FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Foileton (finalul)

Biscuiți cu scorțișoară

   Alma a luat cartea din mâna lui Niklaus. Bărbatul avea dreptate. Paginile cărții erau complet albe. Alma a început să răsfoiască disperată cartea, însă Cain dispăruse. Nu mai erau nici ochii lui verzi, nici povestea misterioasă. Tot ce rămăsese era mirosul de scorțișoară din casa lui Niklaus care devenise sufocant. Inima Almei bătea cu putere în timp ce se uita cu uimire și durere la povestea care dispăruse din fața ochilor ei.

   În câteva clipe Alma nu mai putea trage aer în piept fără să nu se simtă sufocată de mirosul puternic de scorțișoară. Niklaus încerca să o calmeze, dar era ca și cum ea nici nu-l mai auzea. Tot ce făcea ea era să privească țintă la cartea cu copertă neagră și cu pagini curate. A închis ochii pentru o clipă în încercarea de a se calma și a înțelege ce se întâmplă, dar când i-a deschis era și mai confuză. Se afla pe canapeaua mică din biroul ei. Cum a ajuns acolo? Ce se întâmpla? Alma era confuză și speriată.

   Cartea era pe picioarele ei, iar paginile erau tot goale. Mirosul de scorțișoară nu dispăruse. Din contră, devenea tot mai înecăcios. Alma era aproape paralizată de spaimă pentru că încă nu înțelegea dacă visase, dacă își pierduse cunoștința în casa vecinului ei și el a adus-o acolo sau dacă nici nu apucase să meargă la el. A continuat să se uite fix la carte încercând să înțeleagă cum e posibil ca o poveste să dispară pur și simplu.

   S-a ridicat de pe canapea și a mers spre baie. S-a spălat pe față gândindu-se că poate asta o va ajuta să se dezmeticească, dar nimic. A mers apoi spre bucătărie pentru a-și pune un pahar cu apă. În pragul bucătăriei, ușor amețită și complet confuză, Alma și-a mai închis ochii pentru o clipă încercând să-și revină și să respire în mirosul greu și inexplicabil de scorțișoară. Când a deschis ochii, pregătita să se îndrepte spre frigider, Alma a descoperit că era, de fapt, în bucătăria apartamentului în care locuia cu prietena ei Bella.

   -Ești foarte frumoasă dimineața, i-a spus Marco în timp ce-i pregătea o cafea. Pot să-ți pun puțină scorțișoară în cafea?

   Alma n-a spus nimic. Cum ajunsese acolo? Ce căuta Marco acolo și de ce se purta frumos cu ea? S-a uitat puțin în jurul ei încercând să înțeleagă ce se întâmplă și nu-i venea să creadă că-n apartament toate lucrurile ei și ale Bellei erau fix așa cum le știa. Când a vrut să îl întrebe pe Marco ce se întâmplă, Alma a tras aer adânc în piept, a mai simțit o dată mirosul greu de scorțișoară și a căzut pe podea.

   Stă așa de câteva ore, a spus asistenta îngrijorată. Nu a mâncat nimic și nici de ceaiul ei preferat nu s-a atins. Tot ce face e să stea cu acea carte de colorat în mână pe care cred c-a luat-o de la un alt pacient. O răsfoiește continuu, uneori delicat, alteori cu disperare și cu lacrimi în ochi. Ne gândeam s-o sedăm ca s-o putem hrăni…

   -Alma, draga mea, sunt Marco, soțul tău. Cum te simți astăzi? Ți-ai luat medicamentele?

   Alma se uita la cartea de colorat zâmbind, dar cu ochii goi. Marco a început să plângă și a strâns în brațe femeia pe care o iubea de mai bine de 30 de ani și pe care, fără să-și dea seama, o pierduse cu mult timp în urmă în lumea ei plină de personaje și povești. Alma suferea de demență, iar boala era tot mai avansată, însă Marco venea zilnic la sanatoriul unde era internată de aproape 12 ani, aducând cu el biscuiții cu scorțișoară pe care obișnuiau să-i facă împreună. Spera ca parfumul lor s-o facă pe Alma să-și amintească de el sau măcar să-l mai privească de parcă l-ar mai iubi încă, însă Alma trăia de mult în cu totul altă lume.

 

Claudia F. BADEA este redactor la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…