi de nimic? Dar dacă crezi că Dumnezeu există, atunci de ce să te mai temi când rămâi în grija lui?
O altă frică puternică de care oamenii au nevoie să scape este aceea de a nu pierde pe cineva drag. Frica asta vine de cele mai multe ori din toxica dependență emoțională și din egoismul destabilizării propriei persoane. Teama de a nu pierde pe cineva va dispărea doar în ziua în care vei înțelege la adevărata profunzime că nimic nu e pentru totdeauna. Lipsa fricii de a pierde pe cineva drag nu înseamnă lipsa emoțiilor, ci doar echilibru.
Fricile nu se ascund, se înfruntă! Mi se spune des că sunt un om curajos pentru că oamenii nu m-au văzut urlând de disperare pe marginea stâncii, privind soarele-n ochi. Unii îmi spun că sunt insensibilă ori că nu judec prea mult netemându-mă de moartea mea sau a celor dragi mie, dar, dacă mă tem, se schimbă ceva? Nu mai bine înțelegem noi că nu suntem eterni și încercăm să marcăm eternitatea prin faptele noastre? Eu am ales să scriu. Tu ce faci ca să rămâi veșnic?
Facebook
WhatsApp
TikTok
