Erai atât de convins cǎ iubirea noastră poate străpunge eternitatea încât nu te-ai ostenit să-mi lași un semn pe suflet, o urmǎ de tine după care sǎ mǎ recunoști în viața ce urmează. Ai crezut cǎ urmele pașilor tǎi vor fi suficiente, dar știi câți au călcat pe la mine prin suflet? Crezi cǎ ești singurul care poartǎ 43? Când ai plecat atunci erai convins cǎ va rămâne doar gol în urma ta, un gol pe care să-l port cu mine și-n a cărui formǎ doar tu sǎ te poți îngrămădi. Erai atât de convins cǎ ți-ai lăsat amprenta încât nici măcar nu ți-ai mai întors capul când ai plecat ca un îndrăgostit ce vrea sǎ se asigure cǎ atunci când se întoarce cu spatele, iubirea vieții lui nu dispare. Dacǎ te-ai fi întors ai fi văzut c-ai plecat cu totul din mine.
Astăzi ne-am întâlnit. Eu te-am recunoscut după picăturile de roz din ochi. Abia dacǎ se mai vǎd. Cine știe câte vieți am fost despărțiți doar pentru cǎ n-ai avut curaj sǎ mǎ strigi niciodată. Nu mai ai aceiași ochi verzi care-mi făceau inima sǎ se topească, dar nici eu nu mai am inima la fel de fragilă. Nu mai am nevoie de tine ca sǎ mǎ pot iubi și nici ca sǎ nu-mi mai fie teamǎ. Nu mai simt nevoia sǎ mǎ prind strâns de mâna ta atunci când tunǎ afarǎ și nici nu mi se mai oprește răsuflarea atunci când știu cǎ n-am sǎ te mai zăresc în mijlocul mulțimii. Dar poate cǎ așa arată iubirea. Poate cǎ ce simt acum e ce-am visat amândoi atunci sǎ simțim. Nu mai am nevoie de tine, dar lipsești din mine. Nu vreau sǎ umpli un gol, nu vreau sǎ completezi ceva. Vreau sǎ fii și atât. Îmi e dor să-ți simt mâna prin pǎr și parfumul când mǎ săruți ușor pe gât, dar nu-mi lipsesc nopțile în care plecai de lângă mine fără să-mi spui ce te frământă.
E oricum prea târziu. Mǎ uit la tine și-n afara de rozul pe care ți l-am lăsat in ochi, nu mai vǎd nimic. Nici măcar nu știu dacǎ acela e suficient ca să-ți dai seama cine sunt. Ochii tǎi sunt tulburi, privirea încruntată și brațele încordate. Te uiți prin mine spre trecut și nu-mi dau seama dacǎ mǎ urăști pentru cǎ te-am găsit sau nici măcar nu mai știi cine sunt. Doar închide ochii o secundǎ și trage aer adânc in piept. Încă miros a iasomie, trandafir de Damasc și Ylang-Ylang. N-am schimbat parfumul sperând ca măcar el să-ți mai amintească de felul în care obișnuia sǎ miroasă lenjeria ta de pat dimineața.
Cu cât te privesc mai atent, cu atât mai tare mǎ cuprinde spaima cǎ n-a fost întâmplător felul în care ai plecat. N-a fost o greșeală faptul cǎ n-ai simțit nevoia să-ți înfigi unghiile în sufletul meu pentru a rupe bucățile care-ți aparțin. N-ai vrut sǎ ne întâlnim și-n alte vieți deși îmi spuneai nopți la rând c-ai fi în stare sǎ te lupți cu însăși moartea doar ca sǎ nu ne despartă. Și iacătă ne-a despărțit de fapt viața…
N-am sǎ mǎ mai întreb nimic pentru cǎ nu merit sǎ cred cǎ sunt nedemnǎ de-o iubire veșnică. Am să-ți las rozul să-ți amintească mereu cât de puțin valorezi, iar eu am sǎ mǎ-ntorc în cărți, în cerneala veșnică, în singurul loc în care tu mǎ iubești exact așa cum merit.
Facebook
WhatsApp
TikTok
