Biscuiți cu scorțișoară
Cain – ce nume predestinat pentru un păcat capital. Să fie oare lucrul care-i va aduce sfârșitul Almei așa cum se știa ea până atunci sau să fie calea ei de eliberare? Dacă el este rodul păcatul dintre Eva și Lucifer, asta-l face un fruct interzis sau o barcă de salvare pe Styx?
Alma a citit pe nerăsuflate cartea misterioasă. Stătea pe canapeaua din birou, cu fața spre fereastră și nu-i venea să creadă că tocmai îl întâlnise pe bărbatul pe care-l scrisese toată viața. Inima ei bătea tare, ochii erau sticloși, iar gropițele din obrajii ei nu se mai lăsau acoperite de niciun fel gând nepotrivit. După ce-a stat nemișcată o vreme, a pus din nou mâna pe carte și-a început să citească iar și iar povestea lui Cain. La fiecare replică a lui auzea în mintea ei o voce de bărbat joasă, pătrunzătoare, cu o dicție impecabilă și fără niciun fel de urmă de neîncredere. Era ciudat ce i se întâmpla Almei, dar pentru că-l descrisese pe acest bărbat în atât de multe texte de-ale ei, simțea acum că-și aparțin și că el doar mai rătăcește puțin prin imaginația unui alt scriitor înainte de a veni la ea.
Cum e oare posibil să te îndrăgostești de cineva care nu există, de proiecția minții altcuiva? Poate că acesta este blestemul scriitorilor – să rămână agățați de lumea din mintea lor. Sau poate puterea lor de creație le dă impresia că sunt niște dumnezei, muritorii de rând nefiind demni de iubirea lor. Poate trupul muritorilor de rând se frânge atunci când sunt îmbrățișați de Luceferi.
Alma devenise însă nesănătos de obsedată de Cain. Vorbea de una singură prin casă de parcă ar fi vorbit cu el, își imagina un milion de feluri în care s-ar putea întâlni, îi simțea respirația și-i auzea bătăile inimii atunci când citea, iar dacă închidea ochii pentru o clipă simțea o căldură copleșitoare și atingerile bărbatului pe care-l visase de când descoperise că se poate îndrăgosti. Nici ea nu mai știa dacă ar fi vrut să-l scoată pe Cain din carte sau să se piardă ea pentru totdeauna printre paginile cu miros de scorțișoară.
Nu mai ieșise din casă de mai bine de o săptămână și, deși se concentra, începuse să facă tot felul de greșeli și la muncă. Nu mai răspundea nimănui la telefon, iar tot ce făcea era să citească din nou și din nou povestea lui Cain.
Când era pe cale să redeschidă cartea pentru a nenumărata oară, telefonul a reconectat-o la realitate. Era Bella. A rugat-o pe Alma să o însoțească la biserică – se împlineau cinci ani de când bunica lângă care a crescut n-a mai putut face față luptei cu cancerul. Alma mergea în fiecare an cu prietena ei și asta a făcut și de data aceea.
După ce Alma s-a îmbrăcat pe grabă și și-a aranjat părul, a ieșit din casă și s-a îndreptat spre locul unde avea să o întâlnească pe Bella. Pe drum i se părea că niciun bărbat pe lângă care trecea nu avea nimic din misterul și parfumul de scorțișoară al lui Cain. Deși voia să fie alături de prietena ei, tot ce-și dorea atunci era să nu dea nas în nas cu Marco și să se întoarcă repede acasă pentru a reciti povestea și a-și trăi în felul ei milioanele de închipuiri.
Nu stătea departe de biserica în care Bella se simțea cel mai aproape de bunica sa. În doar câteva minute cele două prietene s-au întâlnit, s-au îmbrățișat fără să spună nimic și-au pășit împreună în interiorul bisericii. Alma a aprins și ea o lumânare deși nu credea mai deloc în astfel de lucruri apoi, după ce și-a mai îmbrățișat prietena o dată a ieșit pentru a o lăsa să se roage în liniște.
În timp ce se plimba de colo-colo, admirând florile din jurul ei și așteptând ca pauza ei în realitate să se termine, în curtea bisericii a apărut un bărbat înalt, brunet, cu barbă, îmbrăcat elegant și cu privire fixă. Când bărbatul care călca drept și hotărât s-a mai apropiat, Alma a observat că pe gulerul sacoului negru purtat de bărbatul misterios era brodat conturul unui trandafir.
Bărbatul s-a apropiat și mai mult în drumul său spre intrarea în biserică. Alma n-a mai avut putere să respire atunci când a văzut ochii străinului – verde crud.
(Va urma…)
Facebook
WhatsApp
TikTok
